Un preşedinte singur pe lume

Când scad PIB-ul, salariile şi speranţa, există totuşi ceva care creşte în România. Mă refer la izolarea internaţională. Am avut prilejul să vorbesc adeseori, în ultimii ani, despre absenţa unui proiect de politică externă şi despre înlocuirea lui cu aventuri riscante şi improvizate. Rezultatul multor ani de haos în acest domeniu delicat este o izolare din ce în ce mai păguboasă.

De fapt, şi în această zonă, dacă nu mergi înainte coerent, mergi înapoi. Există o dinamică a relaţiilor internaţionale care nu-ţi permite nici măcar statul pe loc. Au apărut mai multe fenomene care se acutizează şi care scot la lumină acest mers înapoi. Unul dintre ele, de pildă - ignorarea României în spaţiul internaţional, inclusiv în cel comunitar.

Din raţiuni mai ales electorale, Franţa lui Sarkozy a ales, spre exemplu, să finanţeze excursii dus-întors ale romilor proveniţi din România, într-un spectacol mediatic care poate aduce pe moment creşteri de popularitate guvernării de la Paris, dar care nu rezolvă, pe termen mediu şi lung, o problemă cât se poate de delicată şi de complicată. Mai mult, voci oficiale sau oficioase franceze au atenţionat autorităţile române "să rezolve rapid problema integrării romilor", dacă nu vor să fie sancţionate cu retragerea unor fonduri europene. Mă aştept însă ca Bernard Kouchner să propună o "intervenţie de umanitate" în propria ţară, pentru a opri o acţiune ruşinoasă în patria "drepturilor omului". Există semnale că, din aceleaşi raţiuni electorale, şi Italia se pregăteşte să agite asemenea idei. Iar presa din Marea Britanie transmite săptămânal semnale de luptă împotriva emigranţilor români.

E evident că, pentru toate aceste state, actuala putere de la Bucureşti nu este un partener de dialog şi cooperare şi, mai mult, nu este nici măcar o autoritate capabilă să reacţioneze, credibil şi eficient, atunci când se sare peste cal în legătură cu interesele cetăţenilor ei. Nici integrarea romilor şi nici problemele emigrării forţei de muncă nu sunt fenomene de rezolvat peste noapte, dar Guvernul de la Bucureşti transmite atâta pasivitate şi lipsă de proiect, încât i se poate reproşa orice, cu şanse reale de credibilitate. La Est, lucrurile par să stea şi mai prost. Relaţiile cu Rusia, pe care Traian Băsescu voia să o alunge de la Marea Neagră, au ajuns în stadiul de ameninţări mocnite, transmise public, după ce an de an am ascultat proiecte măreţe legate de reluarea unei colaborări economice reale cu acest stat. De făcut nu s-a făcut nimic şi ţara noastră pare să dezvolte un soi de "război rece" caraghios, de tip James Bond, în această direcţie.

Cu Ungaria am abandonat orice urmă de rezistenţă şi reacţie în faţa diverselor iniţiative autonomiste, după ce, cu doi ani în urmă, am asigurat acestei ţări, aşa, din partea noastră, şi un deputat european în plus, episcopul Tokes.
Izolarea despre care vorbesc e nu numai regională sau comunitară, ea este şi transatlantică. "Licuriciul" de odinioară nu mai luceşte în nici un fel. Washingtonul transmite pe diverse căi mesaje severe privind indolenţa guvernării, iar perspectivele ca Traian Băsescu să facă în sfârşit o vizită pentru fotografii la Casa Albă justifică toate tipurile de compromis. Inclusiv ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti nu a dorit să-şi încheie mandatul fără să spună ceea ce crede despre felul în care e guvernată România.

Toate astea sunt rezultatul faptului că am tratat parteneriatele externe la fel cum am tratat parteneriatul cu cetăţenii. Lipsa oricărei idei şi a oricărei experienţe în acest domeniu a fost înlocuită de Traian Băsescu cu şmecherii mărunte şi vorbărie goală. Cetăţenii pe care îi înşeli ajung să huiduie şi să fugă din ţară. Statele cu care nu reuşeşti să ai relaţii adevărate nu huiduie, ele îţi întorc elegant spatele şi atât.