● Marius Tucă: Domnule Dinică, vă tot sun de o vreme şi de fiecare dată sunteţi la stomatolog. V-aţi deschis un cabinet stomatologic?
● Gheorghe Dinică: Nu, dar era momentul să mă ocup şi de capitolul ăsta, că am avut semnale puternice. Convins fiind de familie şi gândindu-mă că, dacă nu o fac acum, nu o mai fac deloc, m-am dus. Sper că m-am reparat cât de cât.

● Marius Tucă: Voiaţi să aveţi un zâmbet fermecător.
● Gheorghe Dinică: Da, poate mai păcălim comerţul.

● Marius Tucă: Mă ţin de foate multă vreme să vă întreb de unde aţi căpătat sarcasmul ăsta din voce. De multe ori am impresia că vorbiţi stând cu picioarele pe masă, cum stau americanii.
● Gheorghe Dinică: Natura a făcut să am vorbirea asta şi aşa m-am apropiat de anumite roluri. Am avut şansa ca, de la începutul carierei, să nu mi se dea roluri pozitive şi am fost luat drept genul care interpretează un personaj negativ. Ei, asemenea personaje sunt cele mai interesante. Sunt roluri colorate, ai posibilităţi. La rolul pozitiv e foarte clar ce ai de făcut. Când joci un personaj negativ, poţi să îl joci cum vrei, pentru că cei ai dracului trebuie eliminaţi şi ţi se dă voie să mori în toate felurile. Iar posibilităţile pentru actori sunt mult mai interesante.

● Marius Tucă: Aţi avut roluri negative, dar toate pe placul publicului.
● Gheorghe Dinică: Ce să spun, mi-a plăcut. Eram liber să fac mult mai multe.

DESPRE DEBUTUL ÎN TEATRU
● Marius Tucă: Care a fost primul rol pe care l-aţi făcut în teatru?
● Gheorghe Dinică: Am început la o trupă de amatori şi aveam 17 ani când am jucat "Locotenent Stamatescu". În perioada aceea, anii '50, exista o mişcare de amatori foarte puternică.

● Marius Tucă: Unde lucraţi?
● Gheorghe Dinică: La poştă, la difuzarea presei. Am difuzat şi pe stradă, am avut şi plăcerea asta.

● Marius Tucă: Aţi vândut ziare pe stradă?
● Gheorghe Dinică: Mergeam şi le duceam la distribuitori. Nu am avut însă nici o plăcere pentru o meserie anume. Am fost şi pe la o fabrică, unde căram nişte chestii pe-acolo, asta era situaţia, trebuia să trăim cumva. Gheorghe Cozorici, de exemplu, a lucrat la "Vulcan", căra fiare.

● Marius Tucă: Bun, şi a venit nebunia asta cu teatrul de amatori.
● Gheorghe Dinică: După război a fost o furtună, o ploaie, o avalanşă de filme americane, cu actorii cei mai mari, care acum sunt clasici. Iar între  filme era pauză, uneori intrai dimineaţa la cinema şi ieşeai seara, când te dădea afară ăla cu mătura. Bun, şi în pauze erau trupe de artişti. Iar eu mă duceam ca nebunul, nu ştiu de ce, mă atrăgea. Nici treabă nu aveam, eram cam de capul meu şi mie acolo îmi plăcea. Iar trupele nu se ocupau numai cu săgeţi, aluzii şi aşa mai departe, jucau şi piese de teatru. Existau şi concursuri naţionale, totul era foarte bine organizat. Am profitat şi am încercat şi eu. Am avut suces şi asta mi-a dat curaj.

● Marius Tucă: Cum aţi făcut saltul din sală, ca spectator care urmărea trupa în pauzele de la filmele americane, până pe scenă?
● Gheorghe Dinică: Când am intrat la poştă m-am dus să văd şi trupa lor de salariaţi. Mi-a plăcut: se juca "Avarul" - mi-a plăcut şi m-am lipit de ei. Şi de atunci uite că nu mai ies. Asta era în 1955.

● Marius Tucă: Până atunci v-aţi gândit să faceţi meseria asta?
● Gheorghe Dinică: Nici nu  mă gândeam să urc pe scenă. La teatru, în centrul Bucureştiului, nici nu ajunsesem.

