x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 100.000 de cutii de lentile de contact, retrase de pe piaţa europeană şi asiatică

100.000 de cutii de lentile de contact, retrase de pe piaţa europeană şi asiatică

23 Aug 2010   •   00:00
100.000 de cutii de lentile de contact, retrase de pe piaţa europeană şi asiatică

O filială a grupului farmaceutic american Johnson and Johnson (J&J) a retras luni din vânzare 100.000 de cutii de lentile de contact fabricate în Irlanda şi distribuite în Asia şi Europa, relatează AFP.

Johnson and Johnson Vision Care, filială a J&J, a retras mai multe loturi de lentile de unică folosinţă, marca "1 Day Acuvue TruEye", distribuite în Japonia şi mai multe ţări din Asia şi Europa, potrivit unui comunicat.

Nu este afectată de această decizie piaţa americană, unde lentilele din această marcă sunt fabricate cu o compoziţie diferită.

J&J a decis această retragere "voluntară" care vizează, potrivit unui purtător de cuvânt, aproximativ 100.000 de cutii de lentile de contact, după ce a primit "în Japonia un număr limitat de reclamaţii de la consumatori în legătură cu loturi de lentile ce conţin narafilcon A", un tip de silicon.

Aceste reclamaţii menţionau cazuri de "desprindere (a lentilei) sau dureri la aplicarea lentilei pe ochi", a adăugat comunicatul, care afirmă că "este puţin probabilă existenţa unor consecinţe pe termen asupra sănătăţii".

×
Subiecte în articol: externe