x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "Recunoaşterea unui stat nu ţine de drept, ci de politică"

"Recunoaşterea unui stat nu ţine de drept, ci de politică"

de Irina Cristea    |    23 Iul 2010   •   00:00

Recunoaşterea unui stat nu ţine atât de dreptul internaţional, cât de politică. Nu victoriile din instanţă sunt cele mai importante, ci demersurile de a convinge un număr cât mai mare de capitale să recunoască statul nou-proclamat, scrie EUObserver, în ediţia electronică.

"Cred că s-a băut multă bere astă-noapte (după decizia Curţii Internaţionale de la Haga - n.r.) în barurile din Catalunia, Scoţia sau Quebeq. Dar a doua zi petrecăreţii se vor trezi nu doar mahmuri, ci şi conştienţi că acest verdict nu schimbă nimic pentru ei", este părerea analistului  Richard Gowan, de la Consiliul european pentru Afaceri Externe.

"Oare câte ţări au semnalat că de azi vor fi dispuse să recunoască o Ţată a Bascilor independentă sau statul Catalunia? Cam nici una", a remarcat Gowan. Analistul a reamintit că, până în prezent, Abhazia şi Oseţia de Sud, care s-au desprins din Georgia şi s-au autoproclamat state independente, au fost recunoscute doar de Rusia, Nicaragua şi Nauru.

Preşedintele republicii autoproclamate Abhazia, Sergei Bagpaş, declara, ieri, salutând decizia Curţii de la Haga, că "din punct de vedere istoric şi legal, Abhazia şi Osetia de Sud sunt mult mai îndreptăţite să fie considerate state independente decât este Kosovo".

×
Subiecte în articol: special externe observator