14:28
Sambata
20 martie 2010
Bucuresti
MIN 6°C
MAX 19°C
Cauta
Mogulăria
de Dan Constantin
5/12/2009
 
2480 vizite
Traian Băsescu nu are cuvinte multe, dar descoperă sensuri noi celor utilizate. Între puţinele realizări ale omului politic care aşteaptă alegerile de mâine cu valiza făcută la Cotroceni, stau la loc de (puţină) cinste expresii care au făcut carieră. Găozar, ţigancă împuţită, soluţie imorală, centura politicii, tonomate cu ieuro au întregit vocabularul de vorbe care dau portretul lui Băsescu mai bine decât orice pictor.

Ele nu strivesc doar adrisantul, ci, pe post de bumerang, întind saliva otrăvită şi pe reverul celui care le-a emis. Anul electoral a mai introdus în "fonoteca cu venin" şi termenul de mogul. Sunt, în înţelesul lui Băsescu, proprietarii trusturilor de presă care nu-i sunt aservite. Voiculescu, Vântu şi Patriciu devin, în opinia prezidentului, mogulii cei răi din cauza cărora este pensia mică şi o duc românii tot mai prost. În intonaţia lui Băsescu spre moguli se îndreaptă toată ura din sufletul lui pus în slujba poporului înrobit şi manipulat.

Mogulii cei răi sunt ţinuţi într-o rezervaţie, un fel de ghetou, din care nu ar trebui să iasă decât cu bilet de voie de la Cotroceni. Cine are curajul să-i viziteze pe proscrişi sunt la rândul lor anatemizaţi. Izolarea lor se face printr-un cordon sanitar plin de injurii, accesul spre ei este strict controlat cu mijloacele de supraveghere ale statului. Dacă intră totuşi cineva în zona interzisă, în mogulărie, pozele sunt puse rapid la gazeta de perete, actul conspirativ este dat în vileag, complotul dejucat.

Mogulii sunt însemnaţi cu fierul roşu şi arătaţi cu deştul, să ştie boborul cine-i sunt duşmanii. Băsescu ţine strâns accesul în rezervaţie, ştie că nu-i bine să se înmulţească. Bagă preventiv şi nume noi la categoria moguli, deşi Sassu de la TVR nu se califică, nu-i proprietar de presă. El are însă comportament de mogul, adică nu i-a pus postul public la picioarele cazone portocalii.

Când are nevoie de averea mogulilor nu se sfieşte să intre în mogulărie şi să ţipe contra lor. Caracter de killer care n-are obligaţii. Nici obraz, nici cuvânt, nici caracter. Are doar drepturi. Dreptul de a spiona, de a complota, de a minţi, de a lua la palme copii, de a jigni, de a ameninţa. În cruciada antimogulească, Băsescu se serveşte şi de partea prietenoasă a patronilor de presă. Mai mică, mai palidă, cu audienţă firavă. Păunescu şi Prigoană, care şi-au vopsit literele şi taraful în portocaliu, n-au grija că vor fi în pericol de stigmat.

Deşi ţarcul prieteniilor lui Băsescu este mai strâmt şi este populat cu figuri încruntate şi puse mereu pe harţă, are măcar avantajul că nu-i o construcţie pe termen lung. Până duminică mai e doar o zi.

Partea cea mai nostimă a luptei lui Băsescu bate însă departe, peste graniţă, şi cade taman în curtea Popularilor Europeni. Figura cea mai tare în PPE este cel mai mare mogul al continentului - Silvio Berlusconi, adică omul care l-a băgat peste noapte pe Băsescu în dreapta Europei.
Şi care-i bate obrazul lui Trăienel şi i-a spus la ultimul summit "Băiete, să nu te mai prind pe aici!".
 
50. Nea dan, ce a facut mogulul felix?
de popescu aurel |  6/12/2009 18:51:07
Antena 3 a difuzat rezultate partiale de la exit-poll-uri inainte de ora 21.00
de Alex Mihaileanu Subiectiv
Duminică, 6 decembrie 2009, 18:45 Mass-media in alegerile prezidentiale 2009

Antena 3 a reusit sa “scape” rezultatele partiale ale exit-poll-urilor inainte de inchiderea procesului de votare: In coltul din dreapta se pot vedea, de la secunda sase pina la secunda 13, presupusele scoruri obtinute de cei doi candidati la alegerile prezidentiale, scrie Alex Mihaileanu, pe blogul lui.



Eh? Nu-i asa ca e misto metoda? Lasi sapte secunde intr-un colt si… Vedem ce iese, nu? Cum se cheama asta? Manipulare prin exit-poll-uri, nu?

Sursa capturii de la Antena 3 este aici. Eu am gasit clipul pe Twitter, via Vali.

