miercuri_28_30.gif

05:14
Vineri
30 iulie 2010
Bucuresti
MIN 17°C
MAX 30°C
Cauta

stamp_miscarea12.jpg

VERDE-N FAŢĂ ● Sorin Oprescu: În ’97, stăteam la uşa lui Iliescu ca să-i spună cineva bună dimineaţa când se ducea să facă pipi
Imagine 1
Imagine 1
S-a hrănit din bucuria pe care a adus-o în sufletele celorlalţi. Aşa a ars toată viaţa. El, Sorin Oprescu, omul, chirurgul. Nu primarul general. O ipostază inedită pe care o dezvăluie în exclusivitate, verde-n faţă, lui Marius Tucă. Şi nu e deloc zgârcit cu detaliile. Trece din registrul grav al frământărilor existenţiale la limbajul colorat învăţat în Drumul Sării, dezgolind un Sorin Oprescu plin de umor, plin de poveşti. Din viaţa de chirurg cu pacienţi celebri, din viaţa personală, de dincolo de uşile spitalului, de copil crescut la umbra mamei, de adolescent îndrăgostit.
de Marius Tucă
20/10/2008 (Actualizat 07:00)
 
1717 vizite
Sorin Oprescu despre Sorin Oprescu. Verde-n faţă cu Marius Tucă. Dar nu Oprescu primarul general, cel de toate zilele, ci Oprescu copilul, studentul, omul, chirurgul. Un altfel de Oprescu. Un Oprescu inedit, plin de poveşti de viaţă spuse cu foarte mult umor şi într-un limbaj colorat.
  • Marius Tucă: Prima curiozitate aproape masculină a reporterului este legată de întârziere. Întârziaţi şi la întâlnirile cu fete?
Sorin Oprescu: Nu, acuma s-au inversat lucrurile. Nu mai am de ce să mai întârzii la întâlnirile cu fetele. Înainte treceam să fac un duş. Înainte... iar pentru acum încerc să-i ţin cât mai aproape de ora la care m-am întâlnit. La fel s-a întâmplat şi în primele zile în Primărie, că au căzut ăştia de pe scaune când au venit la serviciu, că li s-a spus că am întrebat de ei la opt ş-un sfert. Mi-am permis să întreb la opt şi-un sfert, la opt jumate...

 

  • N-am început bine, pentru că interviul ăsta nu este despre primărie. Dar, mă rog... că erau oamenii tulburaţi... Îmi imaginam următoarea secvenţă: Sorin Oprescu, tânăr, înalt, mişto, având o întâlnire cu o domnişoară.

Eram repezit atunci cu întâlnirile, că n-avea nici ea timp, nici eu timp, fie că eram pe la facultate şi avea ore, avea seminarii ş.a.m.d. şi schiţele de dragoste se consumau în diverse locuri, sigur, acoperite cu morala socialistă ţinută în frâu...

 

  • Dar existau locuri speciale de întâlnire, la ceas la Universitate, la... Era vreun loc din ăsta?

La ceas la Universitate m-am dus o singură dată, când n-a venit fata şi am stat ca un papagal acolo, de nu mai aveam nici pene pe mine. Că era un frig afară... Dar m-am dus şi eu...

 

  • Totuşi de ce întârziaţi?

Pentru că nu îmi ajung 24 de ore. Să pot într-adevăr să-i mulţumesc pe toţi. Crede-mă, cu mâna pe suflet îţi spun, am atâtea chemări să mă vadă, toată lumea are ceva urgent de spus, şi totul se concretizează în “dă-mi şi mie o butelie”. N-am atâtea butelii pentru toată lumea. Nu-mi mai ajunge timpul, nu-mi mai ajunge de mulţi ani.

 

  • Nu că aş fi foarte curios, dar cred că pe orice om din România l-ar interesa programul lui Sorin Oprescu. Eu m-am întrebat multă vreme, ştiindu-vă cred că de 15 ani, ce program are Sorin Oprescu? Te trezeai cu el în spital la ora 10:00, intra în sala de operaţii, la miezul nopţii, uneori dimineaţa, când nimeni nu se aştepta, venea la 7:00... Care este mecanismul?

