x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Radovan Karadzici acuză

Radovan Karadzici acuză

de Anca Aldea    |    16 Feb 2010   •   00:00
Radovan Karadzici acuză
Sursa foto: Michael Kooren/Afp/Mediafax

Fostul lider politic al sârbilor bosniaci a declarat, din boxa Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, că unele ţări deţin documente secrete care l-ar putea ajuta să-şi construiască apărarea în cazul acuzaţiilor de genocid şi crime de război în Bosnia de la începutul anilor '90.

Radovan Karadzici a declarat, ieri, în timpul unor audieri susţinute în faţa TPI, că încălcarea embargoului, impus de ONU cu privire la livrările de arme, "a antrenat continuarea războiului" în Bosnia, care s-a soldat cu 100.000 de morţi între 1992 şi 1995. Completul de judecată a mai aflat de la Karadzici că "războiul s-ar fi terminat de mult dacă una dintre taberele beligerante (musulmanii din Bosnia) nu ar fi primit totul. Sursele acestor arme care soseau la noi se regăsesc într-un mare număr de ţări care sprijină acest tribunal".

Mărturia fostului lider al sârbilor bosniaci a fost făcută în faţa mai multor reprezentanţi ai Germaniei, Franţei, Croaţiei şi Iranului. Jean-Luc Florent, reprezentantul Franţei, a ţinut să precizeze că ţara sa a răspuns solicitării lui Karadzici de a i se pune la dispoziţie unele documente secrete pentru a-şi construi apărarea.

Oficialul francez a spus că Parisul a furnizat un singur document, responsabilul croat a declarat că ţara sa a oferit "tot ceea ce deţine", reprezentantul Germaniei a estimat că documentele solicitate nu sunt "necesare şi pertinente", iar trimisul Teheranului a afirmat că Iranul are nevoie de un răgaz suplimentar pentru a oferi eventuale informaţii.


"Încărcături şi încărcături de arme au fost transportate cu vapoarele şi avioanele în Bosnia, plecând din Iran, însă acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul unora... precum Croaţia. Aceste arme erau folosite împotriva noastră pentru a ne ucide"
Radovan Karadzici, fostul lider politic al sârbilor bosniaci

×
Subiecte în articol: externe