Bucuresti
A circulat in această săptămănă informaţia potrivit căreia Mihai Răzvan Ungureanu ar fi posibilul nominalizat de preşedintele Romăniei la funcţia de alt director civil la Serviciul de Informaţii Externe (SIE). Ii transmit pe această cale mult succes. Şi ingrijorare. Mult mai multă.
A circulat in această săptămănă informaţia potrivit căreia Mihai Răzvan Ungureanu ar fi posibilul nominalizat de preşedintele Romăniei la funcţia de alt director civil la Serviciul de Informaţii Externe (SIE). Ii transmit pe această cale mult succes. Şi ingrijorare. Mult mai multă. Mai intăi, o paranteză: in ceea ce mă priveşte, mă definesc definitiv drept un civil incurabil. Am dorit dintotdeauna să inţeleg relaţia dintre decizia politică şi aportul pe care informaţiile clasificate, secrete, munca in intelligence in folosul cetăţenilor şi al ţării il au in configurarea deciziilor politice valoroase, constructive şi vizionare pentru cetăţenii şi naţiunea căreia ii aparţine politicianul de vărf. Cu acces la informaţia secretă. Şi cu drept de decizie finală.
Â
Credinţa in destinul bun al ţării mele mă obligă acum, in calitate de - pănă una-alta ultim director civil al Serviciului de Informaţii Externe, să fac public motivul pentru care am demisionat acum nouă luni din funcţia de director al SIE. După ce am primit votul civil al Parlamentului Romăniei, la 4 octombrie 2006.
Lămuresc incă de la inceput, pentru cei care pot căuta in acest editorial argumente numai bune pentru presupusa acuzare de trădare a secretului de stat la nivel inalt, ori defectări răzbunătoare şi laşe. Motivul demisiei mele nu are nici cea mai mică legătură cu obligaţia respectării secretului de stat, ori cu vreo informaţie cu nivel de secretizare oficial inregistrat. Oricăt de draconic ar fi acela. Acreditat de instituţiile de securitate romăneşti şi obligatoriu, conform cu standardul de secretizare NATO. Secretele acelea le voi duce in mormănt.
Demisa mea din funcţia de director SIE are la bază pur şi simplu un motiv omenesc.
In care loialitatea şi cruzimea coexistă intr-un univers inchis. La nivelul cel mai inalt al politicii de decizie. Am jurat in faţa Parlamentului Romăniei, la investirea in funcţie, că voi rămăne ceea ce sunt dintotdeauna şi ceea ce nu imi poate lua nimeni: un credincios romăn.
Era ora 11:30.
La 19 martie. 2007.
Exact in dimineaţa zilei in care Adevărul a publicat stenograma audierii mele la comisia lui Dan Voiculescu (om cu care nu m-am intălnit niciodată. Nici atunci, nici pănă azi). Audiere in care am declarat lucruri. Care - atenţie! ulterior au fost confirmate cu vărf şi indesat ca fiind adevărate şi obligatoriu de aflat de multă lume interesată. O lume aflată - obligatoriu şi ea sub jurisdicţie romănească.
Am traversat distanţa mereu lungă dintre uşă şi biroul impresionat al preşedintelui Romăniei.
M-am aşezat la locul rezervat pentru audienţă. Preşedintele meu era imbrăcat neoficial. Cămaşa deschisă la culoare. In dreapta eternul televizor, pe un canal de ştiri. Ştiri, ştiri, ştiri. In rest, splendoarea locului. De care s-au bucurat la rănd toţi aleşii supremi.
"Propun două variante de criză mediatică, domnule preşedinte", am spus.
Prima variantă: "Să iniţiem un demers referitor la reformarea serviciilor de informaţii romăneşti, căt priveşte interceptările legale desfăşurate de entităţile naţionale de informaţii. Ştiţi bine:Â in Europa există permanent o discuţie serioasă despre interceptările ilegale, care ajunge mereu pe prima pagină. Pentru că priveşte libertatea cetăţenilor protejaţi de instituţiile naţionale de securitate. Noi chiar trebuie să facem ceva. Aici, la noi. Şi putem! In folosul cetăţenilor şi spre protejarea lor in primul rănd".
