x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ostaşi, vă ordon, daţi-mi votul!

Ostaşi, vă ordon, daţi-mi votul!

de Radu Tudor    |    19 Noi 2009   •   00:00
Ostaşi, vă ordon, daţi-mi votul!

Aflat pe ultima sută, în campanie electorală, comandantul suprem a purtat dialoguri separate cu civilii despre militari şi cu militarii despre ei şi despre civili. Onest cum îl ştim, el s-a întâlnit la sediul MApN cu "activul de comandă" al acestei instituţii de elită, atât de umilită în ultimii ani. După ce a dat afară presa din sală, a întrebat fălos: "Gata, suntem numai între noi, bărbaţii?".



Iată ce a spus preşedintele nostru, printre altele: "România trăieşte acum din bani împrumutaţi (...) sunt 13-14 miliarde de euro deficit, cheltuieli mai mari decât încasări (...) s-a adoptat soluţia unor zile libere ca să acopere cât ar trebui redus pentru acoperirea deficitului (...) la Armată se merge pe şase zile în noiembrie, şase zile în decembrie (...) ştiu că sunt dificultăţi la banii pentru haine. Vreau să o spun foarte deschis, la fel cum a fost cu anularea de sporuri, aş fi putut face o intervenţie ca să favorizez armata, defavorizând altă categorie. Nici nu vreau s-o fac. În mod cert ar fi o campanie, că Armata îşi primeşte drepturile în preajma alegerilor şi aş implica Armata într-o dezbatere politică inutilă. Ce vreau să vă asigur însă este că imediat după alegeri, nu în decembrie, ci în ianuarie, veţi primi aceste drepturi restante".

Cum traduc eu mesajul comandantului: Onorat auditoriu, stimaţi fraieri. Eu, comandantul vostru suprem, am aprobat să vi se taie din venituri. Ştiu că voi nu protestaţi, pentru că aşa sunteţi educaţi. Militarii tac şi înghit toate mizeriile politice. Dar vreau să vă promit un lucru. Singura modalitate de a vă primi nişte drepturi legale care vi se cuvin (pe care eu şi Boc vi le-am tăiat) este să mă votaţi pe mine, ca să vi le dau înapoi. De aia am dat şi presa afară din sala de festivităţi. Ca să nu audă cum vă şantajez şi cum mă umilesc în faţa voastră, recunoscând că nu vreau să cer respectarea drepturilor voastre salariale decât după ce îmi veţi da votul.

Uitasem, vreau să le transmit un mesaj şi pensionarilor militari, cei ale căror pensii nesimţite apasă foarte grav pe bugetul de stat (aşa mi-a zis Boc, eu nu fac decât să repet ce-a zis el, deşi e obsesia mea mai veche cu pensiile astea ale voastre). Ştiu că v-am înjurat în campanie. Iată ce am zis într-un miting recent la Brăila: "Guvernul Boc a depus la Parlament şi Legea pensiilor, nu a trecut încă de Curtea Constituţională, dar şi aici dispar acele pensii privilegiate şi cei vizaţi în mod deosebit sunt cei cu pensiile speciale. (...) Sunt 230.000 de oameni cu pensii speciale, iar aceştia vor pierde".

Iubiţi alegători cu haină militară, nu-i adevărat ce-am spus în faţa a zeci de mii de oameni, în campanie. Am mâncat şi eu rahat, ca un politician de talie din ţara asta. Iată ce vă spun acum, că am dat afară presa şi nu ne aude nimeni, în legătură cu pensiile voastre speciale: "Este un lucru care mă deranjează, dezbaterile pe tema pensiilor militare. Militarii nu fac parte dintr-un sistem privilegiat. Vă asigur, dacă această lege pune sub semnul întrebării menţinerea pensiilor ofiţerilor în rezervă, o voi trimite Parlamentului pentru a fi discutată şi pusă în regulă. Nu exclud să cer revenirea la un sistem de pensii militare aşa cum sunt în toate statele NATO. Deci, în privinţa pensiilor militare e mai mult dezbatere decât realitate".

Stimaţi militari cu drept de vot, acum vă rog să mă înţelegeţi şi pe mine. Când stau de vorbă cu amărâţii care mă votează, trebuie să vă înjur şi pe voi. Le-am zis că sunteţi nişte privilegiaţi, pentru că pensiile militare fac parte din sistemul celor 230.000 de pensii pe care eu le condamn. Acum, fiind între noi ofiţerii, vă asigur că eu de fapt pe voi vă iubesc şi vă preţuiesc. Nu pe săracii ăia care mă aplaudă forţat, aduşi cu autocarele de la sute de kilometri distanţă pe banii unei clase politice corupte. Când sunt aici, în unitatea noastră militară, mă dezic de tot ce spun la mitingurile cu ăia. Ieri vorbeam portocaliu, azi gândesc kaki. Ce vă costă să puneţi ştampila pe mine de două ori? O dată luna asta, încă o dată luna viitoare. Exact ca şi concedierile forţate în care vă trimit eu şi Boc. Dar sunt sigur că voi înţelegeţi situaţia grea a ţării. Plus că blonda vrea şi ea nişte genţi mai scumpe, vine luna decembrie. Luna cadourilor, deh. Aia mică se sacrifică pentru ţară în cel mai înalt for de reprezentare parlamentară europeană. A şi zis prin presa ticăloşită că vrea să-şi ia o vilă la Paris, să rămână cu Sida. Acum ştiţi şi voi, vilele la Paris, chiar în cartierele mărginaşe lângă Arcul de Triumf, nu sunt aşa de ieftine ca la noi, pe Mihăileanu. În concluzie, voi o duceţi greu. Aveţi venituri tăiate, înzestrarea e la pământ, v-am implicat în scandaluri politice cu al'de Atanasiu. Ce să mai, aţi dus-o nasol cu mine cinci ani. Dar vă promit să continuăm împreună, cu o condiţie. Să mă votaţi pe mine. Şi în ianuarie revin şi negociem drepturile voastre.

P.S.: Să nu cumva să lipsiţi de la referendum. De ce vă e frică, nu scăpaţi!

×
Subiecte în articol: editorial