Nu, întâi substratul. E foarte important substratul. Nuuu, e substratul sufletesc, normal. Eu am învăţat de la mama... Mama a fost o tipă foarte altruistă, şi eu am învăţat nu cuvântul, ci fondul acestui cuvânt şi toată viaţa mea am trăit hrănindu-mă din bucuria pe care le-am făcut-o ălorlalţi. Nu-i nici un banc, nu-i nici o limbă de catifea. Nu-i nimic. Dacă ăilalţi în jurul meu erau mulţumiţi şi dacă îmi zâmbeau, eram şi eu fericit că am putut să fac ceva pentru ei. Aşa m-am consumat toată viaţa, am ars toată viaţa. Pentru astea. În anii copilăriei, era protipendada nomenclaturii, nu?, că aşa se spunea atunci, copii care erau de o vârstă cu mine erau ai celor care erau atunci în nomenclatura de partid... Niciodată nu am simţit ghimpele invidiei, băiatul lui Bârlădeanu avea la 17 ani o motoretă Vespa, niciodată nu am simţit ghimpele invidiei că Ghiţă Gheorghiu, Dumnezeu să-l odihnească, nepotul lui Dej, purta cine ştie ce haine, haine ale timpurilor de atunci, nu vă închipuiţi că... Nu le-am avut cu astea. Cred că asta m-a salvat de la faptul că nu am făcut infarct de când eram mic. De oftică, că ăştia se consumă între ei, se mănâncă între ei, în interior... Nu m-a interesat...

 

  • Era o întrebare importantă şi n-am să uit de ea. Cum a fost copilăria? Pentru că unii copilăresc pe maidan, alţii în Primăverii.

Şi, şi. Nu în Primăverii, la periferia lu’ Primăverii. Era o chestie foarte curioasă. Până când să-i schimbe Ceauşescu din funcţie, când erau mari, stăteau aici, în partea asta din cartier, eu stăteam la linia ferată, la Ilie Pintilie, acum Iancu de Hunedoara. Până atunci mă chemau Oprescu. Eram Oprescu, colegul lor. Ce faci, bă Oprescule?, ziceau ei, fiind şi mai mici ca mine cu doi ani, până le scăpam o palmă. Majoritatea erau mai mici ca mine Şi după ce le scăpam o palmă, ne împrieteneam când pe-alde tat-su... îi rotea Ceauşescu, era principiul rotirii. Principiul rotirii se petrecea şi în cartier. Plecau din Primăverii şi ajungeau prin Londra, care Londra era lângă Ilie Pintilie. Atunci aflau că mă cheamă Sorin, atunci aflau că au nevoie de influenţa mea în cartier. Într-un fel eram un lider de opinie...

 

  • Mi se pare incredibil ca numele sau porecla să ţi se schimbe în funcţie de regim.

Dar copiii o făceau inconştient. Îmi aduc aminte când copiii persoanelor de vază aveau perioade foarte bune pentru ei, când îşi permiteau orice, chiar şi să devină obraznici cu cei care erau în jurul lor. Nu e obligatoriu, că nu-i învăţau părinţii să fie aşa, pentru că pe părinţi nu-i vedeau la faţă. Trăiau de obicei cu bona, atunci nu se chema bonă, nu mai ştiu cum se chema...

 

  • Guvernantă?

Nu.

 

  • Ceva între guvernantă şi cucoană?

Nu, era tovarăşa Ildiko sau tovarăşa aia, te rog să-mi dai o cafea.

 

  • Tovarăşa cred că e bine.

Cam aşa se discuta în familie.

 

  • Nu era nici guvernantă, nici bonă, era tovarăşă. Ce puteţi să ne spuneţi despre prietenie? Pentru că şi povestea de puţin mai devreme ţine de loialitate, de prietenie, de circumstanţele prieteniei. Care sunt prietenii lui Sorin Oprescu?

A fost o valoare căreia eu i-am dat atenţie şi peste ani am învăţat că în viaţă rezolvi mult mai multe lucruri, chiar profesionale, atunci când te duci la un om deschis şi pe care l-ai simţit că ţi-e prieten. Sigur, unii m-au dezamăgit, cum şi eu, poate, la rândul meu, i-am dezamăgit pe unii. Nu am ţinut însă niciodată socoteala, dar în orice caz au fost mult mai mulţi ca duşmanii. De ce? Atunci când nu am simţit că nu-mi dă ghes inima la a continua o prietenie sau a începe o prietenie, m-am retras fără nici un fel de discuţii. Nu m-am retras cu strigăte, cu din astea...

