Serviciile noastre de informaţii au reuşit să afle, cu inteligenţă şi perspicacitate, că există în lumea de azi câteva surse de pericol la adresa României. În acest sens au fost prezentate dovezi că, într-un sat din Tanganica, aborigenii complotează pentru a pune la punct ultimele detalii pentru finalizarea rachetelor cu care şi-au propus să lovească primăria sectorului 6 din Bucureşti.

Nu a scăpat ochiului vigilent al apărătorilor patriei vicleana lovitură de război împotriva fostei Policlinici a Artelor căreia i s-au dedicat atât grupa I, cât şi grupa a II-a de la grădiniţa numarul 13 din Auckland, Noua Zeelandă. Câţiva cosaşi de iarba fiarelor, din zona muntoasă a Perului, s-au conectat la faxul intercontinental, urmând să trimită asupra localităţii Acneea Bubatică, din Regiunea Autonomă Lombo-Sciatică, nişte mesaje care, la trei zile de la primire, vor exploda şi vor pârjoli întreaga zonă, până-n Grecia, Polonia şi Bielorusia.

În genere, în diverse ţări de pe pământ, se constată o sporire halucinantă a politicii rachetofone destinate României. Sate de pescari din Grecia, colonii de pinguini de la Polul Nord, maşini-unelte din Norvegia, haite de câini ciobăneşti din pivniţele de sub fostul Zid al Berlinului, perechi de ochi din Coreea, nepoţii vârcolacilor din lună, peştii-sabie din Kamciatka Văratecă, precum şi cimitirele comune din Sicilia, gărgăriţele de pretutindeni, se unesc în coaliţia răului care, folosind armele atomice pe care, după cum s-a dovedit, le poseda şi le mânuia Saddam Husein, ameninţă plenitudinar România, centimetru cu centimetru.

Preşedintele Băsescu n-a mai intrat în amănunte, anunţând înţelegerea României cu Statele Unite ale Americii, cu privire la amplasarea scutului antirachetă american în scumpa noastră patrie paşnică şi ameninţată. Domnia sa n-a apucat, în febra momentului, să spună mai mult decât că respectivul scut nu este dedicat Rusiei. Ne era evident tuturor că o asemenea cauzalitate ar fi fost imposibilă, mai ales că preşedintele Medvedev, al Rusiei, tocmai postase pe site clasamentul pericolelor care pândesc ţara lui şi, pe primul loc, pusese NATO.

Este, deci, imposibil ca Rusiei, la nivel oficial şi la nivel popular, să-i treacă prin cap că sofisticata înzestrare americană a pământului românesc s-ar referi cumva la Rusia.

Numai nişte analişti paranoici şi nişte politicieni dubioşi ar putea întreţine acest cult al încordării ruso-române, pe bază de scut antirachetă american. Când atâtea pericole reale ne pândesc din toate părţile, când în chiar sate româneşti subdezvoltate copiii inconştienţi îşi confecţionează prăştii din ce în ce mai primejdioase, cu care ameninţă stabilitatea economică şi construcţia capitalismului, în patria noastră feudalistă, cum ar putea să le treacă prin cap unor provocatori, cum ar putea să le fulguiască în cerebel ideea că America fixează în România scutul antirachetă gândindu-se la Rusia?

O asemenea obsesie trebuie pedepsită, dacă nu corporal, măcar porcoral. Rusia abia aştepta scutul antirachetă american. Iar acum visează un scurt bombardament NATO asupra Kremlinului. Cărei minţi sănătoase i-ar putea năluci prostia că NATO înconjoară Rusia cu scuturile sale? Şi această nebunie e cu atât mai greu credibilă cu cât acceptarea de preşedintele României a acestei vizite de lungă durată nici nu era cunoscută în prealabil de Uniunea Europeană sau chiar de NATO.

Este greşită impresia unor lideri moscoviţi, precum că le-ar fi intrat pe sub uşă, în cabinetele lor, miros de fum de la acele mecanisme. Şi mai e un aspect: războiul rece a încetat, după cum spuneau nişte oficiali români, comentând favorabil şi lejer implicarea ţării lor în ceea ce adversarii numesc marea complicaţie din estul Europei. Ba chiar, cum zicea un patriot portocaliu, asta era prima prioritate a României, scutul antirachetă, nu dezastrul economic, nu nenorocirea socială, nu tragedia naţională, nu şomajul, nu frigul, nu nesiguranţa zilei de mâine.

Ca un făcut, însă, un cetăţean din cei care nu trebuie întrebaţi ce părere au despre această minunată achiziţie prezidenţială, striga în gura mare, în cartierul Berceni, că lui i-ar trebui scutul antifrig şi antifoame, nu scutul antirachetă. Avea dreptate cetăţeanul? Fireşte că nu. Scutul antirachetă e cu atât mai necesar, cu cât poporul român, care urmează să-l şi plătească, nici nu e obligat să-şi încarce creierul cu explicaţii, raţiuni, argumente. Vorba cântecului popular, în curs de formare, "poporul nostru nu regretă/ măreţul scut antirachetă".

Unii capitularzi susţin că a sufla în foc pentru a-l stinge ar putea însemna şi a-l înteţi. Pacea, cum zicea înţelepciunea latină, se câştigă prin pregătirea de război. O traducere românească mai recentă susţine că şi războiul se obţine tot prin pregătirea de război.