● Marius Tucă: Aţi copilărit în Giuleşti?
● Gheorghe Dinică: Până la 15 ani. M-am născut la calea ferată, spre Giuleşti-Sârbi. A fost o copilărie interesantă. Am plecat repede de acolo şi am umblat prin capitală. Lipsa asta de stăpân mi-a dat libertatea de a alege singur ce vreau să fac. Asta a fost. Apoi am luat un premiu la Festivalul Naţional cu "Jocul de-a vacanţa", aveam 20 de ani şi jucam un bătrân. M-a văzut Dina Cocea, care era preşedinta Juriului, şi mi-a spus: "Vino la Institut". M-a tras acolo, a insistat şi bine a făcut. Am terminat Institutul la clasa ei, cu Marin Moraru, tot giuleştean şi el. A fost o atmosferă mai băieţească, fără impresii de mari performanţe. În Institut era însă rigoare, erau mari personalităţi, era ceva care te făcea să îngheţi de emoţie. Îi vedeai pe profesori seara la teatru şi a doua zi la cursuri. Îmi aduc aminte că treceam pe coridor spre clasă şi venea câte unul dintre cei cu catalogul - nu mai ştiam pe unde să intru. Exista mult mai multă consideraţie şi asta nu era rău.

DESPRE INSTITUTUL DE TEATRU ŞI FILM
● Marius Tucă: De ce credeţi că acum nu mai e la fel?
● Gheorghe Dinică: Profesorii sunt nişte tineri cărora le place să facă profesorat, dar nu au ce arăta, cum aveau cei de dinainte. E şi alt mod de a privi teatrul. Înainte exista un respect pentru profesori, pentru scenă, era un miraj. Acum lucrurile s-au schimbat din cauza vremurilor şi din cauza unei dorinţe nebune de libertate, despre care eu cred că e prost înţeleasă. Trebuie să fie rigoare în meseria asta. Cum ziceam, majoritatea sunt tineri - nu sunt marii maeştri de dinainte - şi spun: "Hai să fim prieteni şi să ne înţelegem mai bine", dar asta nu e bine. Nu mai există sfinţenia de atunci.

● Marius Tucă: Credeţi că ea înseamnă mult pentru teatrul românesc?
● Gheorghe Dinică: Fantastic. Îmi aduc aminte un exemplu, se întâmplă mult mai târziu, când au venit aici cei de la Royal Shakespeare Company cu "Regele Lear" şi  l-am văzut pe Paul Scofield. Am fost cu figuraţia de la ei la "Ambasador". Scofield era la şase mese mai încolo cu fiicele. L-am întrebat pe unul care era în faţa mea: "Unde e Scofield?" iar el a trecut cu privirea dintr-o parte în alta, unde era Scofield. Nu mi l-a arătat direct, cu  degetul. "uite-l pe ăla!", ci cu privirea. Pentru mine a fost deosebit.

● Marius Tucă: Nu v-aţi gândit să fiţi profesor?
● Gheorghe Dinică: Nu, nu-mi place.

● Marius Tucă: De ce?
● Gheorghe Dinică: Pentru că nu am răbdare. Deşi Marin Moraru, care e mai agitat ca mine, a fost profesor.

● Marius Tucă: A fost vreun moment foarte important, care v-a marcat în perioada când aţi fost la Institut?
● Gheorghe Dinică: Am avut şansa imensă de a juca pe scenă cu toţi foştii profesori. Noi jucăm în aceeaşi tensiune ca la premiră, cu acelaşi respect pentru o mişcare şi pentru o poantă. Şi cred că lumea simte asta.

● Marius Tucă: Cum reuşiţi?
● Gheorghe Dinică: Este obligatoriu. Ţine tot de veneraţia pentru munca ta. Când nu o ai, se simte imediat. Dacă te vede lumea că încerci să păcăleşti, te lasă. Meseria e a dracului. Un ton te poate trăda.

● Marius Tucă: Ce vă transpune în starea de Gheorghe Dinică, de nu puteţi lua o notă falsă şi interpretaţi fără greşeală?
● Gheorghe Dinică: Asta ţine de o vocaţie, nu se face prin antrenament.