 

  • Investiţi, de obicei, în prietenie?

Da, aproape totul. În 1998, la prima mea participare la Primăria Capitalei, la campania electorală, venise un jurnalist foarte interesant, aşa (o spune cu accent englezesc), care mi-a zis: am aflat că aveţi o amantă. Da, e bine, zic, că nu ai aflat că am vreo pisică pe unde mă duc să i-o trag. Păi, zice, cum rămâne că i-aţi cumpărat apartament. Păi, da, i-am cumpărat apartament, şi care ţi-e problema? Păi, da’ i-aţi cumpărat şi maşină. Da, i-am cumpărat şi maşină. Păi, şi am înţeles că v-a părăsit. Nu, domne, ne-am despărţit. Şi nu vă pare rău? Nu, domne. Spre deosebire de alţi colegi de-ai mei care mai credeau încă în anii ăia că mai poate să aibă o relaţie sexuală cu-o cafea, ăştia sunt zgârciţi.

 

  • Cu un bilet de tramvai...

Ăştia sunt zgârciţi... Hai să bem o cafea... Eu cred că am fost un om normal care am încercat să-i ajut pe ăilalţi şi am lăsat în urma mea sau m-au lăsat ele pe mine... nu am lăsat victime. Nu am lăsat reproşuri. Mă întâlnesc şi acum cu ele. Sigur că fiecare dintre ele are familie ei. Până acum vreo zece ani aveam emoţii când mă întâlneam... că era cu câte un copil de mână care nu ştiu de ce aveam eu senzaţia că îmi seamănă. Şi aveam emoţii până îmi spunea că are bărbat, că e totul în regulă şi ce deştept e ăla mic...

 

  • Că abia l-a născut...

Sigur că da, abia l-a născut, şi atunci mă linişteam. Mai nasol era la fetele alea pe care le întâlneai şi erau copiii mai mari.

 

  • Nu poţi să ştii acolo...

Da... le-a trecut...

 

  • E o intervenţie care se potriveşte de minune. Voiam să vă întreb dacă sunteţi fidel, aşa în general, de la femeia din viaţa dumneavoastră până la colaboratori.

Exact în limitele normale, ale bărbaţilor normali. Mie nu mi-a plăcut niciodată starea de teribilism. Ca la şcoală. Mai bine îmi dădea două palme, doamna profesoară Ispir, Dumnezeu ştie pe unde mai este acum, în praf de stele, probabil. Mai bine mă cârpea, că avea şi obiceiuri din astea, când făceam o tâmpenie. Da’, ca să mă scoţi în faţa clasei, să începi să transpiri că nu ştii lecţia, să-ţi sufle jumate din clasă, că eram un tip simpatic aşa şi mă iubeau, adică îi iubeam şi eu pe ei, şi să începi să spui o prostie de care să râdă toată lumea, mai bine mă sculam în picioare şi spuneam: Doamna profesoară, nu am învăţat, da-ţi-mi 3 sau cât consideraţi. Îţi dau 2 nemernicule! Doamnă vă mulţumesc respectuos. Stai jos, boule! Boule eram eu. Da, aveţi dreptate, aşa este... Eu văd şi astăzi. Poporul ăsta nu-i pregătit pentru marile diferenţe de vârstă. Nu-i pregătit pentru a înţelege că un bărbat poate să rămână bărbat până când închide ochii. Nu vorbesc despre ăia care se laudă că de 15 ori pe noapte... Ăia sunt tâmpiţi. La ăia începe adenomul de prostată... că este prostata şi apasă pe veziculele seminale şi se produce o excitaţie din asta, un priaprism exact ca pe vremea când aveau 21 de ani.

Şi ei, tâmpiţii, cred că le-au revenit potenţa. Şi după trei luni, patru luni o scot de tot, vin cu retenţia de urină la spital că nu mai pot să facă pipi.

 

  • Deci, nu este erecţie, ci retenţie.

Nu, este la început erecţie, poartă vreo 10-15 zile pantaloni cu con, dar după aia...

 

  • L-aţi trădat vreodată pe Ion Iliescu?

