Liftul coboară greoi, clătinându-se din toate încheieturile. E singurul care merge din cele douăzeci instalate cândva, în vremuri mai însorite, de brava întreprindere Ascensorul. Celelalte stau la parter cu uşile larg deschise. Vizitatorii bolnavilor, în general, oameni care nu sunt de-ai casei, păşesc în cutia nichelată, plină de oglinzi, transpuşi de încântare şi apasă siguri de ei pe butoane. Zadarnic, liftul nici nu se clinteşte.

Singurul lift în funcţiune nu opreşte însă la toate etajele. Degeaba apeşi pe buton. Cutia magică trece prin faţa ta fără să oprească. Obişnuiţii spitalului au învăţat însă şiretlicurile mersului cu liftul. Ele sunt pur româneşti. Ca, de exemplu, următorul şiretlic: baţi uşor în uşă şi spui pe jumătate plângăreţ, pe jumătate ferm: tanti, liftul! Liftierele, femei şi ele, mame sau neveste, se înduioşează şi opresc. Un tânăr medic şi-a făcut rost de o trompetă. Zbieretele acesteia, repercutate de coloană, le sperie pe liftiere. Atât de tare încât nu-şi pot permite să nu oprească.

La etajele blagoslovite de umanismul liftierei dau buzna înăuntru batalioane înnebunite de aşteptare: ologi, ciungi, inşi bandajaţi la cap ca matrozii din filmele revoluţionare sovietice, femei în halate soioase, asistente delicioase, o bucătăreasă cu un cărucior de ciorbă, electricianul târând după el o scară, paralitici purtaţi în cărucioare. Liftiera umblă la butoane cu aerul înalt al unui operator NASA. Uşile se dau în lături, cu un bufnet de uşurare, la un etaj. Cetăţeanca pipăie zadarnic butoanele. Hardughia refuză să se pună în mişcare.

Cauza? Complicată. Mijlocul liftului trebuie lăsat liber. E un principiu de funcţionare rămas aşa chiar din construcţie. Umanitatea dinăuntru se lipeşte de pereţi. Un bărbat tânăr, purtând un buchet de garoafe în ţiplă, are chiar generozitatea de a renunţa. Liftul stă să plece. În acea clipă îşi face apariţia un mort. Adică nu, nu un mort, ci o brancardă pe care stă ţeapăn un mort. Liftiera face o criză:

- Nu mai vreau morţi, m-am săturat de ei până-n gât! De azi-dimineaţă am cărat patru.
Brancardierul se milogeşte.
Liftierei i se face milă:
- Ia şi tu liftul pentru mâncare!, îl sfătuieşte ea.

ANCHETĂ TV
Cu sprijinul guvernului, televiziunea Scai Unu a declanşat răsunătoarea campanie: Folosiţi prezervativul sau mijloacele contraceptive naturale?
Reportaje, transmisii în direct, anchete de stradă, dezbateri pro şi contra, ba chiar şi lecţii demonstrative despre cum să-ţi pui prezervativul sau să foloseşti mijloacele naturale. De un uriaş succes se bucură lecţiile demonstrative. Pentru a le face interesante, realizatorii s-au gândit să inventeze două personaje care fac pe dos decât ar trebui: un bărbat şi o femeie. Bărbatul, în interpretarea unui comic cu mare priză la public, îşi pune prezervativul invers, îl înţeapă înainte de a şi-l pune, îl umflă cu gura, ba chiar deseori îl mănâncă zicând că e gumă de mestecat. Femeia, în interpretarea unei actriţe specializate în tipe cu temperament, uită mereu zilele interzise, greşeşte la numărat şi, în consecinţă, la o săptămână o dată apare pe micul ecran văitându-se că a rămas iar gravidă.

Emisiunile demonstrative au adus postului Scai Unu ratinguri uriaşe, publicitate şi, evident, bani. Cel mai rău stă campania la anchete de stradă. Toţi cei opriţi şi întrebaţi de echipa postului au răspuns automat: Prezervativul!

Să mori, nu alta, de plictiseală! Disperaţi, realizatorii au trimis echipa într-un sat pierdut în creierii munţilor, alcătuit din cătune răsfirate pe mai multe culmi, ridicate toate, ca pereţii unui ceaun, în jurul Centrului, unde se pitesc Primăria, Poliţia, Biserica şi Bufetul.
S-a sperat că se vor găsi printre femeile satului gospodine la locul lor, rămase fete mari până în noaptea nunţii, şi adepte ale mijloacelor contraceptive naturale.

Pe drumul spre Centru, urcând din greu în înjurăturile operatorului, care trebuia să care camera, cablurile, reflectorul şi sacul cu merinde, şi ciripitul reporteriţei, veselă la gândul că va bea o cană cu lapte de iapă şi, după cum îi spusese la plecare prezicătoarea, avea să-i crească sânii de parcă ar fi fost siliconaţi, echipa o întâlni pe baba Safta Săftoiu.

Bătrâna se ducea, aproape rostogolindu-se pe drumul povârnit, la Primărie, după o autorizaţie că porcul ei nu e monument al naturii şi, în consecinţă, putea să-l taie de Crăciun.

Safta Săftoiu locuia în cătunul La lupi, într-o căsuţă amărâtă, dărâmată de trecerea vremii, dar pe care se încăpăţâna să n-o vândă Muzeului Satului de la Bucureşti, de teamă să nu fie trasă pe sfoară. N-avea televizor. Avea, în schimb, un radio vechi, la care umblase, pentru a-l repara, nepotul, Constantin, venit în vacanţa de vară în sat, împreună cu nişte prieteni din Zimbabwe. Nu ştiu cum se făcuse, dar, meşterind sârmele din cutie, blestematul de nepot le lipise invers.

Astfel că aparatul transmitea emisiunile de dinainte de război, când Radio România Actualităţi se intitula Radio România. Păşind mărunt pe povârniş, pentru că uitase să-şi ia de acasă bastonul, Safta Săftoiu vorbea de una singură, speriată de moarte. Azi-noapte auzise la radio, în direct, pe legionarii asasini ai primului-ministru Armand Călinescu, moment urmat de un comunicat tăios al Guvernului prin care se anunţase represalii masive în toată ţara.

Îndreptându-se spre Centru ca să ia nenorocita de autorizaţie, Safta Săftoiu se întreba ce o să se întâmple acum, când ţara nu mai avea prim-ministru. Reporteriţa i se proţăpi în faţă, îi vârî microfonul sub bărbie şi o somă scurt:
- Folosiţi prezervativul sau mijloacele contraceptive naturale?

Safta Săftoiu se opri, îşi potrivi basmaua, ca nu cumva să apară la televizor zăludă, şi dădu un răspuns clar, cu pauzele de rigoare între propoziţii şi marcarea literei mari: Majestatea Sa, Regele Carol al
II-lea, trebuie să numească de urgenţă un alt premier. Altfel, criza politică se poate adânci într-un chip primejdios pentru ţară. Vinovaţii trebuie să suporte rigorile legii. Anchetarea şi judecarea lor trebuie să se facă însă cu respectarea Constituţiei. Trăiască Legiunea şi Căpitanul!