Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
N-am rezistat tentaţiei de a participa, vineri după amiază, la Congresul extraordinar al PNL. Pe de o parte, pariasem pe Crin Antonescu şi simţeam nevoia să-mi urmăresc pe viu investiţia publică de încredere. Pe de altă parte, era chiar interesant să vezi, la faţa locului, jocul negocierilor de ultimă oră, trădările, atmosfera. Nu regret nici o clipă că am facut-o, sacrificându-mi o bunătate de zi (aproximativ) liberă.
Data de 20 martie 2009 va rămâne, după părerea mea, o zi de referinţă în istoria politicii româneşti. Evident, mă voi referi la alegerea lui Crin Antonescu la vârful celui mai "spălat" dintre partidele româneşti. Pentru că - şi aici n-am decât să fiu de acord cu el - noul preşedinte al PNL este primul care nu vine din stratosfera politică, iar ascensiunea sa a fost naturală. Membru de 20 de ani al formaţiunii, Crin Antonescu a luat-o întâi pe jos, apoi cu bicicleta şi, într-un final, s-a suit în maşină. De la şcoala din Niculiţel şi până-n prezidiul de la Casa Poporului, drumul lui a fost firesc. N-a avut nici os boieresc, nici tradiţii liberale în neam, nici bani ca să-şi cumpere nemurirea politică. Dar a avut o credinţă nestrămutată-n liberalism (n-a plecat niciodată la multele rupturi intraliberale), ambiţie, răbdarea de a-şi aştepta momentul şi inspiraţia de a-l fructifica instantaneu. La erudiţie şi talentul oratoric nu mă mai opresc, fiindcă-s atât de evidente, încât doar orbilor şi surzilor trebuie să li le detaliezi.
Mulţi neghiobi au râs de el că s-a declarat lipsit de spirit antreprenorial şi, pe cale de consecinţă, de avere. Iar un cor de tâmpiţi i-a sărit la gât fiindcă a îndrăznit să-i mulţumească public lui Dinu Patriciu. Da, într-o Românie profund anormală, normalitatea miră. Nu mai ai voie să aparţii clasei medii şi nici să ai bun-simţ. Trebuie să fii impostor, mitoman, cât mai jigodie, să n-ai caracter, să trădezi, să bagi cuţitul până-n prăsele în apropiaţi ca răzbeşti. Uite şi d-aia alegerea lui Antonescu reprezintă o cotitură. Fiindcă, deşi sprijinul logistic al lui Orban şi al grupului Nicolai - Stroe - Ruşanu - Fenechiu nu poate fi neglijat (şi nici nu trebuie să fie), rezultatul alegerilor pentru preşedinţia PNL reprezintă prima victorie a omului împotriva cyborgului politic.
Conform unei mai vechi obişnuinţe, la aceste alegeri, m-am poziţionat personal - fără nici o apăsare - în favoarea unuia dintre candidaţi. Am făcut-o transparent, declarat şi fără a-l desfiinţa pe celălalt. Din motivele de mai sus, dar şi din altele (de ordin cât se poate de privat), alegerea mea, ciudat om de stânga cu accese de un liberalism feroce, s-a chemat Crin Antonescu. Habar n-am dacă el e "Obama al nostru", dacă-i omul care l-ar putea da jos pe Traian Băsescu, dacă n-o sa-i ia puterea minţile sau dacă nu va bate palma cu duşmanul. Dar am satisfacţia că, la două decenii de la Revoluţia din decembrie 1989, România ar putea fi condusă, pentru prima oară, de o fiinţă umană, din carne şi oase, nu de o plămădire artificială cu şcoală de politruci la bază.
P.S. Dincolo de maratonul liberal, cu triumful unora şi drama altora, două lucruri n-o sa-mi scot uşor din cap. Primul dintre ele, senzaţionala transmisie de vineri seara a Antenei 3, care mi-a dat fiorul unei noi revoluţii în direct; de această dată, una a mentalităţilor. Oamenii ăia simpli care s-au apropiat pas cu pas de masa Danei Grecu, până au devenit parte integrantă a decorului, spun infinit mai mult decât toate tabelele cu cifre de audienţă. Fiindcă-s naturali. Şi, cu riscul de a comite un gest care ar putea fi categorisit drept o nepoliticoasă indiscreţie, îl scriu şi p al doilea. Sâmbătă seara, când toată media-l căuta hămesită să-l scoată la televizor pe omul momentului, primesc un telefon. "Salut, bătrâne, sunt Crin. Te-am sunat să-ţi mlţumesc pentru tot"...
