x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hitler a fost luat de la părinţi

Hitler a fost luat de la părinţi

de Sînziana Stancu    |    06 Aug 2010   •   00:00

Un tribunal american a interzis unei familii custodia propriilor copii, care, întâmplător, poartă nume naziste.



Micuţul Adolf Hitler, în vârstă de 4 ani şi surorile lui, JoyceLynn Arian Nation, de 3 ani şi Honszlynn Hinler Jeannie, de 2 ani au fost luaţi din familia Campbell, din New Jersey, în 2009. Curtea de Apel a decis acum să nu le redea părinţilor celor trei copii cu nume naziste custodia lor, motivând hotărârea prin faptul că micuţii "riscă să sufere vătămari grave din partea părinţilor lor", informează Associated Press.

Cazul familiei Campbell a intrat în atenţia publică în decembrie 2008, după un incident petrecut într-o cofetărie, unde personalul a refuzat să decoreze tortul aniversar al lui Adolf şi după ce vecinii familiei au informat serviciile sociale că micuţii nu sunt bine îngrijiţi şi că ar fi chiar abuzaţi de părinţii lor.

Curtea de Apel a găsit suficiente probe care demonstrează că părinţii "i-au tratat cu nepăsare pe copiii lor, aceştia fiind expuşi unor riscuri de accidente grave, prin cădere sau rănire", precum şi faptul că "nu s-au interesat şi nu au tratat bolile de care sufereau" micuţii. Judecătorii au mai adus ca dovadă şi o scrisoare pe care mama copiilor, Deborah Campbell, i-o dăduse recent unei vecine, în care îi dezvăluia aceasteia că soţul ei, Heat Campbell, o ameninţase că va pune pe cineva s-o omoare sau o va omorî chiar el.

Cu toate acestea, tatăl copiilor e convins că micuţii lui au fost trecuţi în grija statului - cel puţin temporar - din caua numelor de inspiraţie nazistă pe care le poartă ei.

×
Subiecte în articol: externe