x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Nuntă în Basarabia", premieră la Chişinău

"Nuntă în Basarabia", premieră la Chişinău

de Sebastian S. Eduard    |    20 Sep 2010   •   00:00
"Nuntă în Basarabia", premieră la Chişinău

El - dirijor bucureştean, ea - pianistă din Chişinău. S-au întâlnit, s-au plăcut şi au făcut nunta. Numai că, în mod evident, tinerii noştri însurăţei, îndrăgostiţi până peste cap, s-au gândit mai puţin la ce vor face şi unde vor locui după.

Aşa că singura speranţă rămâne organizarea unei a doua nunţi, de data aceasta în Basarabia, pentru a strânge banii de avans pentru un apartament.

Acesta este pe scurt subiectul filmului "Nuntă în Basarabia", regizat de Nap Toader (aka Napoleon Helmis, "Italiencele") şi care a avut premiera în acest week-end la Chişinău, în faţa unei săli arhipline şi a unui public entuziast.
Filmul reprezintă prima coproducţie româno-moldovenească şi este aparte faţă de filmele româneşti văzute în ultima vreme. Genul minimalist (şi manierist) este lăsat la o parte, iar "Nuntă în Basarabia" este pur şi simplu o comedie romantică. Un exponent al genului comercial, dacă vreţi. "Comercial" în sensul bun al cuvântului: haideţi să nu mai facem conferinţe de presă în care să explicăm că presa nu a priceput nimic din film şi nici cronici în care să povestim cum a fost drumul dintre Cluj şi Timişoara...

Acestea fiind spuse, să ne întoarcem la însurăţeii noştri. Cea de-a doua nuntă devine prilej de competiţie între rudele tinerilor, iar situaţia e tensionată în plus de diferenţele de obiceiuri şi tradiţii în astfel de ocazii. Deşi în spatele discuţiilor despre ritualuri se ascund animozităţi care le sunt străine, cu rădăcini de ordin istoric şi politic, mirele şi mireasa sunt prinşi în mijlocul acestei lupte de orgolii, care seamănă cu un meci româno-moldovenesc şi scoate în evidenţă deosebirile de educaţie, cultură şi convingeri politice dintre ei.

Pentru acest film, Nap Toader a apelat la o distribuţie mixtă. Unul dintre pariurile câştigate cu brio a fost distribuirea în rolurile principale a unor actori aflaţi la debut. Mirele - Vlad Logigan - este actor de teatru şi a fost distribuit în piese precum "Doi tineri din Verona" (Teatrul de Comedie, regia Felix Alexa), "Crimă şi Pedeapsă" (Teatrul Bulandra, regia Yuriy Kordonskiy) sau "Ce păcat că-i curvă" (Teatrul Bulandra, regia Alexandru Darie). Mireasa - Victoria Bobu - este absolventă UNATC, însă este născută peste Prut dintr-o mamă rusoaică şi un tată român. Două roluri secundare atrag atenţia prin compoziţia personajelor: Constantin Florescu (care nu mai are nevoie de nici o prezentare), unchiul afacerist în căutare de tinere talente, şi Igor Caras-Romanov, în rolul unui fost veteran bun la toate (l-aţi văzut probabil pe scena Operetei în "Odiseea Vâsoţki").

În fine, lista poate fi completată cu sora miresei, Corina Druc, actriţă la Naţionalul din Craiova şi fiica fostului premier moldovean Mircea Druc, şi Sergiu Voloc, vedetă tv, actor şi muzician din Chişinău, opozant al lui Vladimir Voronin, o figură interesantă care joacă rolul unui personaj extrem de original (printre altele, despre Voloc se spune că a fost arestat de regimul Voronin în 2009, în urma manifestaţiilor, şi obligat să apară într-un reportaj în care preamărea conducerea ţării...).
"Nuntă în Basarabia" va avea premiera şi în România la sfârşitul acestei săptămâni.


Filmul ar putea să meargă la Oscar
Întrucât este o coproducţie, filmul lui Nap Toader (foto), "Nuntă în Basarabia", ar putea să reprezinte în acest moment Republica Moldova la Premiile Oscar. Pentru a fi nominalizat, filmul are nevoie de câteva aprobări din partea forurilor competente; problema este că până acum Republica Moldova nu şi-a pus problema unor astfel de nominalizări şi nu se ştie cu siguranţă cine ar trebui să-şi dea acordul. Cu toate acestea, întrucât filmul a fost extrem de bine primit de public, se pare că este doar o chestiune de timp ca "Nuntă în Basarabia" să meargă la Oscar.


×
Subiecte în articol: film