Bucuresti
CU TRAMVAIUL LA PATRIARHIE
Considerat un moderat în cadrul ortodoxiei, PF Pavle (pe numele său de mirean, Gojko Stoicevici) a preluat conducerea Bisericii Ortodoxe Sârbe în 1990, chiar înainte de destrămarea fostei Iugoslavii. Sub autoritatea lui, Biserica a câştigat o mare influenţă în rândul populaţiei, într-o ţară unde cei mai mulţi din cei 7,5 milioane de sârbi sunt ortodocşi. Era cunoscut drept un om al Cerului şi al Pământului, extrem de smerit şi de modest. Belgrădenii îl vedeau adesea, pe când era încă în putere, mergând pe jos sau cu tramvaiul spre sediul Patriarhiei. A refuzat salariul ce i-ar fi revenit ca patriarh, îşi repara singur mantia şi pantofii şi făcea cadou materialele pentru veşminte, atunci când le considera prea luxoase.
RELAŢIA CU ROMÂNIA
Fostul patriarh s-a îngrijit şi de o bună legătură cu Biserica Ortodoxă Română. S-a aflat în România în octombrie 1995, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, cu ocazia implinirii a 110 ani de autocefalie şi 70 de ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, Pavle întorcea vizita făcută de Teoctist în Serbia, în luna iunie a aceluiaşi an. Relaţia dintre Biserica Ortodoxă Sârbă şi cea Română a cunoscut însă un moment de tensiune în 2007, când PF Pavle a criticat reactivarea de către Patriarhia Română a trei eparhii în Basarabia. Într-o scrisoare adresată patriarhului rus, Aleksei al II-lea, Pavle şi-a exprimat susţinerea faţă de eforturile angajate de Biserica Rusă pentru „restabilirea unei ordini canonice normale în Moldova". Potrivit ierarhilor sârbi, Republica Moldova este o „regiune canonică ce prin tradiţie aparţine de Patriarhia Moscovei". Scrisoarea de la Belgrad nu a fost un gest tocmai conform cu uzanţele din spaţiul interortodox, restul bisericilor evitând să exprime, oficial, o poziţie în favoarea părţii române sau a celei ruse.
Au trecut patru luni de când Stelian Caşcaval a fost omorât pe trecerea de pietoni de un şofer grăbit. De atunci, familia sa încearcă să lupte cu un sistem birocratic, croit pe modelul pânzei de paianjen, pentru a i se face dreptate. Timp de patru luni ancheta a stagnat, deoarece nu a fost finalizat raportul de necropsie.
Săptămâna premergătoare comemorării dramaticelor evenimente din 19-20 martie 1990 de la Tîrgu-Mureş s-a transformat într-un prilej pentru diverşi nechemaţi, vorbitori de serviciu pe la diverse televiziuni, să-şi dea cu părerea şi, ceea ce e mai rău, de continuarea unui şir de mizerabile manipulări, interne şi internaţionale, care de două decenii urmăresc culpabilizarea exclusivă a românilor pentru ce s-a întâmplat atunci.
Acum vreo doi ani, am găsit întâmplător pe o terasă din Sibiu un fost deportat în Transnistria, ţigan corturar. M-a dus în comunitatea lui şi a rezultat un reportaj halucinant despre cei duşi cu forţa din ordinul mareşalului Ion Antonescu peste Bug. Mi-au relatat inclusiv despre cazuri de canibalism la care se ajunsese din cauza foametei. Săptămâna trecută am ajuns iarăşi printre ţiganii din satele judeţului Sibiu.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]
