x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Storm2, de la BlackBerry

Storm2, de la BlackBerry

de Marina Constantinoiu    |    10 Apr 2010   •   00:00
Storm2, de la BlackBerry

BlackBerry 9520 îi urmează, firesc, lui 9500. Sau, mai simplu: Storm2 vine după Storm, despre care am scris, la vremea lui, criticând ce era de criticat şi lăudând, în aceeaşi măsură, părţile bune. Acum a venit rândul la "tocat mărunt" al doilea val.



5645-117696-bb_storm2_front_portrait_lrgh4web.jpgStorm era primul model cu touchscreen al celor de la RIM, iar sosirea sa pe piaţă a dat naştere unor controverse, pornind taman de la modelul de ecran tactil folosit de producător. Era vorba despre mecanismul care presupunea dublul click, de exemplu, pentru obţinerea unei litere, în vederea redactării unui mesaj, lucru care, pentru un telefon prin excelenţă dedicat mesageriei, era nu numai ciudat, ci şi extrem de mâncător de timp şi nervi.

Nici Storm2 n-a scăpat de sistemul de apăsare a ecranului, pentru efectuarea comenzilor sau scrierea mesajelor, dar măcar se poate lăuda cu o mai mare viteză de reacţie, nu însă de nivelul celei a iPhone sau a unui HTC Hero, de exemplu. Ecranul este mare, de 3,2 inci, TFT şi capacitiv (dacă aşa poate fi catalogat, până la urmă, sistemul impus de cei de la RIM), cu 65.000 de culori, o rezoluţie de 360x480 de pixeli şi accelerometru pentru autorotire (cam iute de picior totuşi).

Este un ecran de calitate, dar până la momentul acesta n-am întâlnit nici un utilizator al primului Storm, pentru a putea şti şi cât este de rezistent, în timp, sistemul de "presă" promovat de RIM.

Storm2 este destul de robust, cântăreşte mulţişor (160 de grame), dar este echipat cu suficient de multe pentru a fi atractiv: conectivitate Wi-Fi, browser web bun (deşi fără suport Flash), jack audio de 3,5 mm, port USB (chiar dacă neprotejat împotriva prafului), sistemul de operare BlackBerry OS 5, ecran TFT cu un contrast excelent şi culori vii.

Telefonul este dotat şi cu o cameră foto de 3,15 MP şi flash de tip LED, fără protecţie pentru lentilă şi nici cine ştie ce performanţe. Calitatea este medie, obişnuită.

Am apreciat la Storm2 uşurinţa mişcărilor şi faptul că multitasking-ul chiar funcţionează fără sincope de memorie, asta probabil datorită sistemului de operare îmbunătăţit de care beneficiază.

Cât l-am ţinut în teste, m-am bucurat de o calitate bună a apelurilor, atât la recepţie, cât şi la emisie, volumul fiind şi el suficient de puternic, iar sunetul clar, fără distorsiuni. Bateria a rezistat eroic două zile jumătate, fiind una de 1.400 mAh.
Memoria internă este mică, de numai 2 MB, dar poate fi suplimentată cu un card microSD de până la 16 GB.

Calitatea în apeluri este foarte bună. Volumul receptorului este suficient de puternic încât să nu ai probleme în zonele aglomerate şi cu multă gălăgie. Se pare că şi microfonul este bun, nici unul dintre interlocutori nu s-a plâns că nu mă aude sau că mă aude slab. Nivelul semnalului este şi el foarte bun.

Deşi n-am apucat să-l testez, există şi un receptor GPS, ca la multe alte modele de telefoane din noua generaţie, fapt care se dovedeşte extrem de util, când nu ai chef să mai târăşti după tine un GPS dedicat. Storm2 vine cu BlackBerry Maps, despre care se zice că funcţionează şi la noi, dar despre care nu pot vorbi, pentru că n-am apucat să o testez.

Conectarea la computer se poate face prin Bluetooth sau prin microUSB-ul din dotare. Browser-ul web este bun, chiar dacă nu are suport Flash (fiind posesoare de iPhone, m-am cam obişnuit cu asta, deşi e principala bubă pe care i-o reproşez). Storm2 a trecut testul suprem, încărcarea paginii Jurnalului Naţional, destul de bine, ceea ce nu a fost cazul multor telefoane. Cred că, după iPhone şi Android, ar fi pe locul trei ca rapiditate în încărcarea paginilor de Net, chiar înaintea Symbianului. Sper să nu exagerez.

×
Subiecte în articol: gadget