miercuri_28_30.gif

05:08
Vineri
30 iulie 2010
Bucuresti
MIN 17°C
MAX 30°C
Cauta

stamp_miscarea12.jpg

Mama imbecililor e mereu gravidă
PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
Filosofic vorbind, dacă (prin absurd) aş ajunge membru al CNA, zău dacă aş putea să-mi dau seama dacă, însumând rapoartele lui Ioan Ghişe despre elevii libieni la Securitate, iese de-o ştire bună sau proastă. La fel cum admit că n-aş şti să procedez în cazul acceselor de naţionalism ale lui Gheorghe Funar: bune pentru românii verzi, rele pentru ungurii roş-alb-verzi, neutre (cel mult amuzante) pentru orice om întreg la minte.
de Victor Ciutacu
25/06/2008 (Actualizat 7:00)
 
422 vizite
PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
Senatul României a aprobat ieri, în unanimitate, o iniţativă legislativă potrivit căreia “programele de ştiri ale posturilor de televiziune şi de radio vor trebui să conţină, în pondere egală, ştiri cu teme pozitive şi, respectiv negative”. Că parlamentarii iniţiatori, penelistul Ioan Ghişe şi peremistul Gheorghe Funar, sunt mari generatori de năstruşnicii nu-i nici măcăr o ştire, ci o axiomă. Ştirea, în acest caz, e unanimitatea dintr-o cameră legislativă în general fragmentată-n opţiuni. Dreapta şi stânga, corupţii şi anticorupţii, ticăloşii din coaliţia celor 322 şi apostolii moralităţii, toţi şi-au pus, apăsat, pecetea pe o nerozie epocală.  Adică nici măcar unul dintre senatorii care fac coadă la studiourile tv – şi, în paralel, evident, înjură televiziunile şi pe realizatorii de talk show-uri care le-au trecut notorietatea dincolo de scara blocului - nu a fost în stare să sesizeze enormitatea? Dormeau toţi în aşteptarea vacanţei parlamentare şi s-au trezit subit la semnalul de vot al sirenei?

Pe lângă faptul că nu poţi programa evenimentele astfel încât să nu strici echilibrul yin/yang, nu există un cântar al gradului de pozitivitate (respectiv negativitate) a unei ştiri. Domnu’ Ghişe ştie asta, a recunoscut-o în direct la televizor, dar îl doare direct în tocurile de la bascheţi. Cică există un for abilitat, CNA care să decidă. Pănă şi membrii CNA, altfel mari amatori de a pune piciorul pe gât celor care mişcă-n front, se declară, prin preşedintele lor, Răsvan Popescu, bulversaţi şi de-a dreptul neputincioşi. E şi normal să fie aşa, iar pentru asta voi exemplifica la modul cel mai concret cu putinţă. Să tot fie vreo doi anişori de când, fix în timpul marii curăţenii morale din PNL, pe baza unui angajament la Securitate pe care el însuşi îl recunoscuse de vreo 10 ani, Ioan Ghişe a fost prezentat de presă drept turnător. Pentru parlamentarul liberal, normal, ştirea a fost negativă; pentru că era afectat în mod direct, fiind la un pas de a fi exclus din rândurile liberalilor. Dar, din nefericire pentru acesta, partea vocală a societăţii civile, preocupată de însănătoşirea societăţii, a văzut în aşa-zisa dezvăluire o ştire pozitivă; pentru că a arătat că, sub conducerea lui Traian Băsescu, instituţiile statului au început să lucreze. Nu în ultimul rând, pentru ziaristul Ciutacu, un contribuabil care cotizează la plata lefii domnului Ghişe şi care ştia de vechiul angajament cu băieţii cu ochi albaştri de pe vremea când fostul primar al Braşovului era la prima candidatură, marea revelaţie nu a constituit o ştire. Deci percepţia a fost neutră. Filosofic vorbind, dacă (prin absurd) aş ajunge membru al CNA, zău dacă aş putea să-mi dau seama dacă, însumând rapoartele lui Ioan Ghişe despre elevii libieni la Securitate, iese de-o ştire bună sau proastă. La fel cum admit că n-aş şti să procedez în cazul acceselor de naţionalism ale lui Gheorghe Funar: bune pentru românii verzi, rele pentru ungurii roş-alb-verzi, neutre (cel mult amuzante) pentru orice om întreg la minte.

Titlul acestui articol nu e original şi nici măcar nu contituie o ştire. Motiv pentru care promit că, atât timp cât voi mai realiza emisiunea “Vorbe grele” pe Antena 2, o voi încheia rostind – exact în această ordine - cuvintele din titlu. Pentru că, puse cap la cap, alcătuiesc o constatare tragic de reală.
 