● Marius Tucă:  De ce aveţi răspunsuri care ţin de personalitate şi care nu se pot învăţa?
● Gheorghe Dinică: Noi suntem materiale umane, care interpretează ceva. Nu se poate confunda viaţa ta cu viaţa personajului. Dacă nu poţi face această separare, n-ai ce căuta în meserie. Foarte mulţi s-au luat după aumite roluri şi au ajuns penibili pe stradă, pentru că rolul i-a copleşit. Dacă nu ai forţă, mai bine te ocupi de altceva. Iar forţa asta vine şi prin antrenament, dar o ai din naştere de cele mai multe ori.

● Marius Tucă: Să recapitulăm: nu mai există actorii care existau, nu mai există profesorii care existau, nu se mai face teatru cum se făcea, nu mai există cultul pentru teatru. Ce o să se aleagă de teatru?
● Gheorghe Dinică: Fenomenul teatral este în întreaga lume într-o perioadă de înnoiri, cum le spun ei. Oamenii au alt ritm, alte preocupări. De exemplu, am scos pauza de la "Tache, Ianke şi Cadâr", au rămas două ore de ritm alert, viu. Lumea nu mai are timp să stea să te lăfăi tu acolo, să îi "rupi" cu interpretarea ta.

DESPRE FILM
● Marius Tucă:  Într-o noapte când n-aveam somn, am revăzut la televizor filmul "Prin cenuşa imperiului". A fost un rol important în viaţa dumneavoastră.
● Gheorghe Dinică: Foarte. Dar, văzând filmul, după atâta timp, îmi dau seama că a fost cumplit de greu.

● Marius Tucă: De ce?
● Gheorghe Dinică: Am stat pe dealuri, prin ape, prin noroaie, că am avut 20 de locuri de filmare în toată ţara. La festivalul de la Karlovy Vary, unde a fost trimis filmul, eu n-am fost. Eram la Mamaia, pe plajă. Mi-a spus unul la băruleţ, într-o zi: "Bravo, domnule!". Zic; "Pentru ce?". Eu fusesem cu o seară înainte la o petrecere, mă gândeam deja ce-oi fi făcut pe acolo. Iar el mi-a spus că am luat premiul de interpretare. I-am spus: "Fugi, nene, de aici, dumneata eşti beat!". Şi într-o zi mi-a adus unul premiul sub braţ.
Oamenii din juriu au văzut partea actoricească, dar şi efortul. Au văzut intenţia, au văzut un personaj care suna bine, care se zbătea să reziste. Puteam să murim de şase ori la explozia de pe vaporul ăla. Trebuia să sară în aer, a intervenit şi străinătatea, eu eram "Stingător 1". Am trecut prin multe.

● Marius Tucă: Din roluri mici faceţi roluri mari.
● Gheorghe Dinică: Eu nu ţin să joc numai roluri importante. Dacă rolul respectiv are ceva care îmi spune că se poate face bun, îl iau. Altfel, de ce să stau trei ore acolo şi să pierd timpul? Faci puţin şi te duci acasă. Dar sunt şi roluri foarte prost scrise şi, oricât ai vrea să faci ceva să îl schimbi, nu poţi. Noi nu avem scenarii şi asta se vede, aici este prăpădul.

● Marius Tucă: Dramaturgi avem?
● Gheorghe Dinică: Este criză şi acolo. Se vede o goană nebună după vulgaritate, după porcăială.

● Marius Tucă: De ce?
● Gheorghe Dinică: Nu e de vină decât tot ce se întâmplă în jur.

● Marius Tucă: E de vină viaţa sau suntem noi?
● Gheorghe Dinică: Noi suntem de vină şi ne amestecăm în ce ne oferă ea. Nu sunt filosof, dar văd excesul de sexualitate dusă până la scârbă, dorinţa de a arăta urâtul şi murdarul din viaţă, toate aceste lucruri de care sunt pline ziarele. Vine iarna acum şi văd o fată în chiloţei care prezintă vremea. Nu are nici o legătură una cu alta, însă e o boală, nu e rău să vezi o pulpiţă, ceva, dar e prea mult... Festivalul ăsta de acum, de film, a arătat stadiul în care se află filmul românesc: o mizerie cumplită, criză de bani şi regizori.