"Da", imi spune preşedintele.
Acum, a doua variantă pe care v-o propun, domnule preşedinte:
"Demisionez".
Preşedintele Romăniei:
"De ce nu ai inceput cu prima variantă? Dă-ţi demisia!... Dă-ţi demisia! Tot mandatul meu de preşedinte voi avea o problemă din cauza lui Claudiu Săftoiu!".
Cum? Cum? M-am ridicat.
I-am intins măna şi am spus instinctiv "la revedere". M-a privit drept. Cu intensitate Privea dur. Decisiv. "La revedere." (Probleme din cauza mea? Doar am vorbit despre serviciile secrete prin 2004, la un moment dat. Domnule Băsescu, aţi acceptat ca PNR să intre in PD! Partidul lui Măgureanu, omul care ne-a bătut, la Revoluţie!! De ce? Dumneavoastră ori sunteţi cu romănii, ori cu ruşii, ori cu americanii? Atunci a zis că nu e nici o problemă).
Asta imi aminteam in timp ce-i străngeam maăna pentru ultima oară celui mai puternic bărbat pe care l-am intălnit in viaţa mea de 38 de ani.
Era loialitate in ultima mea privire? Da. Absolută loialitate.
Vreau ca succesorul meu la şefia celui mai inteligent serviciu de informaţii romănesc să creadă in Romănia. Ca civil. Şi in puterile lui, ca om. Şi in legile ţării.
E înalt, din lemn cu încrustaţii. Are chiar şi stema României. E îmbrăcat în piele ecologică de culoare verde. E ocupat de Mircea Geoană. E şeful scaunelor din Senat. Valorează 3.600 de lei. Mai puţin decât scaunele din subordine, care sunt de fapt fotolii şi costă 5.000 de lei bucata. Ca el mai sunt vreo 144. Dar vânătorii de scaune îl vor numai pe ăsta. Nu contează că e verde, că oricum vor să-l facă portocaliu. Şi ei sunt tot portocalii. Numai că trebuie să se agite mai mult ca să pună mâna pe el. I-au chemat în ajutor şi pe vânătorii independenţi. Până la urmă, şi ei tot scaune vor. Dar nu chiar atât de sus plasate ca şeful scaunelor din Senat. Se mulţumesc şi cu mai puţin, dar totul e să-şi pună gonacii la treabă. Şi au inventat fel de fel de capcane, doar-doar l-or prinde în laţ pe şeful scaunelor din Senat. Nu sunt suficient de abili, aşa că aşteaptă să-i înveţe Zeul Vânătorii. Ieri au luat o pauză şi au schimbat tactica. Sună ca o poveste de adormit copiii, dar e adevărată. Se întâmplă în Senatul României.
Plecarea lor a fost o ultimă lecţie. Nu despre substantive sau despre conjugări, ci despre urma adâncă pe care o lasă un dascăl în inima unui copil. Plecarea lor, prea devreme şi prea nedreaptă, e subiectul unei lecţii deschise, predate de elevi, despre însemnătatea celor care îi învaţă. Se grăbeau să ajungă la copiii lor. Se grăbeau înspre şcoala "Mark Twain" din Bucureşti, acolo unde amândouă erau profesoare. Dana Tudorache (33 ani) preda limba română, iar Adina Toader (25 ani) - limba engleză.
Alarma falsă cu bombă declanşată miercuri la Timişoara a scos la iveală grave deficienţe de management al traficului aerian, dar şi în funcţionarea aeroportului timişorean.
În stânga brutărie franceză, în dreapta sediu de bancă, învecinat cu o cafenea cu aer italian şi nume de "mâncătorie" englezească. Peisajul care a făcut Strada Radu Beller celebră în tabloide şi în revistele graţie cărora fauna de Dorobanţi [...]
Slabiciunea rezida si din ce se crede citez foarte exact din Băsescu Traian: „My name is the name of the emperor which occupate Dacia".