Sunt multe filme care primesc rating 18, iar decizia nu deranjează pe nimeni. De altfel, nici nu-mi imaginez că tinerii sunt alungaţi de la intrarea în cinematograf, în cazul în care vor să vadă un film cu un astfel de rating. E prea mare nevoia de încasări pentru cinematografe, ca să fie respectată cu stricteţe această restricţie. Dar decizia e mai degrabă una despre mentalităţi şi e împotriva ideii acestui film.

În noiembrie am lucrat pentru prima publicaţie dedicată cititorilor gay care s-a distribuit mass market, la chioşcuri, în acest caz cu revista Tabu. Ca să fim siguri că scriem despre lumea gay cu cuvintele cele mai potrivite, prezentând nuanţele emoţiilor lor, am inclus în echipă câţiva dintre cei mai rafinaţi reprezentanţi ai comunităţii gay din Bucureşti.

A fost un prilej să înţeleg lucruri la care nici nu mă gândisem. Nu conştientizasem niciodată până la întâlnirea cu Tudor Kovacs, managerul programului “Eu sunt. Tu?” cât de importante sunt într-o relaţie gesturile mărunte prin care-ţi exprimi afecţiunea în public. Mi s-a cuvenit întotdeauna să mă ţin de mână cu iubitul meu pe stradă, să-l îmbrăţişez şi chiar să-l sărut. Am amintiri cu gesturi care se amestecă în parfumuri de străzi, cu priviri ale altor oameni, cu praf, soare sau picături de ploaie. Nu m-am gândit că ele sunt ca mortarul dintre cărămizile care construiau relaţia mea. Tudor mi-a explicat cum se erodează o relaţie gay, pentru că e nevoită să se desfăşoare mai ales în interiorul pereţilor unei case şi am văzut cu alţi ochi toate gesturile mărunte de care mă bucur în fiecare zi pe stradă, la cinematograf, în cafenea şi oriunde altundeva unde simt că vreau să împart cu iubitul meu ceva din ce trăiesc.

La câteva săptămâni, doi prieteni gay m-au sunat dintr-o cafenea. Era duminică, aproape de prânz, ei luaseră micul dejun şi se gândiseră să mă sune să vadă ce mai fac. Am pasat în trei, purtând discuţia despre nimicuri de la unul la celalalt. Am avut sentimentul că o familie sună, ca de week-end, să întreţină relaţiile cu prietenii. Ca-n vremurile părinţilor noştri, când conversaţia era importantă, pentru că punea mortar şi-n alte relaţii. M-am simţit bine şi m-am bucurat, pentru ei că pot fi împreună într-o cafenea şi pot avea asemenea momente.

CNC-ul cu decizia de a da rating 18 unui film care nu are sexualitate explicită, care nu e violent, ba chiar e exagerat de emoţional (pentru mine, un pic patetic) nu face decât să mai cureţe din puţinul mortar dintre cărămizile relaţiilor unor tineri care încearcă să spună pe bune ce orientare sexuală au. Uită că tinerii de 18 ani sunt cei mai curaţi la minte când e vorba despre exprimarea identităţii sexuale, că ei n-au resentimente comuniste şi beneficiază de internet. Probabil că o să-l folosească şi ca să pirateze filmul.