Sunt frumoşi, pentru că sunt nebuni, şi sunt nebuni, pentru că nu vor să fie "geniali", cum ar spune Poetul, ci doar "trimbulinzi". Ies în evidenţă. Despre ei se spune că sunt nişte figuri. "Eşti o figură", li se spune. Sau: "Mă’, tu eşti un personaj, nu glumă". Sau: "Hai, c-ai înnebunit de-a binelea!". Când diagnostichează nebunia, "omul mijlociu" (cum l-ar numi părintele Steinhardt) e tentat să se delimiteze cu frică de ea. Nu vrea să se amestece cu ăştia. Nu e de el. Nu se amestecă el cu nebunii ăştia. "E nebun, frate!", face, şi închide, trage zăbrelele şi se culcă liniştit. Între timp, nebunii continuă să existe. Unii vorbesc singuri pe stradă. Alţii cântă. Unii au gusturi vestimentare stridente. Unii se aprind, ridică tonul, pe măsură ce înaintează în discurs. Alţii cred că-i cunoaşte toată lumea pe stradă

şi că nu pot face un pas fără să fie asaltaţi de iubirea publicului.

Poate că, în mai puţin de cinci minute, un psihiatru ar pune imediat un diagnostic precis şi sigur. Poate că unii ar fi schizofrenici. Poate că alţii ar avea mania persecuţiei. Poate că alţii ar fi grandomani. Unele se cred Regina Maria care-l aşteaptă pe Rege să vină odată de la bătălie! Alţii se cred Ceauşescu sau Napoleon.

Alţii îşi imaginează că au proprietăţi extrasenzoriale şi că pot să comunice cu morţii. Sau cred că pot să prezică cutremure. Oricum ai da-o, aceşti oameni nu te lasă indiferent. Nu poţi să treci pe lângă ei şi să-i ignori. Cu atitudinea lor colosală strivesc într-o secundă platitudinile. Nu le plac scheme pregândite şi sunt incapabili să se potrivească întru totul unei matrice.


Ei sunt nebuni şi-i găseşti bătând străzile marilor oraşe. Ei sunt "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe". Jurnalul Naţional lansează, începând de azi, campania "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", un demers jurnalistic ce-şi propune să creioneze portrete de personaje care, cu nici un chip, nici într-un fel şi sub nici o formă, nu se pot încadra unui tipar prestabilit.