x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un inculpat a vrut să dea foc tribunalului de Înaltă Instanţă din Versailles

Un inculpat a vrut să dea foc tribunalului de Înaltă Instanţă din Versailles

20 Oct 2010   •   00:00

Tribunalul de Înaltă Instanţă din Versailles a fost evacuat în urma unui incendiu provocat, miercuri după-amiază, la depozitul instanţei de către un bărbat cercetat pentru furt şi agresiune, informează Le Figaro în ediţia electronică.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, toxicoman, recidivist, cercetat pentru furt şi agresiune, a ascuns o brichetă în chiloţi şi şi-a dat foc jachetei, a spus procurorul Michael Desplan.

Din cauza fumului, deţinuţii aflaţi la instanţă au fost evacuaţi, fiind duşi la secţia de poliţie din Versailles, a declarat Michel Desplan, precizând că "reintegrarea lor era în curs" cu puţin timp înainte de ora 16.00.

Inculpatul era sub influenţa drogurilor şi a fost internat într-un spital din Versailles.

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu mai multe autospeciale, traficul pe toată strada unde este tribunalul fiind oprit pe durata operaţiunilor.

×
Subiecte în articol: externe