29/11/2008 (Actualizat 7:00)
Schimbări bruşte au loc şi pe piaţa financiar-bancară din Republica Moldova. Băncile comerciale fie nu mai oferă, fie au înăsprit la maximum condiţiile de acordare a creditelor pentru consum. Analistul financiar, Veaceslav Negruţă, este de părere că Banca Naţională a Moldovei este vinovată de situaţia creată: “Având o inflaţie de 10% este anormal să aplici o dobândă la credite de peste 30%”, a spus el.
Pe de altă parte, Banca Naţională a Moldovei afirmă că situaţia este stabilă, iar întreruperea creditărilor ţine de strategiile individuale ale băncilor şi nu are nimic în comun cu criza financiară.
Reprezentantul FMI în Republica Moldova, Johan Mathisen, consideră că Banca Naţională a Moldovei trebuie să relaxeze politicile monetare. Acest lucru înseamnă, în opinia experţilor, reducerea ratei de refinanţare şi reducerea rezervelor obligatorii ale băncilor comerciale.
La o şedinţă a Clubului Presei Economice din Moldova, reprezentantul FMI Johan Mathisen a menţionat că impactul crizei financiare internaţionale asupra economiei moldoveneşti se face simţit prin reducerea cererii la exporturile moldoveneşti, prin reducerea locurilor de muncă, a volumului remitenţelor şi, în special, prin reducerea investiţiilor străine directe în economia naţională. Johan Mathisen a îndemnat Chişinăul să îmbunătăţească climatul de afaceri, deoarece concurenţa pentru investiţii în ţările din această regiune va fi foarte mare în perioada care urmează.
Potrivit responsabilului de la FMI, recuperarea economică la nivel mondial va începe nu în 2009, cum se credea iniţial, ci în 2010.
Elena Udrea a lansat joi la Shanghai noul brand turistic al României, alături de chinezi costumaţi în Ştefan cel Mare şi în plin scandal legat de originalitatea brandului de ţară. "Explore the Carpatian Garden" este noul slogan prin care turiştii sunt invitaţi să exploreze "grădina carpatică". Numai că frunza, elementul principal al noului logo, seamănă izbitor cu un element grafic folosit de o firmă britanică de transport.
+ Branding cu Ştefan cel Mare chinez
29 IUL 10 / Observator
+ Udrea: Litoralul nu este competitiv pe plan internaţional
29 IUL 10 / Observator
Nemşa este un sat săsesc, din judeţul Sibiu, locuit de ţigani care cresc nişte capre franţuzeşti primite în dar de la o fundaţie americană, prin filiala europeană din Olanda. Saşii şi caprele au schimbat, fiecare în felul lui, viaţa ţiganilor din Nemşa, stabiliţi aici începând de pe la 1900 ca argaţi ai saşilor.
Adio cultură, tradiţie! Adio sat tradiţional! Alături de termopane, pavajul este obligatoriu în satul românesc, fie el transformat la comanda politică în oraş. La Miercurea Sibiului, oraş fără canalizare, blocuri şi magazine, primarul Ioan Troancă a demarat noua revoluţie culturală.
Expulzări, amprentări, demolări de tabere - iată reţeta pe care a propus-o miercuri seară Parisul pentru a rezolva problema romilor şi nomazilor de pe teritoriul Franţei. O reţetă cumva cunoscută europenilor, pentru că aceleaşi măsuri le anunţau italienii în 2007, după cazul [...]



Bucuresti