Nu, cu Ion Iliescu a stat în felul următor. În urmă cu vreo 12 ani... Enervându-se şi interpretându-le că tinerii din partid ar fi vrut să facă un puci şi eu răspundeam de tineret, pentru că timp de trei ani m-am ocupat eu de organizaţia de tineret atunci şi îi adunasem în jurul meu, supărat Ion Iliescu la o Delegaţie Permanentă a zis: “Ce crezi ca nu ştiu că vă bateţi joc de mine. Uite şi Sorin, de exemplu, îmi spune tataie”. Şi i-am explicat că o fac din suflet, o fac din credinţa mea pentru ce a fost tataia al meu pentru mine şi că nu găsesc nimic în asta, pentru că nu am spus niciodată tendenţios, n-am spus niciodată ireverenţios. Şi dacă vrea să înţeleagă, bine, dacă nu... dacă preferă să-i spună SPP-iştii, cum îi spuneau “bunicuţa”, treaba lui...

 

  • Vorbeaţi mai devreme de sex, că sărirăm de la una la alta...

Am uitat. Eu mai citesc din când în când cărţi şi câteodată constat că uit. Hai să vă spun ceva hazliu de-a dreptul. Cu vreo 10-15 ani în urmă m-am întâlnit cu o prietenă de-a mea. Şi am găsit-o tot atât de caldă, atât de frumoasă, deschisă, dar, sigur, mai crescuse. Şi mi s-a părut mie că în seara aia ar fi avut aşa chef de o apropiere din asta, ştiută fiind o discuţie filosofică despre Kant, despre nu ştiu ce... Dar, cum nu aveam mâncare acasă în frigider, am lăsat-o în faţa casei, i-am dat cheile şi i-am spus: am o rugăminte, zic, ia-o tu, urcă-te şi mă duc până la Dorobanţi să cumpăr ceva de mâncare. Şi ea a uitat etajul, că trecuse rar. Şi s-a dus la uşă la domnu’ senator...

 

  • Hai că ne aducem aminte.

A băgat cheile în uşă. S-a auzit o voce de doamnă. Cine e? Era două noaptea. Ea a zis: eu. Şi pe cine cauţi? Asta se întâmpla prin uşă, nu se vedeau la faţă. Pe domnu’ senator. Un moment. Şi a ieşit domnu’ senator în pijamale şi a zis: Domnişoară nu mă căutaţi pe mine! Nu, pe domnul senator Oprescu.

 

Da, ăsta e bun răspuns dacă mai faceţi sau nu sex. Întrebarea următoare era de care şi dacă e mult sau puţin.

Domne, eu m-am ferit. Nu mai am vârsta de...

 

  • Retenţiei...

... de a încerca să folosesc capote de maşini sau parcări pentru că nici nu ar fi dat bine. Senatorul proxenet din regiunea nu ştiu care ş.a.m.d. Lucrurile astea mie mi-au plăcut întotdeauna, am crezut că e normal şi cred în continuare să se petreacă într-o discreţie totală. Am avut parte de colegi d-ăştia care veneau la serviciu dimineaţa, acum 20-30 de ani, dar erau atunci de vârsta mea acum, şi povesteau cum au avut ei un eveniment fericit, de 15 ori pe noapte.

 

  • Poveşti. Trecem de la sex la cărţi. Pentru că aici, probabil, sunt puţini cei care ştiu că Sorin Oprescu a fost un foarte bun cititor. Nu ştiu în ce măsură mai citeşte astăzi. Dar, din informaţiile pe care le-am cules, citea de toate felurile, de la beletristică până la cărţi de filosofie şi mai ales foarte pasionat de psihologie, de lucruri de felul ăsta.

Da, a rămas şi acum o necunoscută pentru mine modul de reacţie al organismului şi al individului în special în faţa vieţii şi reacţiile lui m-au interesat întotdeauna. Am citit foarte mult şi despre parapsihologie, am cunoscut şi eu m...işti din ăştia care se dădeau parapsihologi şi m-a durut capul. După aia, un prieten de-al meu care mi-adusese pe unul să mă încarce energetic... mi-au ţiuit urechile vreo cinci zile, de am crezut că am făcut tensiune, ei bine, nu am făcut tensiune. Domne, unii au calităţi reale probabil, însă nu o să uit o chestiune care mi-a pus un semn de întrebare foarte mare. Eu nu ştiu dacă lucrurile s-au întâmplat într-adevăr aşa cum mi le închipui eu. În 1996, când eram proaspăt membru al PDSR, am participat în seara când a avut loc ultima confruntare dintre Constantinescu şi Iliescu.

