x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Documente oficiale ale poliţiei japoneze, publicate pe internet

Documente oficiale ale poliţiei japoneze, publicate pe internet

04 Noi 2010   •   00:00

Autorităţile japoneze au fost puse într-o situaţie jenantă, după ce mai multe documente oficiale privind lupta anticorupţie ale poliţiei au apărut pe internet. Incidentul a avut loc cu numai câteva zile înaintea unui summit al liderilor de stat din Asia, care va avea loc în apropiere de Tokio.



Mai multe documente ultrasecrete, care datau din perioada 2000-2004 şi care dezvăluiau identitatea mai multor persoane care au cooperat cu poliţia japoneză pentru identificarea teroriştilor, au apărut pe un site de internet, a anunţat presa niponă.

Oficialii japonezi nu au confirmat, dar nici nu au negat autenticitatea documentelor care conţineau şi informaţii provenite de la FBI, scrie AFP, citată de Antena3. În cadrul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yoshito Sengoku, a încercat să minimizeze acest incident. „Nu consider că acest incident va pune în pericol securitatea şefilor de stat care vor participa la summit”, a declarat oficialul.

La Forumul Economic Asia-Pacific sunt aşteptaţi lideri importanţi ai lumii, precum preşedintele american Barack Obama şi cel rus, Dmitri Medvedev.

Potrivit presei locale, documentele care au ajuns pe internet conţineau informaţii referitoare la identitatea persoanelor care au colaborat cu poliţia pentru identificarea teroriştilor, dar şi informaţii despre o anchetă privind islamiştii care locuiesc în arhipelag.

Potrivit cotidianului japonez Asahi, anchetatorii consideră că documentele nu au ajuns în mod accidental pe internet. Aceştia au motive să creadă că cineva a copiat documentele, le-a transferat în format „pdf” astfel încât să fie accesibile unui număr mare de internauţi.

„Dacă se va dovedi că aceste documente sunt autentice, impactul va fi imens”, a estimat publicaţia Daily Yomiuri.

×
Subiecte în articol: externe