x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Irlanda: Noua lege a blasfemiei îl poate aduce în faţa instanţei pe Isus!

Irlanda: Noua lege a blasfemiei îl poate aduce în faţa instanţei pe Isus!

04 Ian 2010   •   00:00

În Irlanda, opinia critică emisă la adresa unei religii a devenit pasibilă de amendă cu 25.000 de euro, potrivit unei legi care a intrat în vigoare din 1 ianuarie, informează site-ul francez Rue 89. Dacă iniţial noua lege avea intenţia doar să reactualizeze drepturile presei irlandeza, în forma finală ea a mers mult mai departe.



Astfel, articolul 36 creează delictul de blasfemie, sancţionabil cu amenda maximă de 25.000 euro, măsură denunţată de militanţii laici. Legea se aplică tuturor religiilor, nu numai celei catolice, dominantă în Irlanda, şi defineşte astfel blasfemia: "cuvinte grosiere abuzive sau insultătoare despre elemente considerate sacre de o religie şi şocante astfel pentru un număr substanţial de credincioşi ai acestei religii".

Definiţia lasă o anume libertate de interpretare judecătorilor. Iar asociaţia Atheist Ireland a decis să le testeze severitatea. Ea tocmai a pus online o listă de 25 de citate /unele din Noul Testament/ care ar putea fi considerate, potrivit legii, blasfematorii şi i-a întrebat pe judecători cum i-ar sancţiona pe autorii cuvintelor respective. Astfel, potrivit Atheist Ireland, citat de Agerpres,  judecătorii ar trebui să-l cheme în faţa instanţei pe însuşi Isus. Asociaţia aminteşte despre atacurile sale împotriva iudaismului, ca de pildă în acest pasaj din "Evanghelia lui Ioan": "Tatăl vostru este diavolul şi voi vreţi să îndepliniţi dorinţele tatălui vostru. El a fost ucigaş de la început. El este mincinos şi tată al minciunii".

Alt "blasfemist" care trebuie judecat de urgenţă, potrivit Atheist Ireland, este papa Benedict al XVI-lea. În 2006, el citează un împărat bizantin, potrivit căruia Mahomet nu a adus decât "rău şi dezumanizare".

Pe aceeşi listă figurează cântăreaţa Bjork /"Fie ca budiştii să se ducă la dracu !"/ şi, fără surpriză, Salman Rushdie, autorul "Versetelor satanice". Totuşi, nu este sigur că scriitorul ar fi condamnat în Irlanda. Noua lege precizează că judecătorii vor ţine seama de valoarea "literară, artistică, politică, ştiinţifică sau academică" a cuvintelor rostite.

×
Subiecte în articol: externe