Alte articole despre: editorial
14. Cateva studii sa vedeti cat de penibili sunteti...
de George | 30/06/2008 19:38:30
***megalit***/libria/2008/06/28/stiri-pozitive-negative-impact-social-metode-de-manipulare-folosite-de-mass-media/index.html
13. Apropo de copiii
de Sky | 28/06/2008 13:57:02
De ce nu s-a mers mai departe in cazul tinerei Elena Basescu ce a primit casa de la primarie pe vremea primarului Traian Basescu.Bine,am inteles ca nu-i vorba de viitoarea nora a lui Hrebenciuc,dar nu-i exclus ca tinerele sa fie rude intre ele,mai ales dupa chestia cu copiii din flori.
12. Tatal este de fiecare data altul
de Sky | 28/06/2008 12:35:33
Mama este aceeasi ,numai tatal este de fiecare data altul(Patapievici,C.Avramescu,Boc,Stolo ,Dragomir,Piturca si binenteles Basecu au cele mai multe progenituri)
11. mama lu Ciutacu
de gica | 26/06/2008 20:23:17
Serios,e gravida mama lu Ciutacu?
10. FUGA INGINERULUI CU CERCUL PRIN ANTENE !!
de GENIUL ARE PIETRE-N PAPORNITA | 26/06/2008 17:14:46
Oficialii Bancii Mondiale pun Romania, tara membra a Uniunii Europene si a Aliantei Nord-Atlantice, pe aceeasi pozitie cu state precum Trinidad Tobago sau Leshoto cand vine vorba de combaterea si controlul fenomenului coruptiei. Asta in conditiile in care combaterea coruptiei a fost unul dintre punctele-cheie ale primirii tarii noastre in structurile euroatlantice. Romania a cheltuit si cheltuieste milioane de euro pe programe pentru combaterea coruptiei, insa aproape in fiecare zi apar noi cazuri care zguduie increderea liderilor de la Bruxelles sau Washington. In privinta stabilitatii politice, Romania este comparata cu Rwanda, stat african cu o traditie democratica mai redusa decat tara noastra. De asemenea, eficienta actului de guvernare de la Bucuresti este asemanata de specialistii Bancii Mondiale cu cea din Guyana, potrivit studiului “Indicatorii guvernarii la nivel global”. Studiul Bancii Mondiale, in care sunt incluse 212 state, sunt facute evaluari in functie de sase criterii - suveranitatea legii, controlul coruptiei, alegerea si reponsabilitatea, stabilitatea politica, eficacitatea guvernamentala si calitatea reglementarii.
9. Victoras iti meritzi soarta...
de Vasile, | 26/06/2008 14:01:32
Ai scris si tu un articolas, destul de bun , si ,gramofoanele,patefoanele lui basescu au inundat satul cu bunele lor intentii.
Pai cum sa nu-ti meriti soarta .blogul ti l-ai "blogat" numai cu limbisti, pidosnic la forum sustii nazisti tip 1 Grec acum epigramosopulos, un ziarist ratat muscamor, si un traseist imbecit
si nebun de grandomanie Sen,cei care fac acolo legea chiar impotriva intereslor propriului patron.
Dar nici o grija voi toti la un loc nu faceti cu obiectul de cult al *** care te ataca.
Nero a fost copil de tzata fata de Basescu...asa ca s-ar putea sa va dea foc....pe bune...
Si apropo de bunele intentii, bai *** pupicuristye drumul vostru este pecetluit ..aveti intalnire la nivel inalt cu Basescu in iad si acolo sa va vad ce dement mai votati,ca oricum tot in cazanul cu smoala ajungeti?
8. Buna ideea proasta legea
de Dan Paun | 26/06/2008 10:26:37
Stimati domni jurnalisti, de acord ca pe baza celor 2 randuri usor stupide ale proiectului de lege Funar-Ghise, prin rea vointa ne putem bate joc de initiatori si de legea in sine oricat. Dar haideti sa intelegem si putinul de spirit care se afla in initiativa lor: - Trebuie facut ceva pentru ca sa nu mai existe jurnale de stiri in care in lipsa de altceva te duci in spitale si arati ororile de pe acolo, dai numai crime violuri si victime de accidente rutiere acoperite cu cerceaful pe asfalt apoi de duci la mama victimei sa o arati cum isi plange copilul mort etc. Astea nu sunt stiri, ci sunt evenimente care se intamla cu miile pe zi in orice tara. Din pacate pare din ce in ce mai mult ca stirile in Romania sunt facute de niste bolnavi psihici, criminali in serie sau asa ceva. Trebuiau sa specifice ce se intelege prin negativ in jurnalele de stiri si atat, e doar un proiect ar trebui sa va intereseze dle Ciutacu un soi de calitate in munca dvs.
7. FELICITARI,ESTI GENIAL !!
de CIUTACU-I FRUNCIA !1 | 26/06/2008 09:33:42
Olteanu îşi permite din înalta funcţie pe care o deţine să facă afirmaţii false, lipsite de orice temei juridic dovedind grave carenţe în ceea ce priveşte cunoaşterea legilor." Cu regret constat, citez, "că trebuie sa îi aduc la cunoştinţă chiar preşedintelui Camerei Deputaţilor faptul că niciodată nu a existat o comisie prezidenţială înfiinţată în baza ordonanţei de urgenţă a Guvernului, nr. 95/2007" îi scrie Băsescu lui Olteanu. El aminteşte că respectiva Ordonanţă a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi respinsă chiar de Camera Deputaţilor. Băsescu mai menţionează că prin decizia numărul 270 pe 2008, Curtea Constituţională a stabilit că nu există un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Parlament în ceea ce priveşte cererile în legătură cu începerea urmăririi penale faţă de unii parlamentari, foşti sau actuali mini
6. De asta data ati dat cu bata in balta, domnule Ciu
de Jurnalistul | 26/06/2008 09:28:16
Selectionarea in exclusivitate de stiri negative se numeste manipulare, si as indrazni sa spun manipulare anti-romaneasca. Asa au facut televiziunile italiene, selectionand numai stiri negative despre romani. Sau recent, televiziunile din Slovenia. Sau toate televiziunile din Europa, care preiau unele stiri de la televiziunile romane.
Parerea mea este ca nu intamplator Romania este vesnic pusa la colt, si televiziunile romanesti au o mare contributie, as spune decisiva.
5. PAPORNITA-I PLINA CU CIUTACI-N DRACI !!
de TEME SERIOASE N-AI BRE ?? | 26/06/2008 08:25:03
Lupta anticorupţie şi-a mai redus ritmul, spre bucuria celor care sunt vizaţi de ea, a declarat într-un interviu pentru HotNews*** ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman. Şi „peştii mari” trebuie băgaţi la închisoare, întrucât legea ar trebui să fie egală pentru toţi, indiferent de câtă influenţă şi bani ai, a mai spus ambasadorul.
ACUM IN JURNALUL.RO