Şi familia domnului Constantinescu şi a domnului Iliescu, au stat undeva într-o celulă, cum ar fi celula operatorie, de unde se vedea în platou. Domne, nu o să uit doi indivizi, cu nişte feţe din astea de ruşi sadea, care au stat în boxa unde era familia Constantinescu, lipiţi de geam, uitându-se fix către masa unde se petrecea această chestiune şi cărora atunci nu le-am dat atenţie. Dar când s-a terminat confruntarea, nu vorbesc despre fondul... vorbesc despre formă, când s-a terminat, doamna Iliescu s-a întâlnit cu domnul Iliescu în foaier acolo, domnul Iliescu a avut o reacţie ciudată şi zice: “Eu am senzaţia că am spus numai prostii. Am o durere de cap înfiorătoare”. Nu am băgat în seamă.

 

  • Interesant.

Interesant, da. ’89, ’98, ’99, 2000... am tot citit cărţi de...

 

  • Psihanaliză.

Nu, mai mult de psihologie. Am încercat şi eu să înţeleg ceea ce n-am înţeles toată viaţa. Cred că unele lucruri le-am înţeles, cred că unele lucruri sunt şi acum de nepătruns pentru mine. Modul de reacţie al oamenilor... nu pentru a cunoaşte şi a face studiu de caz, ci pentru plăcerea de a citi despre aşa ceva. În special Piaget mi-a plăcut foarte mult, mi-a plăcut cu teoria societăţilor închise, cum se mănâncă între ei... În sfârşit, au trecut lucrurile astea, nu ştiu dacă mi-au folosit sau nu...

 

  • Eu îmi amintesc de o participare la emisiunea lui Iosif Sava, unde nu l-am văzut în nici un caz pe politicianul Sorin Oprescu, care nu ştiu când a devenit politician, nu l-am văzut nici pe doctor, l-am văzut pe intelectualul Sorin Oprescu. Vă aduceţi aminte serata aceea?

Îmi aduc aminte...

 

  • Cred că era în ’95.

Da, era în ’95, undeva pe 24 noiembrie. Eu cred că am fost politicianul de serviciu ani întregi după ce a pierdut PDSR. Eu eram vicepreşedintele... Eu eram de gardă, mă trimitea la morţi, domnul Iliescu mă trimitea la depuneri de coroane, la nu ştiu ce, că e sâmbătă, dumincă, să se ducă ăla. Ăla eram eu, că nu eram decât vreo patru-cinci, dacă mă întrebaţi pe mine, prin conducere. În ’97, după ce se pierduseră alegerile, mi-aduc aminte că stăteam în anticamera lu’ domnul Iliescu ca să îi spună cineva “Bună dimineaţa”, când se ducea să facă pipi. Nu mai era nimeni, fugiseră şi portarii, fugiseră toţi, rămăsesem acolo, în Kiseleff, în casa aia... i-am şi spus lui Năstase: “Domne, poate turnăm un film de groază aici”. Nu mai eram decât patru inşi în ditamai casa.

 

  • În ’97...

În ’97, da. Dup-aia au început să vină. Iar în anul 2000, când s-au terminat alegerile şi au fost cu succes...

 

  • Era plină casa...

Nu mai aveam unde să pun maşina. Erau numai jeepane din alea. “Domne, să vă prezint domnu’ Oprescu pe domnu’ Romeo, pe domnu’ Ţuţuleo, pe domnu’”... Nu i-am văzut în viaţa mea. L-a şi întrebat cineva pe domnul Iliescu: “Bre, unde i-ai ţinut p-ăştia ascunşi?”.

 

  • Nu se întâmplă asta şi cu Sorin Oprescu după ce a câştigat Primăria Capitalei?

Păi, la mine nu au avut loc ăia cu limbile de catifea să şi le bage p-acolo prin mulţime, că erau ăştia ai mei, în apropiere.

 

  • În momentul în care v-aţi anunţat candidatura şi aţi candidat, a fost o mână de oameni lângă dumneavoastră.

Absolut.

 

  • Dup-aia s-au strâns mulţi, nu? Eu am auzit atât de mulţi spunând: “Cine? Sorin Oprescu este prietenul meu”. N-aş îndrăzni să spun, deşi vă cunosc de 15 ani, că sunteţi prietenul meu. Însă am auzit atât de mulţi spunând în ultimele luni “Cine? Sorin Oprescu este prietenul meu”. Prietenul cui e Sorin Oprescu?