Citeste restul articolului si comenteaza pe Subiectiv.
La 16:38 s-a produs oligofrenia!!!
49. CEL MAI MARE MOGUL
de GEOrge |  6/12/2009 18:40:54
CEL DE LA B1 TV ITI PLACE? BASESCU E CEL MAI MARE MOGUL,ESTE PRIM MINISTRU,SEF LA BNR,SEF LA SRI ,FACE DE TOATE.VOTATI GEOANA.
48. Sa fiti sanatosi si sa traiti bine=URARE !!!
de Dan cenzorul rosu |  6/12/2009 17:59:39
Da, Basescu nu s-a luptat nici cu Geoana, nici cu Antonescu. S-a luptat, simplu, cu Vantu, Voiculescu si Patriciu. Cel din urma spune ca nu face politica, insa in fiecare saptamana, in "tableta" din Adevarul, acuza guvernarea Basescu de ticalosii inexistente, cum ar fi faptul ca de doua luni nu avem un guvern clar, care sa convina tuturor (aici sa ne intelegem: sa convina intereselor triunghiului mogulistoid Vantu-Patriciu-Voiculescu). Basescu a gresit (sau cei care l-au informat) cand a spus ca presa se va reglementa singura. In cazul Realitatea si Antene, nu se va reglementa singura, pentru ca nu este echidistanta, pentru ca prezinta punctele de vedere care rezoneaza intereselor moguliste! S-a observat foarte clar ca presa "vizibila" - Oana Stancu, Adrian Ursu, Razvan Dumitrescu, Nistorescu... (de Antene nu mai vorbim!!!) - nu face jurnalism! Nu este presa, ci doar portstindard! Cand au vorbit ei, au vorbit de fapt Vantu-Voiculescu-Patriciu! Pe ei i-ati auzit! Oamenii de rand s-au uitat la ei, au inteles ca Basescu este un tiran, un dictator, iar daca ii intrebi de ce, asa cum le-am cerut unora sa-mi argumenteze, nu au stiut ce sa raspunda. Pentru ca oamenii nu stiu de ce! Nu au inteles de ce Basescu este tiran! Ei pot raspunde doar atat: am auzit la televizor! Si pe cine au auzit ei? Pe Vantu-Voiculescu-Patriciu. Asadar Basescu este tiran doar pentru ca acest triunghi mogulistoid le-a spus acest lucru. Si iata-ne, la 20 de ani de la revolutie, cand ne vedem pusi in fata faptului de a ne simti din nou amenintati de caracatita comunistoido-securistica a rusofilului Iliescu, care la o luna de la revolutie spunea "Sa nu impartim placinta cu nimeni!" - la aceeasi masa la care se impartea "PLACINTA = TARA" gasindu-se si tinerii "PNL-isti" Patriciu si Tariceanu!
47. Ziua in care se despart apele
de costache c cimpoier |  6/12/2009 12:13:56
Asadar azi vom vota pe cel care timp de 5 ani va conduce destinele Romaniei.Cetatenii Romaniei vor cantari cu grija pe cine voteaza,pe cel care i-a pacalit cu sloganul "SA TRAITI BINE" sau pe cel care poate fi un bun negogiator,care sa ne reprezinte cu cinste peste hotare,sa se aplece si la cei multi necajiti etc.Sa ne ajute DUMNEZEU.
46. Adio si-un praz verde
de chitibus |  6/12/2009 10:27:54
Se duce conducatorul,
Care ne-a mintit atata;
Fiindca si-a vandut vaporul,
Va calatori cu...pluta.
45. Draga Mircica (si vinturile lui Crin)
de popescu aurel |  6/12/2009 08:57:22
…nu ma refer aici nici la suporterii inflacarati ai lui Basescu, nici la inflacaratii lui Geoana. Ma refer la acei indecisi care nu stiu, intre Basescu si Geoana, pe cine sa aleaga. Plec de la premisa ca nu cumpanesc intre doua bune ci intre doua rele. Iertati-ma, dar nu e nimic de cumpanit.

Va doriti ca sef al statului un ticalos inteligent sau un ticalos prost? Un ticalos care se tine de propria agenda, sau unul care se tine dupa orice agenda i se vara pe nas? Daca se ajunge pana acolo incat securitatea tarii sa fie pusa in pericol si cineva trebuie sa ia o decizie la trei dimineata pe mainile cui v-ati inredinta mai degraba destinul? Pe mainile lui Basescu sau pe mainile lui Geoana? Daca astazi va ia foc apartamentul, pe cine l-ati prefera de vecin? Pe Geoana sau pe Basescu?

Scuzati-ma, dar nu mai aveti nici o scuza: intre un prost de rea credinta si un ticalos inteligent, optiunea e clara.

