x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Voronin a suferit o lovitură majoră

Voronin a suferit o lovitură majoră

05 Iun 2009   •   00:00

Preşedintele în exerciţiu al R. Moldova, comunistul Vladimir Voronin, a suferit o lovitură majoră miercuri, prin respingerea de către Parlament a candidaturii la preşedinţie a protejatei sale, Zinaida Greceanîi, fapt care va duce la alegeri anticipate, a scris Financial Times (FT) în ediţia online de joi.



Voronin, care după două mandate nu mai poate participa la alegeri, a eşuat miercuri în a doua încercare de a convinge Parlamentul să aprobe numirea lui Greceanîi în funcţia de preşedinte. În acelaşi timp, Marian Lupu, un parlamentar reformator comunist, a ameninţat că va părăsi partidul, afirmând, într-un atac acoperit împotriva lui Voronin, că formaţiunea trebuie să fie "mai democratică".

Evenimentele de miercuri fac ca Republica Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, să se afunde şi mai mult în "nesiguranţă politică". Ziarul subliniază surprinderea multor observatori faţă de faptul că nici un membru al opoziţiei nu a cedat în boicotul colectiv împotriva comuniştilor. Voronin, care este în prezent atât preşedinte în exerciţiu, cât şi preşedinte al Parlamentului până la o decizie a Curţii Constituţionale privind legalitatea cumulării acestor roluri, a numit-o din nou pe Greceanîi în funcţia de premier pe baze temporare.
Constituţia cere ca, după eşecul numirii unui nou preşedinte, Parlamentul să fie dizolvat şi noi alegeri să fie organizate în decurs de 45 de zile, dar în contextul crizei economice "ţara nu îşi poate permite să rămână fără conducere pentru mult timp", apreciază FT. Marian Lupu, predecesorul lui Voronin ca preşedinte al Parlamentului, a declarat pentru FT că Guvernul în exerciţiu ar avea un spaţiu de manevră limitat şi că FMI, care a trimis o delegaţie de evaluare la Chişinău, ar fi precaut în negocierea cu acesta.

×
Subiecte în articol: externe