O fostă prietenă de-a mea de 20 de ani, căsătorită, mi-a dat cel mai tare SMS pe care l-am citit în viaţa mea: Te salut, Sorin, nu ştiu ce, te pup, la-la-la. Vreau să spun că nu vreau să cer nimic. Mă enervează acest idiot de bărbată-meu care se laudă la toată lumea, nici nu te cunoaşte, că e prietenul tău. Şi mai mult decât atât, ieri am descoperit că are şi numărul tău de telefon. Uite, tu, cu cine stau eu în casă de 14 ani. Şi s-a semnat. Râdeam singur...

 

  • Era o prietenă de-acum 20 de ani...

Sigur.

 

  • E frumoasă povestea. Apropo de Iliescu şi de pacienţi celebri... Iliescu cum este ca pacient?

Este pacientul perfect, pe care poate să şi-l dorească toată lumea...

 

  • Dar de ce? Mănâncă doar compot de prune, supă de pasăre cu tăiţei?

Respectă, respectă... O să râdeţi, dar rolul doamnei Iliescu în metabolismul domnului Iliescu... cred că doamna i-a creat reflexul şi i-a întreţinut reflexul de a se îngriji...

 

 

  • I l-a cultivat chiar...

Absolut. În ceea ce priveşte mâncatul, odihnitul, îngrijitul. Este super relaţia asta, să vezi doi oameni care au parcurs o mare parte din viaţă şi care unul fără altul... Sunt dependenţi cu ghilimelele de rigoare de prezenţa, tonusul şi grija pe care o au unul faţă de altul. Nu am văzut decât în foarte-foarte puţine familii starea asta... dar se vede că este sinceră şi nu este mimată. Ultima dată când am fost să-l întreb ce face, cum se simte... m-am dus seara, după 9:30, şi când am ieşit afară... revista Cancan, pac, blitzuri... parcă eram Brad Pitt. M-am dus la dânşii şi i-am întrebat: “Bă, copii, ce e cu voi la ora asta?”. “Ne-aţi stricat toată surpriza. Credeam că e Videanu”. Trecusem să văd ce face, cum se simte.

 

 

  • Deci, e pacientul perfect pentru un medic...

Ascultător până la Dumnezeu.


URMEAZĂ
Mâine – despre cei care i-au călăuzit lui Sorin Oprescu paşii în viaţă: mama şi bunicul.

