Voi continua săptămâna aceasta ceea ce am numit "bilanţul refuzat", adică trecerea în revistă a celor cinci ani de mandat ai lui Traian Băsescu. Mă voi opri de data asta asupra unui atribut important din fişa postului prezidenţial: politica externă.

E un domeniu pe care actualul şef al statului l-a abordat de la bun început sub semnul superficialităţii, improvizaţiei şi jocului hazardat de imagine internă. În campania electorală din 2004, inclusiv în domeniul politicii internaţionale, platforma candidatului Traian Băsescu nu a fost altceva decât o însăilare grăbită de propoziţii banale. În interviuri, pentru a-şi respecta profilul de rebel în interiorul sistemului, el dădea culoare acestui nimic precizând că va merge la reuniuni internaţionale fără cravată, ca un muncitor simplu, aflat în slujba poporului său. Promisiune stupidă şi, de altfel, nici ea respectată.

Imediat după alegeri, au fost lansate marile teme ale diplomaţiei băsesciene. Mă refer la axa cu Londra şi Washingtonul, relaţia specială cu Republica Moldova şi alungarea Rusiei de la Marea Neagră. Două enormităţi şi o direcţie de acţiune greşit condusă. Axa e încă invizibilă, războiul cu ruşii încă n-a fost declanşat şi mai avem la dispoziţie pentru asta doar cateva săptămâni (sper ca succesorul lui Băsescu să fie mai îngăduitor cu federaţia lui Medvedev).

Iar relaţiile cu Republica Moldova s-au redus în fapt la o vizită folclorică a lui Voronin în România şi la declaraţia aiuritoare a lui Băsescu potrivit căreia va integra el Chişinăul în UE o dată cu Bucureştiul. După care a urmat un dezastru.

Ideea lui Băsescu despre politica externă e rezumată cum nu se poate mai bine de celebra lui zicere cu privire la monogamie în relaţiile sexuale cu licuricii. Actualul preşedinte reduce tot contextul complicat al vieţii internaţionale la nivelul unei găşti de cartier cu mentalităţile ei şi cu practicile ei de tip şmecheros-interlop. Cum realitatea arată cu totul altfel, nu e greu de înţeles de ce şeful statului nostru e privit doar ca un element exotic de şefii altor state.

Procedând în felul ăsta, preşedintele a reuşit să blocheze parteneriatul cu SUA şi să lase în amorţire evoluţia României în cadrul UE, unde suntem pe mai departe doar un elev cu temele mereu nefăcute, căruia îi e imposibil să joace un rol activ atâta vreme cât nu dovedeşte că poate depăşi statutul de ţară trasă de urechi. Mai mult decât atât, au fost abandonate total proiectele de colaborare regională sau de colaborare cu vecinii, multe dintre ele extrem de ofertante sub aspect economic. În afara improvizaţiei, România nu are, de cinci ani, nici o direcţie strategică în diplomaţie.

Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte folosirea relaţiilor externe în aşa fel încât Traian Băsescu să câştige imagine în plan intern. Preşedintele a folosit intens, de pildă, monitorizarea justiţiei ca să-şi atace direct adversarii politici, cerând abuziv acte ilegale de procedura judiciară împotriva lor. Iar în privinţa relaţiilor cu Federaţia Rusă, el a jucat mult timp cartea lui Ceauşescu, a agitat absurd şi păgubos stindardul "baubaului" de la Răsărit. E greu de calculat câte ruble sau câţi dolari am pierdut în urma unei asemenea strategii aberante.

E, poate, simbolic faptul că "fostul comunist" Traian Băsescu îşi isprăveşte mandatul în condiţiile în care România nu mai are nici măcar ministru de Externe. Este, oricum, jenantă afirmaţia lui recentă că a luat o Românie mai mică de la Iliescu şi că o lasă mai mare cu 9.600 km pătraţi pe care i-a câştigat ţara în procesul cu Ucraina pentru Insula Şerpilor.

Nu-şi mai aduce aminte "fostul comunist" că decizia privind acţiunea juridică de la Haga a fost luată în 2004? Nu-şi mai aminteşte că atunci afirma că România va pierde acel proces? A avut oare vreun merit în pregătirea echipei care a câştigat procesul? A meritat oare un asemenea mincinos mandatul de preşedinte al României? Sper ca această întrebare să şi-o pună şi cei care l-au votat în 2004. Mircea Dinescu, sigur, îşi pune această întrebare. Vom fi învăţat oare din această lecţie astfel încât să nu mai repetăm o asemenea greşeală?