Bucuresti
Proporţia din sumele respective cheltuită pentru a finanţa expansiunea aparatelor birocratice a depăşit chiar şi acea parte din aceleaşi sume folosită pentru plata datoriilor, ea devenind cea mai importantă formă de secătuire a fondurilor în cauză şi a bugetelor de stat. Ele făceau ca formaţiile birocratice să devină mult mai atractive decât antreprenoriatul economic privat." Dacă credeţi că acest text e scris azi vă înşelaţi. Este vorba despre guvernele României din perioada 1900-1911 în lucrarea franceză "Originile înapoierii în Europa de Est", publicată în 1989. Ce s-a schimbat într-un secol?...
Viaţa nu e o partidă de zaruri, nu hazardul ne conduce. E nevoie de ordine. Într-o lume fără ordine, raporturile de putere sunt dominante. Victimă sigură e societatea civilă. Se impune diletantismul şi voluntarismul. Iniţiativele, auto-afirmarea şi participările individuale sunt înăbuşite. Politicienii, mai degrabă cu voia lor decât fără voie, poartă vina pentru amploarea crizei care stăpâneşte România acum.
Dar crucea crizei o poartă oamenii. Statul nu mai dă contribuabililor nici măcar ceea ce primeşte, căci costurile cu birocraţia şi costurile împrumuturilor de stat doboară veniturile reale ale celor îndreptăţiţi la o viaţă normală sub ocrotirea statului. Încrederea oamenilor în reguli a scăzut dramatic, iar impunerea regulilor de instituţii necredibile, măcinate de corupţie, n-are cum să fie eficientă. Măcar în Marea Britanie, în ultimul discurs al reginei din noiembrie acest an, cel care fixează programul guvernului, apare angajamentul acestuia pentru înăsprirea legii de combatere a şpăgii.
Societatea muncii este aceea care determină nu doar raporturile de viaţă, ci şi respectul de sine al oamenilor. Este societatea în care cei săraci muncesc cu credinţa că vor ieşi din sărăcie. Guvernul s-a dovedit absolut incompetent şi neştiutor în faţa datoriei de a menţine economia şi societatea pe un liman de încredere. Habar n-aveau şi nici că le păsa de o redistribuire a muncii, de stimularea unor noi condiţii de investiţie şi muncă a unor forme mai libere şi descătuşate de birocraţie.
Oamenii fac tot ce le stă în putere pentru a controla agenda vieţii lor: să aibă o situaţie prosperă, să întemeieze o familie, să îmbătrânească frumos, să moară cât mai târziu şi în tihnă. Omul liber şi răspunzător pentru destinul său.
Libertatea însăşi nu e libertatea de a face bani, ci aceea de a-şi croi fiecare un destin. Piaţa este libertate. Libertatea producătorului de a produce ce vrea el şi a consumatorului de a consuma, la fel, ce vrea el. Economie de piaţă care să fie prezentă în toate situaţiile în care stăpâneşte concurenţa autentică.
În epoca noastră, consimţământul ne este cerut la fiecare câteva minute nu doar la câţiva ani. Experimentăm o democraţie prin consultare mediatică. Dar în acest experiment oamenii moderaţi sunt cel mai puţin reprezentaţi în furia mediatică a zilei. Cei care vor o mai bună guvernare par să fie mai puţini decât cei care vor să joace la loteriile televizate. Aş spune că democraţia noastră are nevoie de up-gradare (up-grade înseamnă a intra într-o categorie superioară, capabilă să facă mai multe lucruri şi mai bine). Alegerile se dovedesc a fi ca o săgeată înfiptă în sufletul naţiunii, iar nu în inima timpului.
Timpul nu stă pe loc, curge tot mai rapid şi tot mai departe de dorinţele românilor. Pentru final, îmi vin în minte versurile lui Eminescu din Mortua est :
"Ş-apoi... cine ştie de este mai bine/ A fi sau a nu fi... dar ştie oricine/ Că ceea ce nu e, nu simte dureri/ Şi multe dureri-s, puţine plăceri".
