Rămasă pe drumuri în vara lui 2005, Elena Udrea e azi o vedetă a politicii noastre: secretar executiv al PD-L, parlamentar, ministrul Turismului. Sub pretextul unui taifas despre ascensiunea ei spectaculoasă, am invitat-o pe Elena Udrea duminică pentru a vedea ce s-a întâmplat între timp cu omul Elena Udrea.

Într-un interviu acordat revistei Q Magazine spuneam, după emisiunea cu Elena Băsescu, înainte ca aceasta să devină europarlamentar, că "are toate datele unui om normal", altfel spus că "nu este încă politician". Acelaşi lucru l-aş fi putut spune despre Elena Udrea din 2005. Dincolo de masa care ne despărţea simţeam un om normal.

După patru ani, Elena Udrea mi s-a înfăţişat drept un politician. Prin ce se deosebeşte un politician de un om normal? Prin faptul că un politician n-are trăiri sau, dacă le are, şi le stăpâneşte atât de bine încât lasă impresia unei maşinării. La toate întrebările mele incomode, ascunse sub o amabilitate înşelătoare, Elena Udrea a reacţionat ca o maşinărie bine pusă la punct.

Întrebată de mine dacă situaţia la care a ajuns o mulţumeşte, Elena Udrea a evitat un răspuns precis, dovedind încă o dată că e politician. Eu sunt sigur că nu se va mulţumi cu atât. Ministerul Turismului, unul dintre ministerele de mare vizibilitate, poate fi doar un moment într-o carieră politică spectaculoasă.

Judecând după maşinăria care a ajuns, Elena Udrea are toate datele pentru această carieră. Eu însă o prefer pe Elena Udrea din 2005. Deşi maşinărie de răspunsuri politicianiste, Elena Udrea ne-a dezvăluit fără să vrea un lucru important. Întrebată ce e cu testul stâlpului, invocat de domnia sa într-un interviu anterior, Elena Udrea mi-a răspuns că e o învăţătură dată de Traian Băsescu liderilor PD-L.

Eşti un adevărat politician când te aşezi la colţul străzii şi oamenii se opresc să-ţi vorbească, nu trec pe lângă tine ca pe lângă un stâlp, fără să te cunoască. Scopul taifasurilor mele la Zig-Zag e de a smulge confesiuni invitatului, nu de a răcni la el, cum cred semidocţii, nu puţini în presa noastră.

De aceea, nu i-am spus Elenei Udrea că notorietatea nu e totul în cazul unui politician. Poţi fi un demnitar, un primar sau chiar un preşedinte bun fără a avea notorietate. Aşa cum poţi fi foarte cunoscut, fără să fi făcut nimic deosebit pentru domeniul pe care-l administrezi. Dincolo de acestea, Elena Udrea a dezvăluit mecanismul politicianului Traian Băsescu. Tot ceea ce face are ca principal ţel impactul mediatic.

Bun cunoscător al presei noastre OTV-izate, Traian Băsescu ştie să fie permanent în prim-plan chiar şi în condiţiile unei prese ostile. Un bun exemplu îl constituie momentul de duminică de la Slobozia. Nu ştiu dacă Traian Băsescu avea cunoştinţă că vor fi prezenţi şi alţi politicieni. Sigur e că, pentru a nu fi tratat la grămadă cu ceilalţi, a mers la microfon şi a trântit un discurs. Toată după-amiaza şi seara, televiziunile adversare au pălăvrăgit despre gestul lui Traian Băsescu.

Marele public, mai puţin familiarizat cu procedurile în astfel de situaţii, a reţinut doar că preşedintele sprijină Biserica Ortodoxă Română. Exact ceea ce a urmărit Traian Băsescu, beneficiar astfel al unei campanii electorale pe gratis, făcută chiar de adversarii săi. Învăţătura stâlpului explică şi ascensiunea Elenei Udrea.

Producătoarea emisiunii, Mihaela Andrei, a realizat un filmuleţ despre felul în care o creionează televiziunile pe Elena Udrea: ca pe o bombă sexy. Tonul filmuleţului era destul de ironic. Dat fiind că Elena Udrea nu fusese prevenită de acest filmuleţ am avut o strângere de inimă la gândul că se va supăra în direct. Elena Udrea n-a avut nici o tresărire.

Nu mi-a reproşat nici în timpul pauzei publicitare, nici după emisiune. Lucru explicabil. Elena Udrea ştia că televiziunile i-au adus notorietate tocmai prin insistenţa pe astfel de secvenţe.

PS. Am auzit că duminică seară, Mircea Badea m-a înjurat pentru interviul luat Elenei Udrea. Mă miră. Când am ieşit din studio, Mircea Badea nu asculta, ca de obicei, la telefon indicaţiile pe cine să înjure şi pe cine nu. Şedea pe canapea şi-şi mirosea subţiorile, convins că, de când trăncăneşte de unul singur la televizor, subţiorile lui nu put ca la toţi oamenii, ci miros a Sfântul Mir. Mai mult ca sigur a fost sunat după ce am plecat eu!