Elena Udrea a lansat joi la Shanghai noul brand turistic al României, alături de chinezi costumaţi în Ştefan cel Mare şi în plin scandal legat de originalitatea brandului de ţară. "Explore the Carpatian Garden" este noul slogan prin care turiştii sunt invitaţi să exploreze "grădina carpatică". Numai că frunza, elementul principal al noului logo, seamănă izbitor cu un element grafic folosit de o firmă britanică de transport.

PE ACEEASI TEMA:
+ Branding cu Ştefan cel Mare chinez
29 IUL 10 / Observator
+ Udrea: Litoralul nu este competitiv pe plan internaţional
29 IUL 10 / Observator

Nemşa este un sat săsesc, din judeţul Sibiu, locuit de ţigani care cresc nişte capre franţuzeşti primite în dar de la o fundaţie americană, prin filiala europeană din Olanda. Saşii şi caprele au schimbat, fiecare în felul lui, viaţa ţiganilor din Nemşa, stabiliţi aici începând de pe la 1900 ca argaţi ai saşilor.

Adio cultură, tradiţie! Adio sat tradiţional! Alături de termopane, pavajul este obligatoriu în satul românesc, fie el transformat la comanda politică în oraş. La Miercurea Sibiului, oraş fără canalizare, blocuri şi magazine, primarul Ioan Troancă a demarat noua revoluţie culturală.

de-ce-2.jpg

Expulzări, amprentări, demolări de tabere - iată reţeta pe care a propus-o miercuri seară Parisul pentru a rezolva problema romilor şi nomazilor de pe teritoriul Franţei. O reţetă cumva cunoscută europenilor, pentru că aceleaşi măsuri le anunţau italienii în 2007, după cazul [...]

WEB CAM

Mamaia Hotel Comandor

Piata Revolutiei

Piata Presei Libere

Mamaia Siutghiol

Azuga - Panorama Bucegi

Braşov - Consiliul Judeţean

Piata Romana

Eforie Nord

Braşov - Strada Republicii

Arieseni

Piata Victoriei

Bacău

Olimp - Popasul Pescarilor

Azuga - Sorica

Piata Universitatii

Caracal

Str. Turda

Craiova

1 Mai - Turda

Constanţa - Piaţa Ovidiu

Gara de Nord

Pipera/Barbu Văcărescu

Busteni - Kalinderu

Iaşi - Palatul Culturii

Galaţi - Faleza Dunării

Ferdinand/Mihai Bravu

Busteni - Kalinderu II

Antena1 - DN1

Buşteni Snowpark

Galaţi - Hotel Mercur

Otopeni - DN 1

Cavnic

Odorheiul Secuiesc

Herastrau

Odorheiul Secuiesc Hotel Târnava

Otopeni - Piata Primariei

Otopeni - Parcul Central

Parang

Reşiţa

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Sighişoara

Piatra Neamţ

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Tulcea

Poiana Braşov - Zapp

Valea Arieşului

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Predeal

Rânca Teleschi M1

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sovata

Straja - Platoul Soarelui



160x400_72.jpg

vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
15°C
Senin
754 mmHg
Vant
2 km/h -

Prognoza Meteo
Vineri
17  30
Pres.
Sambata
17  35
Pres.

banner.gif

banner-shop.gifpierdutejn.gif

rs_sportexpo10v_jn_color_160x160gi

vreaubilet-logo-negru.jpg
moftul.jpg
egoistul-jn.jpg

afis-cavalerii-felinarelor-tarzii.jpg
banner_rockapella_160x220_px_jurnalul_national.jpg

artmainfestivalroj.pg

screenshot115-2.jpg

Speranta pentru Iuliana

www.port.ro
Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP