Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Contestarea politicii de curs a BNR de către tot mai mulţi oameni de afaceri, dar şi analişti l-a determinat de curând pe dl Isărescu să iasă deschis la rampă în apărarea acestei politici. Ca întotdeauna, dl Isărescu a făcut pe niznaiul! N-a răspuns la obiect criticilor, s-a făcut că nu înţelege la ce s-au referit acestea şi a contraatacat unde domnia sa a considerat că terenul este mai puţin friabil.
Domnia sa a arătat că, în raport cu euro (reperul său), leul s-a devalorizat cu vreo 20% de la începutul crizei! (care început, căci dl Isărescu s-a decis foarte târziu că în România este criză, moment din care n-a mai intervenit practic nici o devalorizare?!) Domnia sa a mai spus pur şi simplu că acum cursul este cel real, rezultând din piaţă! Cum dracu' însă o economie care tot cade de doi ani de zile poate avea o monedă atât de "stabilă"?! - dl Isărescu n-a explicat. Dl Isărescu s-a întrebat retoric ce i s-ar putea reproşa cursului, în condiţiile în care exporturile au crescut în 2010 cu peste 20%, făcându-se însă parcă a nu şti că acestea au fost trase în sus nu de curs, ci de revenirile economice din ţările-debuşeu occidentale. şi, bineînţeles, dl Isărescu n-a uitat să apeleze la eterna stigmatizare a mediului de afaceri, care în România s-ar fi obişnuit să aştepte totul de la cursul valutar, când ar trebui să se restructureze. La cine s-o fi referit? Căci capitalul străin deţine acum toate poziţiile strategice în economie!
Nu însă despre toate acestea era (şi este) vorba în criticile la adresa politicilor de curs ale BNR. Într-un articol publicat în chiar paginile acestui cotidian, în urmă cu vreo două luni, lansam încă din titlu întrebarea: am intrat oare în zona euro şi nu ştim? Mesajul era clar: dacă ar fi în zona euro, România ar fi obligată să lase toată ajustarea necesară în seama politicii fiscal-bugetare, or, făcând tocmai aşa ceva în condiţiile neparticipării la euro, România nu valorifică cele două supape pentru a ieşi din restrişte pe care le are la dispoziţie în asemenea condiţii: anume cursul şi preţurile.
Devalorizarea monedei şi inflaţia nu sunt nişte fericiri, dar a pune toată ajustarea în cârca bugetului are trei nefericiri şi mai mari: 1) nu este suficientă (faţă de amploarea ajustărilor necesare); 2) oprind tensiunile acumulate să iasă pe undeva la suprafaţă le obligă să se îngrămădească în scăderea în cerc vicios a economiei (ceea ce se întâmplă de doi ani); 3) nu lasă ca nota de plată să treacă în seama tuturor, îndreptând ţintit şi pe nedrept consecinţele doar asupra celor fără vină şi nevoiaşi (prin scăderi salariale şi majorări de impozite) şi protejându-i nemeritat tocmai pe cei care au contribuit la crearea situaţiei (respectiv cei ce au dat şi cei ce au luat creditele care au dezarticulat intern economia între consum şi producţie şi care au vulnerabilizat-o extern la cote extreme). Despre toate acestea nimic în replica dlui Isărescu!
Din păcate pentru dl Isărescu, un bancher - chiar un bancher, spre cinstea sa - a ales, în toiul disputei, să spună public cum stă de fapt situaţia şi care este politica BNR, pe care guvernatorul vrea s-o camufleze. "Dacă există vreun produs financiar toxic în România - spune dl Negriţoiu, preşedintele ING Bank România -, atunci acesta este creditul ipotecar în euro, care este o bombă cu efect întârziat". Constituie o problemă - apreciază dl Negriţoiu - finanţarea acestor "ipoteci în euro bazate pe venituri în lei", problemă care devine mereu mai grea pentru că perspectivele de adoptare a euro de către România sunt tot mai incerte. Iar BNR nu poate să utilizeze o depreciere a leului pentru a stimula economia fără să afecteze stabilitatea sistemului bancar. Astfel, "ţara rămâne captivă - spune dl Negriţoiu - şi te comporţi de facto ca un Consiliu Monetar". Adică - adăugăm noi - ca având un curs fix faţă de moneda reper şi făcând încercări disperate de sugrumare a inflaţiei pe seama economiei înseşi!
Este clar: din clenciul euroizării este greu de ieşit, dar dl Isărescu a abandonat economia în favoarea băncilor! Aceasta însă ţine cât ţine! Până la ruptură! Ar fi de amintit dlui Isărescu pur şi simplu că de departe cele mai dramatice falimente naţionale din istoria internaţională recentă au fost cele ale unor ţări cu Consiliu Monetar sau care s-au comportat ca având Consiliu Monetar!