 
29. comentariu
de Rusu Teodor | 13/03/2009 15:26:51
Am o oarecare virsta dar in tinerete am lucrat pe santierele patriei.Un sef de santier avea o vorba:Toti care eram golani in liceu am ajuns la facultate si am ajuns bine dupa accea,iar baietii buni n-au prea reusit!Nu stiu cit de bun elev sau student a fost d-l profesor Sorin Oprescu,dar cred ca a fost un adolescent si un tinar ...cam golanas!
28. ziarist de serviciu
de banes maria |  9/03/2009 12:34:02
Marius Suca stie , la fel ca si Cristoiu sa fie util personalitatilor de mucava. Cine din tara asta este interesat daca S.Oprescu a avut bona sau nu in perioada in care marea majoritate a copiilor mureau de frig in gradinitele ceausiste. Sa-ti fie rusine ***.
27. Vei dori sa stii........
de iulian, 23 | 25/02/2009 21:10:49
am citit cu placere articolul asta. am ras de unul singur ca un aiurit dar stiu ca ma-ntelegeti... e comedie realitatea privita prin vorbele domnului oprescu. dar, totodata, ma uit la dansul si vad neputinta de a schimba o realitate aiurea. asta se intampla cand se intalneste un chirurg cu un cioban citit.
26. Sindromul Rezistentei la Progres
de Dan |  3/01/2009 21:43:48
Atentieeeee! S-a descoperit ca populatia sufera de un sindrom necunoscut. Generic, i s-a spus SRP(Sindromul Rezistentei la Progres). S-au pus la punct doar simptomele. Acestea
sunt: lene, incultura,anxietate(frica de:fantome ale trecutului, nu stiu adevarul si cer sa li se spuna, au frica de mafii si cercuri de interese, s.a.),
oamenii fac galagie,incalca legile, dau spaga,li se face sila de una-alta inclusiv de tara proprie.
Tinerii(nu numai) vor masini scumpe, bani, vor petreceri si excursii costisitoare, operatii de infrumusetare. Virusul tinde sa ocupe diferite domenii socio-profesionale.
Cei contaminati raspund aproape invariabil: O viata are omul, sa ma distrez! S-a constituit un Comandament la nivelul Sefului Statului. Simpla coincidenta cu realitatea este pur intamplatoare.
25. Sorin Oprescu, primarul Romaniei ?
de alianta antisaracie |  3/01/2009 13:51:31
Alianta Nationala Antisaracie Romania 2008
Alianta Nationala Antisaracie Romania 2008 il condamna pe primarul Sorin Oprescu pentru ca a calcat in picioare Contractul Antisaracie semnat de Dinsul in campania de alegeri locale. Alianta Nationala Antisaracie formata din 20 organizatii nationale sindicale,asociatii,partide neparlamentare,oameni saraci,l-a sprijinit pe Dl. Oprescu energic in campania de alegeri locale, contribuind prin votul membrilor la alegerea sa ca primar general,convinsi ca raportat la fronda lui antiPSD si la ceea ce au facut pentru Capitala Romaniei un Halaicu,un Viorel Lis, tigani pusi pe capatuit, borduristul Videanu,vatmanul tramvaiului 21,Basescu,ar putea insemna o speranta,o certitudine pentru Bucurestiul inceputului de secolul XXI.
Sorin Oprescu , inconjurat de 7 consilieri personali , "cunoscutii" specialisti in administratie urbana, membrii staffului de campanie electorala condusi de Victor Dumitru,un stralucit pupa mana si portservieta de primar, iar la femei de cea care se recomanda profesoara universitara Olanescu, o oarecare somera de la PSD Sector 1,un om de afaceri din Partidul lui Petre Roman, a devenit stanjenitor pentru bucuresteni pentru ca nu se ocupa de problemele reale ale Capitalei ci de populisme.Cu nesimtire el plateste regeste 7 consilieri personali,desi tara e in criza - recesiune, din banii contribuabililor.Solicitam Consiliului General,Parlamentul bucurestenilor,sa treaca la reducerea schemei acestor bucuresteni,aplaudac
24. Sorin Oprescu , fii primari bun mai intai !
de alianta antisaracie |  3/01/2009 13:27:25
Alianta Nationala Antisaracie Romania 2008
Alianta Nationala Antisaracie Romania 2008 il condamna pe primarul Sorin Oprescu pentru ca a calcat in picioare Contractul Antisaracie semnat de Dinsul in campania de alegeri locale. Alianta Nationala Antisaracie formata din 20 organizatii nationale sindicale,asociatii,partide neparlamentare,oameni saraci,l-a sprijinit pe Dl. Oprescu energic in campania de alegeri locale, contribuind prin votul membrilor la alegerea sa ca primar general,convinsi ca raportat la fronda lui antiPSD si la ceea ce au facut pentru Capitala Romaniei un Halaicu,un Viorel Lis, tigani pusi pe capatuit, borduristul Videanu,vatmanul tramvaiului 21,Basescu,ar putea insemna o speranta,o certitudine pentru Bucurestiul inceputului de secolul XXI.
Sorin Oprescu , inconjurat de 7 consilieri personali , "cunoscutii" specialisti in administratie urbana, membrii staffului de campanie electorala condusi de Victor Dumitru,un stralucit pupa mana si portservieta de primar, iar la femei de cea care se recomanda profesoara universitara Olanescu, o oarecare somera de la PSD Sector 1,un om de afaceri din Partidul lui Petre Roman, a devenit stanjenitor pentru bucuresteni pentru ca nu se ocupa de problemele reale ale Capitalei ci de populisme.Cu nesimtire el plateste regeste 7 consilieri personali,desi tara e in criza - recesiune, din banii contribuabililor.Solicitam Consiliului General,Parlamentul bucurestenilor,sa treaca la reducerea schemei acestor bucuresteni,aplaudac
23. Sugestie
de Cristina Gheaus | 29/12/2008 15:55:35
Buna ziua, Domnule Tuca!

