x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O telenovelă: şi miliardarul Dinu Patriciu suferă

O telenovelă: şi miliardarul Dinu Patriciu suferă

de Ion Cristoiu    |    30 Noi 2009   •   00:00

În telenovelele difuzate de regulă după-amiază poate fi întâlnită următoarea secvenţă: căzut în genunchi şi împungându-i poalele rochiei cu fruntea, vizitiul îi povesteşte cameristei cum, în urmă cu ani, stăpânul i-a necinstit iubita fecioară şi el n-a avut curajul să intervină. Scena asta, la care el a fost martor, în direct, îl urmăreşte de ani întregi. Pentru a fi mai convingător, ditamai bărbatul, dând curs ticurilor de telenovelă, boceşte de îi cad nădragii, tremură din toate încheieturile, de crezi că, dintr-o clipă într-alta, se va desface în părţile componente, şi-şi pune în priviri spaima unei viţici înainte de a intra pe poarta abatorului. În final, confesiunea îşi face rolul terapeutic. El se linişteşte şi împreună cu ea, fericită că-l vede împăcat, pun imediat de un plod. E o secvenţă care dă gata gospodinele venite din bucătărie la televizor cu tigaia în mână, ca nu cumva să le scape episodul. Bocesc şi ele împreună cu bărbatul, fără să-şi dea seama că pun în pericol rântaşul, lăsând să curgă în tigaia încinsă mucii nebiruiţi de şerveţel.

Miercuri seară, la Realitatea TV, telespectatorii au putut vedea un bărbat într-o stare asemănătoare cu cea a vizitiului din telenovelă. Sub privirile duios interesate ale moderatorilor, el a povestit, cu tremuriciul de rigoare, cum a fost martor în 2004 la o scenă înfiorătoare: un bărbat lovind un copil cu pumnul. Ca şi vizitiul din telenovelă, bărbatul din talk-show a simţit nevoia să se confeseze cu huiet. Bărbatul de la Realitatea TV nu era nimeni altul decât multimiliardarul Dinu Patriciu. Potrivit domniei sale, în 2004, l-a văzut pe Traian Băsescu, la vremea respectivă candidat al Alianţei D.A., dând un pumn unui copil la un miting electoral. N-a spus-o nimănui timp de cinci ani, deşi, în tot acest timp, ea l-a urmărit ca un coşmar. Profitând de generozitatea amicului său, Sorin Ovidiu Vântu, se spovedeşte în direct şi la oră de vârf, în speranţa că se va elibera, în fine, de o povară sufletească insuportabilă. Din 2004 şi până acum, Dinu Patricu a făcut vreun miliard şi ceva. Ascultându-i confesiunea, noi, telespectatorii normali, ne-am întrebat: dacă Dinu Patriciu a făcut un miliard şi ceva de dolari în condiţiile tulburării provocate de un coşmar, câţi ar fi făcut dacă n-ar fi avut nenorocul să fie martor la scena din 2004? În toamna lui 2004, când am văzut, tot la Realitatea TV, scena în care un bărbat - Traian Băsescu - bocea la vestea că Theodor Stolojan - tovarăşul său de luptă electorală, se vedea nevoit să renunţe la candidatură, mi-am zic că aceasta e culmea telenovelei în politica românească. M-am înşelat. Scena în care Dinu Patriciu se clătina ca un vagon de marfă istorisind cum l-a urmărit ca un coşmar întâmplarea petrecută cu cinci ani în urmă a depăşit-o pe cea a plânsului lui Traian Băsescu. Nu e de mirare. Şi scena plânsului, şi cea a spovedaniei aparţin unor politicieni care-i cred pe români un popor de proşti!

×
Subiecte în articol: editorial