x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedia de la Smolensk miroase a atentat

Tragedia de la Smolensk miroase a atentat

de Sînziana Stancu    |    23 Iul 2010   •   00:00
Tragedia de la Smolensk miroase a atentat
Sursa foto: Sergei Karpukhin/Reuters

Anchetatorii ruşi care au analizat cutiile negre ale aeronavei prezidenţiale poloneze prăbuşite în apropiere de Smolensk, la 10 aprilie, susţin că avionul lui Lech Kaczynski a fost pregătit necorespunzător pentru acel zbor, se arată într-un recent raport al comisiei ruse de anchetă, MIK, dat publicităţii şi citat de postul Radio Polonia.



"Echipajul a decolat din Varşovia fără să cunoască buletinul meteorologic pentru ziua respectivă şi nici condiţiile meteorologice de pe aerodromul Severnîi", aflat în apropiere de Smolensk, se arată în raportul rus, care mai precizează că acele condiţii nu ar fi permis în nici un caz aterizarea pe acel aerodrom.
Conform raportului, când avionul s-a prăbuşit, rafalele de vânt aveau o viteză de 2 metri pe secundă, iar faţă de sol erau la 110 până la 130 de grade, ceea ce nu ar fi permis împrăştierea norilor şi a ceţii.
Vizibilitatea era de maximum 500 de metri, erau nori până la 10 grade stratificaţi, iar limita lor inferioară era la 40-50 de metri.

"Echipajul nu avea dreptul să decoleze fără să verifice previziunile meteorologice şi condiţiile meteo curente de pe aeroportul de destinaţie", a declarat Marian Nowotnik, fost pilot al companiei LOT Polish Airlines. El nu crede că echipajul nu a avut documentele privind condiţiile meteo şi afirmă că la prăbuşirea avionului au concurat mai mulţi factori în afară de vremea nefavorabilă, între care întârzierea, necunoaşterea suficientă a limbii ruse de piloţii polonezi şi faptul că ruşii de la controlul traficului aerian nu au interzis ferm aterizarea aeronavei preşedintelui polonez, ci doar le-au sugerat piloţilor să nu aterizeze. Însă amănuntul cel mai important al anchetei, în opinia lui Nowotnik, este faptul că asupra echipajului avionului pasagerii au exercitat presiuni ca avionul să aterizeze cu orice preţ, potrivit datelor din cutiile negre ale avionului.

La rândul lor, anchetatorii polonezi au afirmat că nu exclud nici o variantă a cauzelor catastrofei.
"Nu putem exclude nici una dintre cele patru ipoteze, nici cea a unui atentat", a declarat Zbigniew Rzepa, purtătorul de cuvânt al Parchetului Militar polonez. Până acum au fost formulate patru ipoteze: defecţiunea avionului, erori umane de ambele părţi, organizarea zborului şi presiunile terţilor asupra piloţilor, ipoteză ce include şi un eventual act terorist, Rzepa excluzând însă că ar fi fost comis cu "exploziv convenţional".
În catastrofa de la Smolensk au murit preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, soţia sa, Maria şi 96 de reprezentanţi ai elitei ţării.

×
Subiecte în articol: special externe observator