Venea pe urmă, taman când trebuia, a doua ninsoare, apoi următoarea, şi tot aşa, până primăvara, astfel încât zurgălăii să nu apuce nicio clipă să tacă. Şi n-apucau. D-asta se şi ţineau ninsorile de mână. D-asta şi era o singură iarnă, una foarte bătrână, care se muta din copilăria bunicilor în cea a nepoţilor, purtată de sănii, iar săniile veneau de pretudindeni. Treceau toate săniile din lume prin satul nostru pe atunci. Era în fiecare sanie măcar un om, dar pe noi nu ne interesau oamenii, ci caii. Îi cunoşteam după nechezat şi după ninsorile ce se porneau direct din coamele lor. Ar fi trebuit să ne dăm seama că, tot schimbându-se caii, ne vom schimba şi noi într-o zi. Iarna a rămas aceeaşi, doar că se arată la faţă mai rar. Anul acesta, am fost norocoşi, s-a întâmplat ca pe vremuri, a venit iarna din copilăria noastră şi a bunicilor din nou. Ea singură, însă, fără sănii şi fără cai. Poate că din cauza asta n-am prea ştiut să ne bucurăm de sosirea ei.
Săniile, ştiu, îşi dorm somnul de veci în cimitirul de sănii. Dar pe unde or fi caii? Ce-or mai fi făcând? Nu cumva s-au folosit de aripile lor secrete şi-au zburat îndărătul timpului, într-o ţară unde ninge mereu?! Oho, ce-aş mai porni la drum! Aş pleca chiar în clipa aceasta în ţara aceea, dar cei o mie de ani pe care îi mai am de trăit nu-mi sunt suficienţi pentru a ajunge până acolo.

Cel mai nou miliardar român din topul Forbes, Ioan Niculae, şi-a crescut anul trecut averea cu complicitatea statului în detrimentul populaţiei. În timp ce românii plătesc cu greu facturile la întreţinere după o iarnă cumplită, Niculae prosperă exportând îngrăşăminte produse cu gaze la preţuri subvenţionate.
● Dinu Săraru: "Ştefan şi Mihaela rămân pentru mine cei mai frumoşi prieteni" ● Al ei şi a lui. Mihaela Iordache la prezent, pentru totdeauna ● Sebastian Papaiani: "Dacă Fănică n-ar fi murit, dorinţa ei de a trăi ar fi fost mult mai puternică" ● Carmen Galin: "O să-mi fie foarte dor de tine, Mihaela. Atât de dor, încât o să mă doară" ● Tania Filip: "Se părea că Mihaela n-o să moară niciodată" ● Nicu Alifantis: "Între Ştefan şi Mihaela era o iubire absolut minunată!" ● Alexandru Tocilescu: "Va rămâne cea mai bună prietenă a mea. Pentru toată viaţa mea" ● "Parcă era născută aici, în Gruiu, în glod!" ● Împreună în pământul românesc ● Dinu Cernescu: "Mihaela şi Ştefan, o iubire răvăşitoare" ● Căţeluşa n-a născut decât alături cu Mihaela, Ştefan şi Amza ● Silvia Kerim: "Ştefan o adora pe Miha" ● Ion Toboşaru: "Mihaela Tonitza rămâne în palpitul inimii mele" ● Raluca Tulbure: "Acum cred că e linşitită şi împăcată" ● Irina Ionescu: "Mi-a ghidat din umbră cariera profesională" ● UNITER - Dumnezeu să-i odihnească sufletul în eternitate!
● "Scamatoriul" ● E linişte ● Cel mai… ● Muzică interioară ● Cronica LUI ● A avut roluri titanice ● Rolul vieţii? Să fie perfect! ● Învăluire de gând ● Povestitorul ● Jocurile ● Struguri de Gruiu ● Libertate virgină ● Îngerul actor ● Mai mult decât un frate ● Trubadurul ● Voinţă de fier ● Distincţie ● Nu credeam ● Un om delicat ● Un actor nemuritor"
A fost o personalitate remarcabilă, fascinantă, o femeie charismatică şi o scriitoare de succes. Henriette Yvonne Stahl şi-a cucerit contemporanii, şi-a trăit patimile şi iubirile cu stil, asumare şi putere. A dominat, a sedus, a influenţat, şi-a croit traseul literar cu mână sigură. A înlocuit luminile rampei cu strălucirea stelelor ei norocoase.


Bucuresti
















