x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale România între nedemocraţie şi criză

România între nedemocraţie şi criză

de Petre Roman    |    18 Iun 2009   •   00:00

Guvernul României din 1946, dominat de comunişti, a trebuit să organizeze alegeri pentru a se conforma acordului încheiat cu marile puteri democratice ale alianţei anti-fasciste SUA, Marea Britanie şi Franţa. Cum se ştie, alegerile au fost fraudate.



Fraudarea s-a făcut prin mai multe mijloace din care două sunt absolut remarcabile din perspectiva recentelor alegeri europarlamentare:  1) lipsirea unor largi mase de votanţi de cartea de alegător; 2) echipe de oameni devotaţi ai PCR care circulau cu autobuze pe la mai multe secţii de votare şi votau de mai multe ori. Constatăm că, după 53 de ani, democraţia este călcată în picioare utilizând aceleaşi metode. în România nici astăzi partidele politice nu au dorit şi nu au permis înfiinţarea cărţii de alegător care este cea mai sigură armă împotriva furtului electoral. E la fel ca atunci când odată utilizat biletul de metrou nu-l mai poţi folosi a doua oară. în plus, numărătoarea voturilor este mult mai simplă şi desigur, practic imposibil de măsluit. În momentul din 1946 "chiar oamenii din cele mai umile pături sociale din România ţineau atât de mult să voteze că, în ciuda veniturilor lor foarte modeste, ofereau mită ca să li se elibereze cărţi de alegători" aşa cum preciza marele economist român Nicolae Georgescu-Roegen într-o scrisoare publicată de "Washington Post" în februarie 1990. Cât despre autobuze pline cu "turişti electorali", nu cred că mai e ceva de spus. Cu toate acestea, România nu e o ţară derizorie cum sunt unii tentaţi să spună. România este însă o ţară în care oameni derizorii ajung la putere. Nu e o chestiune constituţională, nici naţională. E o chestiune de  lipsa de caracter.

În timpuri instabile, de criză există un mare risc, ca aceia ce conduc ţara dacă sunt lipsiţi de educaţie, necitiţi şi mânaţi doar de pofta de putere să ducă lucrurile din rău în mai rău. Suntem anunţaţi de către preşedinte, ca şi cum ar fi vorba de o soluţie, că intrăm în recesiune. Intrăm în recesiune mai rău decât era inevitabil pentru că nu există nici un fel de model economic de gestiune a crizei. Auto-satisfacţia şi lipsa viziunii au devenit factori favorizanţi pentru recesiune. Criza cere competenţă şi idei sprijinite de încrederea populaţiei. Guvernele au roluri esenţiale în restabilirea încrederii în economie şi piaţă.

Deocamdată ceea ce vedem la noi sunt dezbateri minore, certuri şi prea puţină asumare a deciziilor radicale de reformă.

Titlul articolului meu vrea să spună că ceea ce avem cu precădere astăzi este "cumpărarea" unor categorii de alegători şi propăşirea clientelelor de partid. Un analist insista cu năduf că avem o economie de jaf. Nu sunt de acord. Avem un stat jefuit. Lumea de azi a crizei nu încetează să fie o lume a performanţei. în lipsa acesteia, guvernanţii noştri călăuziţi de la Cotroceni preferă tânguiala, scuzele de tot felul şi, în fond, păcălirea ţării. E adevărat, piaţa nu e pătrunsă de spiritul dreptăţii dar lichidarea sau incapacitatea de a face faţă pieţei ne aruncă în lipsuri şi mai mari. Românii recunosc ca realizări cu totul altceva decât pretind politicienii. Când guvernul: 1) va utiliza concret forţa sa pentru a împiedica hoţia şi risipa în cheltuirea banilor publici, 2) va impune realizarea lucrărilor publice la standardele europene şi în conformitate cu prevederile contractuale, 3) va asigura transparenţa şi echitatea competiţiei pe piaţă, cred că românii, generoşi cum sunt de fel, le vor recunoaşte de îndată. Reformele atât de mult trâmbiţate de actuala conducere a ţării, "reforme absolut necesare şi posibile tocmai în situaţia de criză" ca să le repet cuvintele, sunt într-o stare de nemişcare. Două mari reforme sunt cu adevărat necesare: reforma anti-risipă şi reforma anti-furt. Cea de-a doua seamănă cu anti-furtul autoturismului: urlă la tentativa de furt. Altfel, ne consumăm în continuare viitorul într-o modernizare îndoielnică, o economie de piaţă ambiguă, o cvasi-democraţie şi ciclul nesfârşit al promisiunilor mincinoase şi dictaturii de partid.

×
Subiecte în articol: editorial