● Marius Tucă: Ce aţi văzut acolo?
● Gheorghe Dinică: Am văzut două filme, în care am jucat, şi m-am dus liniştit să beau ceva. Sunt filme care se fac degeaba. Scopul e să vină lumea, dar lumea s-a săturat de nenorociri şi violenţă.

● Marius Tucă: Ce sentiment aveţi când v-aţi făcut treaba foarte bine, iar filmul nu merge?
● Gheorghe Dinică: Dintre filmele făcute în ultima vreme, "Filantropica" mi-a dat bucuria că pot juca ceva care să sune bine şi văd că publicul l-a primit foarte frumos. Sunt alte filme la care faci un efort imens şi nu atrag publicul. Ai sentimentul că cineva îşi bate joc de tine, de munca ta. La film nu-ţi dai seama cum iese în momentul când îl faci. Abia la premieră vezi şi îţi spui: "ce-am făcut noi?" De la a-ţi face meseria corect până la a face lumea să înnebunească de bucurie e distanţă mare.

● Marius Tucă: Deci filmul românesc e într-o criză incredibilă.
● Gheorghe Dinică: Aşa e. Nu vreau să fiu acuzat de nostalgism, dar eu am făcut înainte filme care aveau calitate mai ridicată. Eu nu am mai văzut o poveste de dragoste într-un film românesc. N-am mai văzut un scenariu cu doi tineri care se iubesc. De ce? Cum să fie o poveste banală, e sensul vieţii! Aş vrea şi eu să joc un personaj dintr-ăsta, de ce dracu' nu se scrie? Îţi vine să nu te mai scoli dimineaţa şi să dai în darul beţiei. Eu nu spun să se parfumeze un scenariu, dar trebuie găsit un echilibru.

DESPRE RELAŢIA ACTORULUI CU VIAŢA
● Marius Tucă: Nu vă prea place ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi.
● Gheorghe Dinică: Sunt foarte multe lucruri care nu-mi plac. Am şansa că am meseria asta şi toată energia mea se canalizează spre ce ştiu eu să fac. Dar sunt foarte multe nereguli.

● Marius Tucă: Cum vă strecuraţi?
● Gheorghe Dinică: Trebuie să trăiesc şi să nu-mi stric viaţa din cauza prostiei fără limite.

● Marius Tucă: Vă uitaţi la televizor?
● Gheorghe Dinică: Mă mai uit. Televiziunea are altă dambla: ori este banală, ori este înfiorător de politizată. Iar politica nu e o politică dintre cele mai  bune, ci o ceartă nebună, bezmetică, pentru ca fiecare să pună mâna pe ceva.

DESPRE POLITICĂ
● Marius Tucă: Nu vă place politica?
● Gheorghe Dinică: Absolut deloc.

● Marius Tucă: Ce ziceţi de actorii care au intrat în politică?
● Gheorghe Dinică:  Eu cred că actorul nu trebuie să facă politică. Noi suntem un material care trebuie să rămână curat şi să-l îmbrăcăm cu tot ce îţi cere viaţa. Dacă actorul pleacă dimineaţa la sediul de partid, ce mai dă el publicului?

● Marius Tucă: Ce părere aveţi de Schwarzenegger, care a ieşit guvernator?
● Gheorghe Dinică: America, de departe! A fost o surpriză, dar s-a întâmplat totuşi în California, unde sunt studiouri, chestii.

● Marius Tucă: La filme vă uitaţi?
● Gheorghe Dinică: La televizor.

● Marius Tucă: Vă plac filmele de acum?
● Gheorghe Dinică: Cred că e o invazie de violenţă şi nu ştiu la ce ajută. Viaţa umană e mai bogată decât pumni şi şuturi în gură.

● Marius Tucă: Daţi bani cerşetorilor?
● Gheorghe Dinică: De la "Filantropica", nu prea. Ştiu că nu sunt chiar aşa, de capul lor, sunt organizaţi în grupuri de afaceri. E o treabă specială cu cerşetoria, şi o spune şi Caranfil în film. Nu trebuie să fie tamponat şi să-i curgă sânge pe gură ca să-ţi fie milă de el. Ajunge un om bine îmbrăcat, care să ştie cum să ceară. Trebuie teatru. Nu spun că toţi joacă teatru. Dar sunt, şi încă mult prea mulţi. Simţi că nu poţi, de fapt, să ajuţi cu nimic.

