Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După peste un deceniu postcomunist de ignorare aproape completă a României, capitalul occidental, în urma, probabil, a unei decizii politice, s-a hotărât în urmă cu cinci ani să preia România tout azimut!
Rând pe rând, dar cu o viteză ameţitoare au trecut în mâna capitalului străin exploatarea resurselor de petrol, exploatarea a jumătate din resursele de gaze, distribuţiile de carburanţi, gaze şi electricitate, metalurgia feroasă, metalurgia neferoaselor, industria materialelor de construcţie, întregul sistem bancar, întregul sistem de asigurări. Împreună cu puţinele implantări anterioare din telefonia fixă şi mobilă, din producţia de oţel şi ciment şi din industria auto, întreaga axă majoră a economiei a ajuns sub control străin.
În pas a avut loc acapararea sistemului comercial de marile lanţuri retailiere occidentale, lăbărţarea ca o pecingine a subsidiarelor băncilor occidentale şi invadarea sectorului imobiliar de diferiţi speculanţi financiari încârdăşiţi cu aceste bănci. Şi acum atenţie! Foarte puţine dintre aceste penetrări, implantări, extinderi şi dezvoltări în economia din România s-au făcut prin investiţii directe, respectiv cu bani din buzunarul propriu, şi încă şi mai puţine, chiar infime, s-au realizat prin investiţii de la zero.
A fost folosită strategia: investiţii cât mai mici, chiar deloc, la profituri extreme!
Finanţările s-au făcut cu credite luate fie de la societăţile-mamă, fie de la diferite instituţii financiare, dar angajate fiind din România. Aceeaşi strategie a fost urmată atât de bănci, cât şi de societăţile nebancare. Este vorba în total de peste 50 de miliarde de euro. Fiind angajamente financiare făcute din România, este vorba despre sume care trec în contul datoriei externe a României. Datorii private, şi nu publice, dar care compun datoria externă a României!
La sfârşitul anului 2004, datoria externă a României era de vreo 21 de miliarde de euro, în timp ce la sfârşitul lui 2008, aceasta a ajuns la 72,5 miliarde de euro. Deci, vreo 50 de miliarde de euro în plus în contul României, cu toate că nu statul român s-a îndatorat în străinătate! Totul, dar absolut totul reprezintă angajamente într-adevăr din România, dar ale unor firme străine! Să nu ne ferim a spune întregul adevăr: nimeni din străinătate n-ar fi dat 50 de miliarde de euro în doar patru ani unor entităţi româneşti (fie firme, fie indivizi)!
Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, grosul acestor 50 de miliarde de euro împrumuturi făcute în străinătate de firme străine este constituit din credite pe termen scurt. Ca simbol al intenţiei de afaceri la distrugere, şi nu de afaceri serioase, stabile în România! Căci şi Grivei înţelege că din creditele pe termen scurt (adică sub un an) nu se pot face investiţii, ci doar finanţări pasagere pentru capital de lucru şi, mai ales, speculaţii pe curs sau pe dobânzi.
Acum, firmele străine din România (bănci şi societăţi nebancare), care au extras deja din ţară profituri uriaşe, nu mai pot sau pur şi simplu nu mai vor să plătească creditorilor lor din străinătate (chiar dacă este vorba despre propriile societăţi-mamă) sumele scadente în 2009.
Peste 24 de miliarde de euro rambursări la creditele pe termen scurt vin la plată în 2009! Evident, dacă subsidiarele bancare sau nebancare din România ar plăti aceste sume, ar trebui să-şi declare falimentul şi să închidă taraba. S-ar duce însă afacerile de tip bananier din România. Şi atunci nu este mai bine pentru ele să pună România să le preia povara?!
Să se împrumute statul român pentru a face faţă situaţiei de pe piaţă! Îl şantajează cu faptul că retragerea lor din România ar însemna prăbuşirea leului la o optime sau chiar o zecime dintr-un euro. Şi-l pune să se împrumute la FMI pentru a le salva afacerile. O josnicie fără egal! Contribuabilul român va fi pus, prin blocarea salariilor şi pensiilor şi prin majorarea impozitelor, să plătească pentru ca tocmai aceia care l-au dijmuit s-o poată face în continuare!