Vizita la Moscova (presupus pe ascuns) n-a fost un accident. A demonstrat-o vizita la Vantu de miercuri, in crucea noptii. Asta eu pattern. Al prostiei.

Mai mult: Basescu, “dictatorul”, se afla la ultimul sau mandat. Orice modificari constitutionale va aduce, prin referendum sau altcumva, nu se vor mai aplica in cazul sau. Va fi obligat, asadar, sa gandeasca la viitor. Nu insa si Geoana, in cazul in care ajunge presedinte. Geoana nu e om – e un lichid care ia forma vasului in care e turnat de catre altii. Dupa cum a preluat din mers ideea parlamentului unicameral (”poporul a vorbit”), asa o poate prelua si pe cea a republicii prezidentiale (doar vorbim aici de zece ani!!!)

Nu va temeti asadar de Basescu. Pe Basescu il putem controla. Avem majoritate parlamentara si avem massmedia. Temeti-va de sistemul din spatele lui Geoana. Acolo, in afara de PDL si de B1TV nu mai e nimic.

Pariul meu? Castiga Basecu, la mustata.
44. Votez Geoana
de AndreeaC |  6/12/2009 02:21:44
Băsescu a fost susţinut de Vântu, Patriciu, Voiculescu

Cât a fost ministru, Băsescu i-a dat Petromidia lui Dinu Patriciu în 1998.
În 2005 Băsescu a promulgat legea care îl scăpa pe Dinu Patriciu de datorii la stat.
În 2004, Băsescu a făcut Guvernul la Grivco, cu Voiculescu în capul mesei.
În 2004 Băsescu îi spunea lui Voiculescu Dom’ Profesor, în 2005 Felix Motanul.
În 2000, Vântu l-a susţinut pe Băsescu să devină preşedinte al PD.
În 2004, Vântu i-a plătit toată campania lui Traian Băsescu, inclusiv pe Felix Tătaru.
Vântu şi-a făcut trust pe predă ca să îl laude pe Băsescu. Inclusiv la referendumul din 2007, trustul lui Vântu l-a susţinut pe Băsescu.
Băsescu se întâlnea cu Vântu în 2004 în locuinţe conspirative şi schimbau câte 3 maşini ca borfaşii.
Mogulii pe care îl înjură Băsescu au prosperat braţ la braţ cu el şi şi-au crescut averile de 5 ori în ultimii 5 ani.
43. Votez Geoana
de AndreeaC |  6/12/2009 02:20:41
Îmi e ruşine cu un preşedinte ca Traian Băsescu

Băsescu le-a spus unor cetăţeni români găozar, ţigancă împuţită, păsărică.
Băsescu dansează ţigăneşte cu Bercea Mondialul.
Băsescu a aruncat cu scrumiera în Andrei Pleşu.
Băsescu a bătut un copil.
Băsescu a mutat Preşedinţia la Golden Blitz.
La întâlnirile cu preşedinţii din Europa şi din lume, Băsescu ştie doar să ciocnească paharele.
Băsescu înjură ca un birjar.
Băsescu le spune jurnalistelor să se urce pe masă, ca să le arate cum se face. Este frustrat sexual.
Băsescu are o engleză impecabilă: englezii cred că vorbeşte rusă, ruşii cred că vorbeşte germană.
42. TINETI MINTE...
de c.g. |  6/12/2009 00:22:21
...DOUA CUVINTE:BASESCU PRESEDINTE...!
41. votez Geoana
de Ioana |  5/12/2009 23:52:14
Traian Basescu a facut afaceri cu toti pe care acum ii numeste "moguli". Mi-e scaba doar cand ma gandesc la numele Basescu. Am incredere ca Geoana va fi mult mai ok decat Basescu, drept pentru care am sa-l votez.
ACUM IN JURNALUL.RO

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.

Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.

banner_300x90.jpg

Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.

WEB CAM

Muntele Mic - Hotel Sebeş

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Piata Victoriei

Câmpina

Azuga - Panorama Bucegi

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Azuga - Sorica

Caracal

Cluj Napoca

Baile Homorod

Piata Revolutiei

Craiova

1 Mai - Turda

Galaţi - Faleza Dunării

Str. Turda

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Otopeni - Piata Primariei

Antena1 - DN1

Otopeni - Parcul Central

Borşa - Zapp

Otopeni - DN 1

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Sinaia

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Harghita Bai

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Muntele Mic

Parang

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Predeal

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Straja - Platoul Soarelui

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
17°C
Cer variabil
760 mmHg
Vant
5 km/h V-SV

Prognoza Meteo
Sambata
6  19
Pres.
Duminica
9  19
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif




cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP