x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie CSAT a aprobat înfiinţarea Electra şi Energetica

CSAT a aprobat înfiinţarea Electra şi Energetica

21 Ian 2010   •   00:00

CSAT a aprobat ieri reorganizarea în cadrul Ministerului Economiei a două companii energetice naţionale cu portofoliu mixt de centrale, Electra şi Energetica.



Prima companie naţională, denumită Electra, va avea în structură complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova cu sucursalele sale, Nuclearelectrica, sucursalele Hidroelectrica din Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Târgu Jiu, filiala Hidroserv din cadrul Hidroelectrica şi Societatea Naţionalţ a Lignitului Oltenia, spun surse oficiale.

A doua companie naţională, denumită Energetica, va fi înfiinţată prin fuziunea filialelor Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Bucureşti din cadrul Termoelectrica şi va avea în structură sucursala Paroşeni şi Termoserv Paroşeni din Termoelectrica, filialele Hidroelectrica din Bistriţa, Buzău, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina, precum şi părţi din Compania Naţională a Huilei care se divizează. Secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban a declarat pentru Mediafax că proiectul de înfiinţare a societăţilor Electra şi Energetica va intra în dezbatarea Guvernului săptămâna viitoare.

×
Subiecte în articol: energie