x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Cetăţeanul perfect"

"Cetăţeanul perfect"

de Anca Aldea    |    09 Iul 2010   •   00:00
"Cetăţeanul perfect"

SUA au alocat, în secret, 100 de milioane de dolari ca să înfiinţeze un "Big Brother" pentru "sectoarele strategice"



Ziarul britanic Wall Street Journal, care citează surse oficiale, dar ano­nime, precizează că operaţiunile de monitorizare şi protejare a infrastructurii strategice (de ex. centralele electrice sau sistemul de transport) vor fi  supravegheate de Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA). În reţelele de computere ale sectoarelor strategice vor fi amplasaţi senzori. Aceştia vor fi activaţi în cazul apariţiei unui atac informatic, chiar dacă ei nu monitorizează permanent întreaga reţea de computere.

Programul "Perfect Citizen" ("Cetăţeanul perfect") a stârnit deja controverse peste Ocean, deoarece NSA este o structură militară, care va avea acces la companiile şi persoanele fizice din Statele Unite. Această idee este împărtăşită de unii reprezentanţi ai industriei apărării şi oficiali guvernamentali, care cri­tică în termeni duri intervenţia NSA în afacerile interne. De cealaltă parte a baricadei însă, programul este considerat "important", pentru că NSA este singura structură cu echipamente capabile pentru combaterea, în faza iniţială, a unei ameninţări la adresa securităţii. Oficial, NSA nu face nici un fel de declaraţii, însă sursa citată de Wall Street Journal a dezvăluit că etapa iniţială a proiectului va fi rea­lizată de compania Raytheon Corp., care a obţinut un contract secret în va­loare de aproximativ o sută de mili­oa­ne de dolari.

Potrivit cotidianului britanic, care citează un e-mail in­tern al companiei Raytheon, "sco­pul global al programului rezidă în nevoia Guvernului de a asigura sectorul public că face tot ce poate pentru a asigura securitatea in­fras­tructurii strategice în cadrul se­cu­ri­tăţii naţionale".

Semnatarul e-mail-u­lui re­cunoaşte totodată că "Ce­tăţeanul perfect" este "Fratele mai mare" (Big Brother). Luaţi la bani mărunţi de reporteri, reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze.

×
Subiecte în articol: externe