Prima şi, până acum, singura confruntare între doi candidaţi importanţi la preşedinţie, cea de sâmbătă, de la Cluj, m-a lămurit de ce a refuzat până acum Traian Băsescu să se intersecteze cu rivalii săi. Pentru că e din ce în ce mai mic (politic şi, mai ales, uman), tot mai slab şi nici măcar nu mai are faimoasele replici la el. Legendara lui spontaneitate s-a topit ca untul la soare. S-a blocat nepermis în faţa unui contracandidat cu verb, a asudat copios, i s-au încleştat maxilarele şi, pus pentru prima oară-n cariera sa politică în postura de om care trebuie să dea explicaţii (nu să fie el ofensivul), s-a apărat mojiceşte şi neconvingător. Cât despre josnicia cu invocarea sinuciderii dramatice a primei soţii a lui Crin Antonescu, negată ulterior cu laşitate de candidatul orbit căruia dorinţa de a o apăra pe Elena Udrea de faţă cu Maria Băsescu i-a întunecat orice umbră de raţiune, dacă episodul va fi bine exploatat mediatic, momentul poate deveni începutul sfârşitului politic dramatic al unui personaj sinistru. Al unui subom care n-are mamă, n-are tată şi calcă pe cadavre în drumul parvenirii sale politice.

De cealaltă parte, Crin Antonescu a fost nespe­rat de în formă, a reuşit să se stăpânească şi, după ce s-a cam lăsat dominat de Traian Băsescu la începutul confruntării, a întors meciul. În termeni fotbalistici, l-a băgat pe Jucător cu curu-n poarta autobazei şi a stat cu fundaşii pe linia de centru. Invocarea flotei, a diferenţei de educaţie şi a economiilor de familie l-au făcut pământiu la faţă pe oponentul său. S-ar putea ca liderul PNL Crin să se fi agăţat la momentul oportun de ultima şi, totodată, cea mai mare şansă politcă a carierei lui. Important pentru el e să nu clacheze nervos şi să explodeze mediatic şahul pe care i l-a dat jucătorului de table. Pentru că, până acum, o mulţime de oameni nu s-a simţit deloc reprezentată. Şi aici mă refer la cei care spuneau, pe bună dreptate, "bine, Băsescu nu e bun, dar pe cine punem în loc?". Aici e cartea mare de jucat, cea a mobilizării nehotărâţilor. A celor care, de cinci ani, aşteaptă să vadă că există un om care-i poate face faţă, altfel decât mârlăneşte, lui Băsescu. Iar Antonescu parcă a vorbit sâmbătă în numele lor şi pentru ei, găozarii, ţigăncile împuţite, tonomatele şi, în general, toţi cei care se simt umiliţi şi jigniţi de nenorocul de a fi contemporani cu un personaj politic grotesc.

Orice candidat important care se respectă, dacă într-adevăr vrea să ajungă la Cotroceni, trebuie ca în această săptămână să dea în Jucător până nu-l mai scoală anturajul de pe jos nici cu găleata cu apă. E speriat, nesigur, tremură-n nădragi. Nici măcar mitocăniile nu-i mai ies ca altădată. Dar, odată slăbit şi oferindu-i-se posibilitatea de a respira din pumni, poate deveni periculos ca orice fiară rănită şi hăituită. Important e că mitul invincibilităţii lui Băsescu a fost spulberat. Lumea civilizată a văzut, la momentul oportun, că idolul mitocanilor, veşnicul câştigător al turnirurilor politice e speriat de perspectiva năruirii eşafodajului său şi gata să clacheze.

P.S. De la înălţimea procentelor aduse de spatele pe care ţi-l oferă un partid foarte puternic, Mircea Geoană a jucat, iniţial, corect procedural neprezentându-se la convocarea intempestivă şi umilitoare a probabilului său adversar din turul doi. Dar, după mutarea inspirată a lui Crin Antonescu, a pierdut enorm la imagine persistând în atitudinea voit persiflatoare. Fiindcă, în ochii celor interesaţi de jocul politic, a lăsat senzaţia de laşitate şi fragilitate, de om care strigă din spatele uşii încuiate "luaţi-l de pe mine că-l omor"...