Învârţi doar nişte hârtii şi restul îl fac pentru tine şi, desigur, "în parte", cum se spune, pentru ei înşişi, chiar lupii care păzesc oile. Adică cei puşi de stat să administreze banul public şi care doar cu hărtăneala acestuia se îndeletnicesc.
Fondul Proprietatea a fost înfiinţat de "băieţi deştepţi" - cum îi numea odată pe jefuitori preşedintele Băsescu - pentru ei înşişi. S-au pus laolaltă pachete de acţiuni deţinute încă de stat în cadrul unor unităţi economice productive, constituindu-se un fond pentru - atenţia trebuie să fie mare, întrucât găselniţa este extraordinară! - a despăgubi pe deţinătorii de proprietăţi confiscate abuziv de regimul comunist sau pe moştenitorii legali ai acestora.
Măi, să fie! Nişte "băieţi deştepţi" se gândesc în sfârşit să-i despăgubească pe foştii proprietari, în spiritul respectului faţă de proprietate, sfântă în capitalism! Şi, mai mult, găsesc şi o modalitate prin care despăgubirile să nu afecteze bugetul în mod direct. Foştii proprietari sau moştenitorii acestora primesc acţiuni la Fondul Proprietatea şi, în timp, pe piaţă, pot converti acţiunile respective în bani, dacă vor.
Dacă nu vor, pot rămâne acţionari şi primi dividende! Şi, în acest fel, se mai dă şi o mână de ajutor bursei, care gâfâie nevoie mare! Căci cu un asemenea stimul s-ar putea chiar învigora!
Numai naivii şi recruţii puteau crede în balivernele vehiculate despre Fondul Proprietatea. Şi, treptat, au rămas doar naivii, căci între timp armata a devenit profesionistă şi răcăneala se face pe bani. Apoi, au dispărut rapid şi naivii, căci punctul forte al Fondului Proprietatea, respectiv listarea acestuia în bursă, n-a intervenit nici până acum. Nici nu ar fi intervenit pentru că, bună sau rea, listarea ar fi adus un preţ de piaţă acţiunilor cu pricina.
Convenabil sau nu, preţul ar fi fost unul de piaţă şi tranzacţiile ar fi urmat în mod obligatoriu să se desfăşoare la acel preţ. Or, nu acesta era scopul! Dimpotrivă, listarea a fost programată deliberat să nu se facă, pentru ca singurul preţ existent să fie unul fictiv, adică cel contabil, în timp ce "băieţii deştepţi" să poată cumpăra pe daiboj acţiunile de la cei disperaţi că nu pot să le vândă în bursă şi deci nu se pot alege cu nimic din aparenta despăgubire.
Diversiunea este răsunătoare, jaful are o dimensiune de câteva miliarde de euro. Şi foştii proprietari mai sunt încă o dată jefuiţi, dar nu de comunişti, ci de urmaşi de-ai acestora deveniţi bandiţi în toată regula, dar sub pavoaz capitalist.
Simţind mirosul putrid al aşa-numitelor afaceri de la Fondul Proprietatea, diferiţi bandiţi financiari străini s-au repezit imediat, ca muştele pe murdăriile proaspete. Fondul american menţionat a cumpărat aproape 3% din acţiunile Fondului Proprietatea şi le-a cumpărat prin mica publicitate la 10%-15% din valoare!
Şi care a fost demersul fondului american? De a cere oficial "naţionalizarea" Fondului Proprietatea! Adică, văzându-se că nu e rost de vreo listare a acţiunilor în bursă, cererea este ca statul să le răscumpere, asumându-şi valoarea contabilă a acţiunilor. De acum, o asemenea operaţiune poate să şi fie făcută, căci, în principal, cei despăgubiţi prin acţiuni nu mai sunt acţionari, în locul lor ajungând acţionari "băieţii deştepţi" români şi străini prin cumpărări pe daiboj.
Tare, nu?! Despăgubiţii sunt deja scoşi din joc! "Băieţii deştepţi" ar realiza prin răscumpărările de către stat profituri de 700%-800%! De plătit, plăteşte contribuabilul român.
Din păcate, dl Mircea Ursache, preşedinte al AVAS şi, în această calitate, membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea, în loc să respingă net o asemenea eventualitate, i-a legat imposibilitatea actuală de deficitul bugetar existent. Semn că răscumpărarea va veni, deşi poate nu chiar acum! Va veni, căci "băieţii deştepţi", români şi străini, au prioritate în bugetul României, chiar faţă de salariaţi şi pensionari!

Sunt semne că palatele Victoria şi Cotroceni n-ar mai vorbi aceeaşi limbă
Ca să prindă gestul patriotic al PDL de a-şi sacrifica miniştrii pentru binele ţărişoarei lor, în prime time şi nu pe la miez de noapte, secretomania a dispărut ca prin farmec, iar portocaliii au dat dezlegare la surse să grăiască poporului. Aşa am aflat care sunt miniştrii remaniaţi ai Guvernului Boc.
Lista noilor miniştri a fost aprobată în unanimitate de Colegiul Director al PDL. Aceştia sunt: Finanţe- Gheorghe Ialomiţianu, Economie- Ion Ariton, Munca- Ioan Botiş, Comunicatii- Valerian Vreme, Transporturi- Anca Boagiu, Agricultură- Valeriu Tabără.
+ Moţiunea Opoziţiei îi pune lui Băsescu toate cărţile în mână
02 SEP 10 / POLITIC
+ "Remanierea, pregătirea PDL în faţa moţiunii de cenzură a Opoziţiei"
02 SEP 10 / POLITIC
Cornelia Galavan. O "Lacrimă Rutieră" născută din propria-i tragedie. O luptă continuă de 13 ani cu infirmitatea căpătată de pe urma unui accident de circulaţie, chiar pe o trecere de pietoni. Femeia, în ciuda bolii, a avut puterea să-şi caute dreptatea, reuşind să-l condamne [...]


Bucuresti













