Ţară de vite!

Din creieraşul potopit de caniculă al strategului de criză Boc a mai ieşit un avorton legislativ. O ordonanţă pripită, prăvălită peste tagma lucrătorilor pe cont propriu, între care ghiotura de artişti şi condeieri. Noua năzbâtie fiscală a aruncat în haos posesorii drepturilor de autor şi instituţiile încasatoare de taxe, fâşii de Românie consternată de lipsa de respect a guvernanţilor. Ca să-i ţină isonul premierului de mucava, s-au arătat norodului sclifositul Vlădescu şi bolovănosul Şeitan, gata să înfăşeze în scutece rozalii boţul degenerat. Exasperaţi de aroganţa ciocoilor din Palatul Victoria, contribuabilii au izbucnit cu năduf, storcoşiţi la cozile batjocorii dintotdeauna. Şi-acolo, simţindu-se iarăşi umilită de autorităţile cinice, o femeie îngrămădită să-şi achite dările, a avut o revelaţie sublimă. "Suntem o ţară de vite!", a ţipat înspre noi bietul cap de locuitor, amintindu-ne un adevăr de care ar trebui să ne ruşinăm pe veci. Căci numai nişte "vite" pot accepta cu atâta uşurinţă să fie înjosite ori de câte ori i se năzare cuiva din pridvorul puterii.

"Vite" care, înturmate apoi, se bulucesc să-şi ungă democratic "baciul", girându-i astfel apucăturile de grajd. Iar în ţara asta de "vite", mirosind a bălegar, ciobanul cotrocenist îşi bruftuluieşte cum îi vine la gura spurcată vietăţile din bătătură. Ce altceva, dacă nu "dobitoace" sunt fiinţele acelea ce mugesc întruna şi-şi rumegă frustrările? Asemenea obraznicului avocat rătăcit pe ţărmul tomitan, chitit cu ocara prezidenţială pentru vina de a nu-l fi votat şi în iarnă pe mardeiaşul zurbagiu. Vasăzică, adesea "vitele" devin chitici, sărmani peştişori potoliţi cu-o sudalmă straşnic sesepizată şi cu blătuitoare comunicate oficiale. Sub ochii gloatei, bineînţeles, care tace chitic, ca nu cumva stăpânul pleşuv să se enerveze şi s-o alunge dincolo de ţarc.

Teroarea instaurată de înmulţirea şi mărirea birurilor sau de iminenţa disponibilizărilor masive este bâta cu care românii sunt mânaţi spre pierderea identităţii de neam. Încolonaţi către ghişeele umilitoarei condiţii de plătitori de obligaţii fiscale, de parcă ar fi răufăcători. Absentează încă din peisajul funest mascaţii, dar în ritmurile bociste, brutele în combinezoanele morţii se vor ivi în pragul fiecărei case dijmuite la sânge. Să-şi asigure logofeţii că nimeni nu se va sustrage îndatoririlor pritocite în laboratoarele de lobotomizare naţională. Fiindcă, vorba lui Dan Cristian Ionescu, "Cel mai mare pericol pentru sănătatea şi viaţa oamenilor este stresul, iar cel mai important factor de stres este statul. Statul, cel care controlează tot mai mult viaţa cetăţenilor, care le impune obligaţii noi şi le restrânge drepturile lor naturale, care creează nedreptate, care îi jefuieşte, îi umileşte şi îi chinuie". Neîndoielnic, autorul cărţii samizdat "Codul lui Lucifer" are dreptate în încercarea de a surprinde esenţa principalei surse a dezintegrării româneşti.

Pentru că parteneriatul postdecembrist dintre stat şi cetăţean, compromis fatalmente de experimentul marinăresc, nu mai e în stare să salveze de la dezastru "ţara de vite". Când cetăţeanul este considerat "dobitoc", statul nu mai are îndreptăţirea de a clama valori morale sau constituţionale. Nu, un astfel de stat lotru, care caută să-şi impună normele prin frică, e o tumoare canceroasă pe trupul ţării, o boală aflată în metastază. De asemenea, când caraghiosul prim-ministru se dă pe bulevardul politic "în puii mei", aidoma oricărui băiat de gang, soarta naţiei e pecetluită. Ce aşteptări să avem de la guvernarea actuală, întrupată din minciuna agresivă a Băsescului şi din slugărnicia organică a Bocşorului şi pudrată udrist? Statul acesta stresant, reformat - declarativ, desigur - de camarila oranj a ajuns la faliment.

El a luat, în descompunere, înfăţişarea reformatorului din Deal: slut, chel, chefliu, strâmb, încruntat şi bădăran. De aceea, o altă anonimă a îmbulzelilor dictate şeitanic a răbufnit cu obidă. "Necazul e pe noi!", s-a plâns plătitoarea de tribut pe ghinionul de a trăi în regimul băsesco-moşieresc. Or, în necaz fiind, "ţara de vite" se urneşte anevoie, tresare arar din lâncezeala obişnuită şi nu cutează să-şi răstoarne îmbuibaţii văcari.