x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Politică de gradul zero

Politică de gradul zero

de Sînziana Stancu    |    05 Aug 2010   •   00:00
Politică de gradul zero

Fostul premier britanic Winston Churchill şi generalul american Dwight Eisenhower au discutat în secret despre întâlnirile de "gradul zero" ale forţelor aeriene militare în timpul celui de-al doilea război mondial, se arată în documente ale Ministerului Apărării din Marea Britanie declasificate recent, aflate în Arhivele Naţionale, citate de Daily Mail.



Într-unul dintre aceste documente se menţionează că Churchill ar fi ordonat păstrarea pe o perioadă de 50 de ani a secretului despre o "inexplicabilă" întâlnire a unui avion al RAF (forţele aeriene britanice) cu o farfurie zburătoare, în timpul celui de-al doilea război mondial.

Potrivit relatărilor nepotului unei foste gărzi de corp a lui Churchill, incidentul s-ar fi petrecut deasupra coastei de est a Angliei, iar premierul ordonase atunci secretizarea informaţiilor pentru "a nu provoca panică în rândul populaţiei" şi "a nu distruge credinţa în Biserică", cu amendamentul ca "statutul documentului să fie revizuit" după această perioadă de premierul care se va afla atunci în funcţie.

Nepotul martorului ocular, al cărui nume nu a fost dezvăluit a scris în 1999 o scrisoare Guvernului britanic, în care cerea amănunte despre incident, după ce relatase tot ce ştia despre întrevederea secretă a premierului şi generalului la care bunicul său fusese martor. În luna septembrie a aceluiaşi an, Ministerul Apărării britanic i-a trimis răspuns, după ce făcuse cercetări în Arhive, în care specifica faptul că nu fuseseră găsite documente despre convorbirea secretă a lui Churchill cu Eisenhower. "Este vorba despre unul dintre cazurile de documente despre OZN-uri datând până în 1967, când toate aceste dosare erau distruse după o perioadă de cinci ani, deoarece nu exista suficient interes public despre acest subiect astfel încât să merite păstrarea lor permanentă", a fost răspunsul Ministerului Apărării.

Nici date despre o eventuală înregistrare pe orice suport material a convorbirii secrete nu au fost găsite în arhive.
Totuşi, cele mai recente declasificări de documente despre OZN-uri din Arhivele Naţionale britanice includ detalii despre un memorandum asupra "fenomenelor aeriene", pregătit pentru o întâlnire a serviciilor secrete britanice cu cabinetul ministerial în aprilie 1957. Tot din Arhivele Naţionale britanice reiese că rapoartele mai apropiate de zilele noastre despre detectarea unor prezenţe extraterestre au atins punctul culminant în 1996. Arhivele declasificate conţin sute de rapoarte despre apariţii de OZN-uri trimise Ministerului Apărării în perioada 1995-2003, precum şi peste 600 de asemenea rapoarte trimise numai într-un an, în 2006. Dar cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de mister al "farfuriilor zburătoare", în 1997, Ministerul Apărării britanic nu a mai fost interesat de OZN-uri, din punct de vedere al apărării naţionale, ci numai ca o chestiune de relaţii cu publicul, inaugurând o "linie fierbinte" în acest sens, pe care a închis-o însă la sfârşitul anului trecut.

"Moştenirea" OZN-urilor a ajuns şi în grădina fostului premier Tony Blair. El a primit de la un entuziast ufolog o scrisoare, la două luni după ce se instalase în Downing Street, în iunie 1997, în care respectivul i-a cerut să dezvăluie oficial secretele despre OZN-uri.
În prezent, arhivele despre activităţile extraterestre observate în Marea Britanie sunt disponibile pentru descărcare, fără nici o taxă, timp de o lună, pe site-ul www.nationalarchives.gov.uk/ufo.

×
Subiecte în articol: externe