Iritarea lui Crin Antonescu

Politica macină întruna partide, oameni, concepte, speranţe, mituri... Uruitul pre­facerii este fără oprire, sacadat şi asurzitor. În fălcile puse pe mărunţit cad de-a valma lideri marcanţi şi activişti ne­în­sem­naţi, întru deliciul gloatei necrofage.

Nimeni nu scapă din măcinişul programat în laboratoarele secrete. Nici măcar Crin Antonescu, altădată un răsfăţat al mass-media de la noi. Mai precis, până la aburcarea în fruntea PNL. De atunci, proas­pătul ocupant al scaunului prezi­den­ţial a luat-o grabnic la vale şi nimic nu pare să-l oprească din rostogolirea zgomotoasă. Partidul a ieşit sub cota din sondajele preelectorale la europarlamen­tare, iar presa - nu încă în întregime, o parte - i s-a ostilizat dintr-odată. Toate îi merg de-a-ndoaselea celui înspre care ple­caseră săgeată atâtea iluzii deunăzi, în clipa aceea de glorie înşelătoare, când unii îl apropiaseră chiar de Obama. Din nefericire, izbânda, nescontată de mulţi, l-a încremenit în iluzoriul unei puteri in­consistente şi-n laudele deşănţate ale adu­­latorilor interesaţi. Iar imobilismul, rămânerea îndelungată înlăuntrul iubirii de sine, nu iartă deloc. Sapă pe di­nă­un­tru, fisurează şi distruge. Şi cine îşi mai pierde vremea cu statuile sparte, că nu oricine are faima postumă a "infirmei" Venus din Milo? Râvnind la cununa libe­ra­lă, plăpândul Crin trebuia să ştie că "po­li­tica este alcătuită aproape în exclusivitate din manevre, intrigi, conspiraţii, pac­te, manifestări de paranoia, trădări, mul­te calcule, cinisme cât cuprinde şi tot fe­lul de tertipuri". Ca fin intelectual, re­mar­ce­le lui Llosa, candidat cândva la prezidenţialele din Peru, îi sunt cunoscute, n-am a mă îndoi. Îndoieli încerc doar cu privire la capacitatea sa de a rezista la "ma­nevrele" şi "intrigile" dâmboviţene, la ceea ce înseamnă cu adevărat bătălia pentru Cotroceni. Căci, în numai câteva luni de la triumful asupra tăriceanului, urmaşul brătienilor dă semne evidente de iritare. Electoratul, slab de refuz la po­menile indecente ale pedeliştilor şi pesediştilor din ultima campanie, l-a iritat, co­legii de politică, aidoma, la fel şi presa, incapabilă să propună teme înalte în dezbaterea publică. Alternativa la dezastrul Băsescu e, o spun cu mâhnire!, o deza­mă­gi­re în creştere. Fostul ministru al Sportului trăieşte o criză de identitate, ca orice intelectual care-şi trădează, silit de îm­pre­ju­rări, valorile şi principiile de-o via­ţă. Dar şi comodităţile  intelectuale, adică zaţul ce-l face pe truditorul cu mintea să se închipuie liber şi special, deasupra conspiraţiilor meschine ale pământenilor. Individul slobod dintotdeauna, cu minime responsabilităţi familiale şi sociale, are şanse reduse să învingă un sistem clădit pe "trădări" şi "paranoia", cum este cel întruchipat de maestrul "tertipurilor" gregare, populistul Băsescu. Obişnuit să-şi dezlege propriile gânduri şi teorii mentale în arteziene de idei şi să ni le livreze nouă, amatorilor de produse inteligente, Crin Antonescu s-a pomenit vorbind în numele partidului. Vasăzică, un fel de  purtător de cuvânt, constrâns la puncte de vedere neutre, mai presus de propriile sale convingeri! O aliniere deci la disciplina cazonă de pluton, în tradiţia oricărei formaţiuni politice de pretutindeni. Cenzură îngrozitoare şi greu suportabilă pentru un spirit rebel şi egocentric, asemenea celui antonescian. De aici şi gafele cu "serviciuri" şi damele de consum din politica autohtonă, din furia de a se elibera orişicât de încorsetările impuse şefului de partid. Apoi, proble­me­le personale, folosite împotriva-i cu cinism de adversarii instruiţi la şcoala prejudecăţilor de mahala. Ieşirea din discreţia cu care şi-a însoţit devenirea publi­că ar fi o soluţie, căci românul a trăit de-a pururi spionându-şi vecinul prin des­păr­ţi­turile  ulucilor. Oficializarea relaţiei sen­timentale cu o tovarăşă de ideologie, făcută totuşi cu destulă timiditate, nu l-a ferit de acuzele de nepotism. Dimpotrivă. Îi înţeleg şovăielile, îi împărtăşesc starea de nervozitate, dar un candidat la pre­şe­din­ţie presupune altceva decât idiosincrasii adolescentine. Între parlamentarul gureş, cultivat mereu de opoziţie şi de mo­deratorii tv, şi autoproclamatul răs­tur­nă­tor de băseşti nu pare a fi nici o di­fe­renţă. Aceeaşi perisabilitate a discursului, aceeaşi străvezime uşor înfumurată, ace­eaşi lipsă de masculinitate politică, aceleaşi lamentări bosumflate. Aşadar, carismaticul Crin are toate motivele să fie iritat, fiindcă înfruntarea asta cu el însuşi îl fragilizează şi-l sleieşte de forţă, îi ul­ce­rea­ză orgoliul şi-l expune ridicolului. Deo­camdată, nimic nu prevesteşte o răs­turnare de situaţie şi de aceea i-aş sugera, cu impoliteţe asumată, să ia seama la vorbele llosiene, după care "în toate ţările sărace, cu mari inegalităţi economice şi culturale, exerciţiul democraţiei coboară la un nivel atât de jos, încât orice efort de a ridica campania la un nivel de decenţă intelectuală este măturat de un val nestăvilit de demagogie, incultură, vulgaritate şi josnicie". Iar România, domnule Antonescu, e o ţară  săracă! Săracă, vulgară şi incultă.