Binecuvăntarea

L-a cunoscut pe Dumnezeu din braţele surorii sale Ileana. Cănd povestea despre aceasta, ochii ii erau umeziţi de lacrimi. Aşa a mers prima dată la biserică. Era la ceas de vecernie, clopotele sunau, iar Soarele arunca o ultimă strălucire peste turlele din curtea Voronei cănd adolescentul Toader a pus primul pas peste linia de sosire. Pentru că atunci cănd şi-a dat seama ce inseamnă să laşi toate pentru Hristos, a lăsat părinţi şi fraţi şi a alergat peste dealuri, peste coline şi izvoare, spre locul unde văzuse in zarea indepărtată turlele schitului. Nu ştia drumul. "Mi-am pus semn in minte unde să ajung", zicea despre ziua cănd a plecat la mănăstire. Şi a mers aşa, ca un erou de poveste, trecănd fiecare colină, coborănd fiecare vale, lăsănd in urmă lumea cu plăcerile ei, avănd in minte numai semnul acela pe care parcă scria "intrarea in rai e pe aici". A avut in viaţă parte de bune şi rele, ca orice om.

Cei mai mulţi dintre credincioşii de rănd işi iubeau patriarhul. Abia aşteptau să il atingă, să le vorbească după slujbe. Iar dacă pentru copilul Toader a ajunge patriarh era o demnitate potrivită pentru oricine altcineva dar nu pentru el, pentru copilul Daniela, a sta faţă in faţă cu patriarhul şi a-i lua un interviu era un vis de neimaginat. Dar cănd trebuie să se intămple ceva, dealurile copilăriei cuiva pot semăna cu dealurile celorlalte copilării. Şi acum mai simt pe creştetul meu căldura palmelor sale in semn de binecuvăntare.

Dumnezeu să-l odihnească!