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.
Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.
„Iliescu, Militaru şi ceilalţi erau de fapt implicaţi într-o manevră a Moscovei. E foarte simplu. N-are sens să intrăm în toate detaliile. Nu contează cine era şi în ce poziţie în acel moment. Faptul că agenţi cunoscuţi ai Moscovei au preluat puterea, schimbând pur şi simplu Consiliul anterior în «Front» al Salvării Naţionale dovedeşte că aceasta era în sine una din operaţiunile Moscovei. Nu putea fi altceva. Deci Moscova pregătise schimbarea regimului Ceauşescu. Iar Iliescu a fost unul din liderii Comitetului Salvării Naţionale, ajungând după decembrie liderul suprem al operaţiunii.“, spune răspicat anticomunistul rus. „E foarte important să ştii în cine poţi avea încredere. Şi se pare că Gorbaciov avea toate motivele să aibă încredere în Iliescu. Îl cunoscuse cu 40 de ani în urmă şi ştia că fusese recrutat de Moscova, aşa că Iliescu a fost în mare măsură alegerea lui Gorbaciov. Am o serie de documente, de dovezi, acum am trecut la analizarea tuturor hârtiilor pe care am reuşit să le scot din arhivele CC al PCUS în 1991-1992. O să le fac publice cât de ****ând“, ne asigură prietenul românilor, Vladimir Bukovski.
„Nu pot decât să presupun (că Iliescu a colaborat cu KGB-ul - nota red). Adică, oricine a studiat la Moscova în anii ‘50 a fost recrutat într-un fel sau altul... nu neapărat de KGB, putea să fie Departamentul Internaţional al CC al PCUS sau aşa-numitul Departament Est-European al CC. Cu siguranţă a avut relaţii speciale cu Moscova - dacă pe linie politică sau de poliţie secretă, nu ştiu deocamdată. Dar nu contează, de fapt nici nu contează ce fel de relaţii a avut, atât timp cât aceste relaţii erau «speciale». (...) Da, cred că aşa stau lucrurile. Adică, toţi cei care studi
INCONTESTABIL A UNEI NATZIUNI TOLERANTE.CINE v-A SUGERAT CA NOI
ROMANII AVEM NEVOE DE D-TA SHI ALTZII CA D-TA?VA INTREB,CUM AVETZI NESIMTZIREA SA VA UITATZI IN OCHII ACESTEI NATZIUNI FARA CA DRAMUL DE DECENTZA PE CARE BANUESC CA-L AVETZI,SA NU REACTZIONEZE IN MOD LETAL??
BANUESC CA DACA FACEAI PARTE DIN SOCIETATEA ISRAELIANA,CU ASEMENEA COMPORTAMENT NU ATINGEAI VARSTA MAJORATULUI!
DA,D-LE ROMAN NEULAND,ROMANII SUNT PROSHTI,DAR NU CHIAR ASHA DE PROSHTI!!
Vrei sa-ti aduc aminte ca in loc sa avem un prim-ministru iscusit, am tot avut invatacei pe functie, incepand cu matale ?
Tocmai aici e problema, e o diferenta structurala intre modernizare si adoptarea unui sitem la ordinea zilei. Nu pe criteriul ca suntem prea inapoiati si ne ajunge o imbunatatire, un paleativ.
Criza ar fi fost un moment prielnic de a avansa, dar iata ca nu e posibil sa intram in mileniul III. O sa ne mai modernizam putin si cu asta o sa ramanem. Spun ca ar fi fost, pentru ca deja suntem in cadere libera si nu vad cine sa ne monteze din mers un reactor in spinare. FMI o sa ne arunce un colac de salvare, ca sa nu ne rupem gatul si sa ne platim datoriile astronomice.