● Marius Tucă: Nu v-am văzut pe lista miliardarilor. Nu prea aţi făcut bani cu muzica lăutărească.
● Gheorghe Dinică: Eu cred că nici nu o să mă vezi. Sunt la o vârstă când nu mă mai iau la trântă cu afacerile.

● Marius Tucă: Care e nebunia cu muzica lăutărească?
● Gheorghe Dinică: În copilărie, lăutăria era foarte tare. Îi ascultam pe marii maeştri şi mi-a plăcut. Am încercat ca distracţie, am spus că dacă nu iese bine o să spună lumea: "De la Dinică nici n-am pretenţii!". Dar când am văzut că încep ăştia să mă cheme pe la diverse chermeze, am zis: "Băieţi, voi n-aţi înţeles aluzia, eu mă distez!". M-au cheamat la "Crizantema de Aur", că am cântat bine nu ştiu ce romanţă. Le-am zis: "Voi sunteţi nebuni?"

DESPRE VORBELE DE DUH
● Marius Tucă: De vreo 20 de ani circulă diverse vorbe de duh şi culmea e că sunteţi singurul care a pus în circulaţie vorbe care au rămas. Îmi aduc aminte când aţi luat mâna unei domnişoare, la masă, avea mâna rece, şi i-aţi spus: "Să vii la vară să ţii mâna pe şpriţ, că ai mâna rece".
● Gheorghe Dinică: Astea sunt spontane, n-aveam nimic cu ea. Mi s-a părut că mâna aia e prea rece, şi că vara ar fi de aur. Probabil că în mintea mea era să îi spun: "Te mai văd?". Dar au rămas şi replici din film, strigă lumea după mine: "În nemernicia mea" - ce le-o fi plăcut la aia, nu ştiu! Sau: "nu trage, dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică". Vin nişte d-ăştia, mărunţi, strigă şi fug. Le spun: "Staţi, mă, că putem să discutăm!"

● Marius Tucă: Dar cum se explică faptul că vorbele lui Dinică rămân mai mult ca ale altora?
● Gheorghe Dinică: A fost o perioadă când la întâlniri, la un pahar de vin, veneau mulţi epigramişti pricepuţi şi le scoteau una după alta, erau sclipitori. Şi într-o seară întreagă, trebuia să vii şi tu cu ceva, să faci faţă. Şi atunci s-o fi "exersat organismul"

● Marius Tucă: Şi asta numai la şpriţ?
● Gheorghe Dinică: Ei, era mai mult o şuetă.

● Marius Tucă:  Păi da, îmi închipui că n-aţi băut niciodată să cădeţi sub masă.
● Gheorghe Dinică: Ei, când e polei, mai cazi, aşa, te mai împiedici de ceva.

● Marius Tucă: Înjuraţi la beţie?
● Gheorghe Dinică: Mai înjur, dar fără patimă. E cum ai spune; "Bună ziua", îl bagi pe om în seamă.


DESPRE CĂSNICIE
● Marius Tucă:  Sunteţi timid?
● Gheorghe Dinică: Timid, nu. E un fel de tandreţe.

● Marius Tucă: Cum se manifestă tandreţea lui Gheorghe Dinică?
● Gheorghe Dinică: Un fel de înţelegere, puţină afecţiune, iubesc copiii, dar nu pe toţi. Acum, să fiu sincer, ce spun eu se întâmplă la toată lumea. Cum să nu  fiu tandru, de exemplu, cu o femeie care-mi place?

● Marius Tucă: Se vorbeşte de relaţia dumneavoastră cu soţia ca de o sursă de echilibru.
● Gheorghe Dinică: Da, sunt un tânăr căsătorit, de nouă ani. N-am avut timp să mă căsătoresc până la 62 de ani. Mare drag de instituţia asta nu am avut. Aveam viaţa mea, o relaţie, două sau câte aveam.

