x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Niciun partid din Moldova nu şi-a propus Unirea cu România!

Niciun partid din Moldova nu şi-a propus Unirea cu România!

06 Aug 2009   •   00:00

Lozinca unirii cu România nu este în programul niciunui partid din Republica Moldova, susţine într-un interviu acordat cotidianului moscovit Vremia Novostei, vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Alexandru Tănase. Totuşi, în opinia lui Tănase, el însuşi absolvent al Facultăţii de Drept de la Iaşi, nu este un lucru negativ ca cetăţenii moldoveni care au făcut studii în România să fie promotorii influenţei Bucureştiului în Republica Moldova.



În ceea ce priveşte relaţiile dintre Republica Moldova şi Rusia, vicepreşedintele PLD consideră că acestea sunt unele importante, deoarece Federaţia Rusă este un partener economic major al republicii. De asemenea, Tănase recunoaşte un trecut istoric comun al celor două ţări şi faptul că mulţi dintre actualii locuitori ai Republicii Moldova consideră Rusia a doua lor patrie. În acest context, Tănase critică atitudinea Partidului Comuniştilor, care doreşte să profite de problematica naţională în scopuri electorale şi care sperie populaţia rusofonă a republicii cu venirea la putere a unor partide 'proromâne'.

Mai mult decât atât, Tănase afirmă că membrii Comisiei Electorale Centrale /CEC/ a republicii i-au respins propunerea privind organizarea de dezbateri electorale inclusiv în limba rusă, iar politicianul îşi exprimă regretul că din acest motiv nu a putut aduce la cunoştinţa electoratului rusofon ideile partidului pe care îl reprezintă.

Tănase reiterează afirmaţiile celorlalţi lideri ai opoziţiei liberal-democrate, conform cărora negocieri separate cu Partidul Comuniştilor sunt excluse. Totuşi, coaliţia celor patru partide va trebui să negocieze cu reprezentanţii comuniştilor, pentru a putea alege preşedintele ţării. 'Chiar dacă Partidul Comuniştilor este o formaţiune autoritară, noi trebuie să desfăşurăm cu el negocieri democratice. Acest partid a condus multă vreme ţara, iar reprezentanţii săi au anumite interese. Am putea să facem propuneri care să-i intereseze pe comunişti', a declarat Tănase.

Întrebat despre posturile pe care le vizează PLD, Tănase declară că partidul său nu se cramponează de postul de preşedinte al ţării, chiar dacă în anumite condiţii ar putea lua în calcul şi această variantă. Potrivit lui Tănase, PLD a declarat clar ce doreşte: postul de preşedinte al parlamentului şi cel puţin trei posturi de miniştri.

Vicepreşedintele PLD îşi exprimă speranţa că membrii coaliţiei nu se vor certa din cauza portofoliilor. 'Ne leagă o aspiraţie comună: democratizarea ţării şi reformarea instituţiilor de stat după standardele lumii civilizate, lucru necesar după 8 ani de guvernare comunistă', a declarat vicepreşedintele PLD.

Alexandru Tănase se pronunţă împotriva unor noi alegeri parlamentare anticipate, deoarece ele ar destabiliza şi mai mult situaţia din republică. 'Sperăm că şi comuniştii vor ţine cont de acest lucru', a subliniat vicepreşedintele PLD pentru ziarul rus.

×
Subiecte în articol: externe