Il Luce vorbeşte şi mănâncă în acelaşi timp

Mircea Lucescu a câştigat titlul în Ucraina cu Şahtior. Succesul, altfel reconfortant, l-a expus însă pe Mircea Lucescu şi riscului unei campanii de preamărire la care ziariştii de cumetrie ai maestrului au silitorit după cum le-a fost apucătura. Cântarea Lucescului s-a transformat în elogiul antrenorului suprem, iar pasul următor, firesc în patologia cazului, a fost acela al purgaţiei paranoice.

Unicul şi inegalabilul Mircea Lucescu a dat de pământ cu toată răsăritura care ar fi fost capabilă să-i concureze în vreun fel fudulia. Eroare cumplită! Pentru că, dincolo de idolatria stipendiată a aplaudacilor, discursurile egocentriste ale lui Mircea Lucescu şi minciunile sfruntate prin care acesta încearcă să-şi mistifice trecutul au generat reacţii dure.

Mircea Lucescu a băgat din nou placa persecuţiilor pe care le-a îndurat el, preacuratul şi mult preacinstitul, în perioada ceauşistă. Mircea Lucescu, ignorând memoria colectivă, încearcă să convingă poporul că s-a născut cu aura învingătorului universal şi că doar monstruoasa cooperativă l-a mai învins câteodată.

Şi poate că aşa ar fi fost dacă Mircea Lucescu ar fi fost altul, şi nu cel pe care-l cunoaştem. Iar cel pe care îl cunoaştem este unul dintre iluştrii întemeietori ai cooperativei. Blaturile şi ingredientele miliţieneşti au constituit osânza multor realizări cu care se laudă acum Mircea Lucescu. El şi-a băgat piciorul nespălat în Gheata de Aur, trofeu care astfel batjocorit a şi fost desfiinţat. Adrian Porumboiu i-o spune pe şleau.

Ion Crăciunescu doar avertizează că provocarea lui Mircea Lucescu îi poate stârni amintiri şi mai neplăcute. Şi cred că este bazat Ion Crăciunescu atunci când face astfel de afirmaţii.
Mircea Lucescu încearcă să ducă prezentul care-i este oarecum favorabil într-un trecut în care era dominat de personalitatea lui Cornel Dinu. Acest război aiurea, rezistenţa în timp a pricinilor mărunte şi obsesia răzbunării dovedesc faptul că Mircea Lucescu nu înţelege un lucru. Sunt daruri naturale, cu care te naşti şi pe care nu le poţi dobândi ulterior cu nici un preţ.

Pornirile lui Mircea Lucescu stârnite de amintiri, deşi total nescuzabile, au totuşi o justificare. Bomboana pe colivă a pus-o însă atacul lui Mircea Lucescu la Mourinho, la Inter şi Bayern. Mircea Lucescu afirmă că nu se va uita la finala Champions League, fiindcă acest meci nu are cum să-i satisfacă exigenţele. Jenantă declaraţie şi, în acelaşi timp, descalificantă pentru un meseriaş. Posibila prezenţă pe teren a lui Cristian Chivu nu poate fi ignorată de mulţi români.

Pentru că de la fotbalistul Chivu fotbalistul Mircea Lucescu putea cere autografe. Aşa după cum antrenorul Mircea Lucescu poate cere autografe de la antrenorul Jose Mourinho. "Toată lumea spune că doar Mourinho o putea elimina pe Barcelona. Nu e adevărat. Eu era să-i elimin" - spune Mircea Lucescu, neînţelegând că "era cât pe-aci" defineşte totuşi o ratare. Iar "circul" pe care-l face Mourinho este o împlinire.

Mircea Lucescu a câştigat titlul cu Şahtior. Dar a ratat bucuria victoriei. Fiindcă Mircea Lucescu vorbeşte şi mănâncă în acelaşi timp.