● Marius Tucă: Şi ce aţi descoperit la căsătorie?
● Gheorghe Dinică: Ceva probabil că m-a impresionat la doamna Gabi. E vorba şi de maturizarea gestului, nici eu, nici ea nu eram foarte tineri. Instituţia asta are scopuri foarte diverse, de la om la om, şi de multe ori nu dă rezultate. Depinde de viaţa din jur, de condiţiile în care trăieşti... când ajungi la o vârstă există mai multă disponibilitate de a ceda. Am găsit un partener foarte dăruit şi priceput în a menţine relaţia. Dacă simţeam că e o greşeală revocam pasul.

● Marius Tucă: Sunteţi foarte tânăr, deşi aveţi aproape 70 de ani.
● Gheorghe Dinică: Cred că nu m-am complicat prea mult în viaţă. Am evitat zona murdară, din instinct, din intuiţie nativă.

DESPRE O CARIERĂ ÎN SUA
● Marius Tucă: V-aţi duce să jucaţi pe Broadway?
● Gheorghe Dinică: Nu, pentru că ştacheta e foarte sus, nu aş putea. Nu aş face faţă. E o meserie fantastică ce e acolo.

● Marius Tucă: Dar în filme americane?
● Gheorghe Dinică: Nu.

● Marius Tucă: De ce?
● Gheorghe Dinică: În primul rând, nu am avut nici o bucurie să învăţ limbi străine. Aşa, au venit la mine să îmi facă propuneri regizorii străini. Marcel Iureş a nimerit bine. Sunt foarte puţini, Trebuie să intri pe o filieră de impresariat, care să te distribuie. Acum am şi o vârstă, ce să fac, să mă duc acolo să fac figuraţie? Nu mă ajută cu nimic.

● Marius Tucă: În ce film jucaţi acum?
● Gheorghe Dinică: Face Şerban Marinescu un film de actualitate. E vorba despre povestea asta de care nu mai scăpăm, cu partidele, cu alegeri. Joc un personaj care pare luminos, aşa, până îţi dai seama ce e cu el.

● Marius Tucă: Foarte mulţi regizori vă caută, ştiu că sunteţi un nume şi că pot înlocui astfel un scenariu.
● Gheorghe Dinică: Unii actori ajung la public, publicul îi primeşte direct şi necondiţionat. Alţii nu pătrund acolo. E tot ceva de la Dumnezeu, nu de la şcoală.

● Marius Tucă: Cum a fost colaborarea cu Pintilie?
● Gheorghe Dinică: Foarte interesantă. Este un mare regizor, dar nu face filme pentru toată lumea. "Torţionarul" n-a avut priză la public pentru că lumea, la noi, nu e pregătită să judece numai partea artistică. E păcat, pentru că s-a muncit fantastic acolo, eu am muncit ca pentru patru filme.

● Marius Tucă: În 1989 v-am văzut la Bulandra în Marylin, Marylin.
● Gheorghe Dinică: Nu a ieşit, a fost o greşeală din cauza Cătălinei Buzoianu. Lucrarea era nemaipomenită, nişte posibilităţi fantastice, dar nu a reuşit-o. A fost depăşită. Dovada e că nu s-a jucat decât câteva spectacole, nu se lega nimic acolo.

● Marius Tucă: Citiţi ziare? Am înţeles că jucaţi în "Ultima oră" a lui Sebastian.
● Gheorghe Dinică: Da, joc un director de ziar.

● Marius Tucă: Şi cum e să fii director de ziar?
● Gheorghe Dinică: Dacă e ca acela pe care îl joc eu, îţi trebuie fantezie şi şmecherie. Deontologie, nu e cazul. Piesa mi se pare mai actuală acum decât înainte de 1989 şi decât atunci câns s-a scris. Este o nebunie între omul banilor şi presă. Cu şantaje, cu nebunii...

● Marius Tucă: Credeţi că asta e realitatea şi azi?
● Gheorghe Dinică: Nu cunosc culisele, dar cred că este imposibil să nu existe şi aşa ceva.

● Marius Tucă: Vreţi să veniţi aici, să fiţi director o lună?
● Gheorghe Dinică: Nu. Prefer să privesc de departe fenomenul!