S-a stins ca o lumânare un om de treabă

Azi a murit Ovidiu Mușetescu. S-a stins discret, la fel cum a și trăit. Nu și-a dorit deloc lumina reflectoarelor și, până la un moment dat, nici n-a avut parte de ea.

Mi-e greu să scriu la trecut despre el. Am lucrat trei ani împreună, dar n-am avut o relație de prietenie. Pot spune doar că era un tip de treabă și avea cuvânt. În, poate, cel mai greu moment al vieții mele, mi-a întins (benevol sau împins de la spate, n-are importanță) o imensă mînă de ajutor. Deși el era cel care avea ceva de oferit, iar eu eram disperat că fusesem lăsat pe stradă, condițiile au venit de la mine: fără semnături, fără participare-n comisii de privatizare, fără să intru-n PSD. Fără să anunțe, a mai pus ceva de la el: "Victor a venit cu mine și, dacă vrea, stă până plec eu". Am demisionat la o lună după ce a fost eliberat din funcție.

A fost șef peste un minister unde s-a împărțit țara, dar puterea lui a fost extrem de limitată. Cine a dat cu nasul măcar 5 minute de guvernarea Năstase știe câtă forță de decizie asupra privatizărilor strategice a avut, în realitate, acest om. Nu am de gând să-l declar postmortem un erou al reformei și economiei de piață. Nu i-am spus așa ceva nici când era-n funcție și puteam să-ncerc să trag ceva profit din asta, acum chiar că n-aș mai avea nimic de câștigat. Dar, pe de altă parte, legendele țesute-n jurul lui au fost mai mult decât disproporționate. Dovada cea mai elocventă e că s-a stins departe de orice standard al bogățiri afișate și uitat de majoritatea ticăloșilor pe care (împins de interese partinice ori benevol) i-a făcut oameni. Iar un alt ticălos, cel mai mare dintre toți, deși fusese informat că mai are de trăit doar câteva săptămâni, a dat verde urmării sale penale. Fiindcă trebuia ca, odată cu mortul, să fie îngropat și dosarul privatizării Alro.

Ultima lui apariție live la tv a avut loc în campania electorală pentru alegerile parlamentare, într-o emisiune din care mănâncă și-n prezent un ciugulitor de cadavre. Avea nevoie să apară, m-a sunat, a venit la mine, a prestat și am plecat împreună să bem un șpriț. Deși nu cred că ne mai văzusem de la părăsirea incintei APAPS, ni s-a părut firesc ambilor. Habar n-aveam că-i măcinat de boală. Nu a arătat-o deloc. Am aflat mult mai târziu, când Codruța Kovesi făcea primele valuri. Odată cu mine, dacă nu cumva mai devreme, fusese informat și cel care i-a lăsat moștenire politică Programul PSAL (din care făcea și privatizarea Alro). Și care, când miza se mutase definitiv de la el la mine și i-a venit pe voleu, l-a executat.

A fost o onoare și-un privilegiu să lucrăm împreună. Odihnește-te-n pace, Ovidiu!