Fiind plecata din tara de mai mult de 10 ani (în Franta), v-am urmarit pentru prima data cu atentie (am auzit bineînteles de dvs. în foarte bine de la parintii mei) saptamâna trecuta când ati fost invitat la Mircea Badea si mi-ati placut (atât dvs., cât si cuplul cu Mircea Badea) foarte mult. Astazi, citind interviul pe care l-ati luat Domnului Oprescu, care este din nou superb, nu ma pot abtine sa nu va fac o propunere care mi-a venit în minte înca de la emisiunea lui Mircea Badea.In Franta, exista o emisiune pe France 2 care se numeste "On s'est pas couché", în fiecare sâmbata seara, emisiune de divertisment, cultura si politica animata de catre Laurent Ruquier, alaturi de doi jurnalisti polemisti (unul de stânga, celalalt de dreapta, dar ambii de un nivel foarte ridicat de cultura politica si generala). Va vad extraordinar de potrivit, împreuna cu Mircea Badea, sa produceti sau/si animati o astfel de emisiune care, dupa parerea mea, nu exista înca pe "piata" audiovizualului în România si care este în acelasi timp superficiala si profunda, vesela, educativa prin partea culturala, si interesanta/ captivanta prin interviurile realizate cu oameni politici, de cultura ai momentului.

Incercati sa urmariti o editie. Nu stiu de ce, intuitia (feminina) îmi spune ca va va spune ceva. In caz contrar, considerati
22. ratb
de cetatean | 25/12/2008 17:23:22
domnule doctor de ce tineti intr falimentara numita RATB in brate si nu reduceti din parcul auto de stat care incurca circulatia in bucuresti [ la gara de est nu se mai poate circula din cauza autobuzelor mari care stationeaza toata ziulica goale in nici o tara europeana transportul de persoane nu este aproape in totalitate de stat de tip comunist ] stiti ce hotii se fac la ratb pe banii nostrii ai contribuabililor
21. Un interviu de milioane
de P.Duca | 19/12/2008 13:18:01
Mi-a placu chestia cu pisica, ori esti homo ori impotent.
20. Dezvaluiri Primarie
de Dezvaluiri | 11/12/2008 11:10:58
zonainterzisa***

Oare cele trei vile superbe, construite in cartierul Tabacarie din Constanta, chiar apartin lui Radu Mazare, Nicusor Constantinescu si Mircea Geoana? Si acum, fiindca Mircea Geoana a bagat PSD-ul la guvernare alaturi de PD-L, peste vointa lui Radu Mazare, e oare posibil ca una din vile sa nu mai ajunga pe numele celui pentru care se construieste? Ramane oare “Prostanacul” doar cu mosia din SUA?

De ce oare a lovit gasca lui Geoana din PSD in UDMR? Oare nu stie Geoana cate afaceri ii leaga pe PSD-isti de UDMR-isti? Sau tocmai fiindca afacerile acestea apartin de clanul lui Herebenciuc, incearca sa creeze probleme in sursele lor de finantare pentru a-l slabi politic in partid?

Ce acord exista intre Primaria lui Oprescu si TVR de s-a aranjat o colaborare pentru 3 emisiuni de 50 minute fiecare, contra sumei de 200.000 EURO? De unde sunt banii primare? Stie si Consiliul General de banii astia ca zboara din visteria Primeriei? Dar contribuabilul stie?

De ce oare incep sa se duc cu barca multi bani de la administratia lacurilor si parcurilor de la Primarie prin firma INTELIGENT MEDIA? Cine sunt oare inteligentii din spatele acestor plecari la plimbare a banilor publici? Alooo! Se ascunde cineva prin parc sau face scufundari prin lacuri si din coincidenta se numeste Stanescu sau Nadina? Nu disperati, aveti putina rabdare ca vine cineva sa va caute si pe voi! Pana una una alta l-am gasit pe Mirciulica numarand banii ce-i colecteza in numele lui tac'su!

ACUM IN JURNALUL.RO

Elena Udrea a lansat joi la Shanghai noul brand turistic al României, alături de chinezi costumaţi în Ştefan cel Mare şi în plin scandal legat de originalitatea brandului de ţară. "Explore the Carpatian Garden" este noul slogan prin care turiştii sunt invitaţi să exploreze "grădina carpatică". Numai că frunza, elementul principal al noului logo, seamănă izbitor cu un element grafic folosit de o firmă britanică de transport.

PE ACEEASI TEMA:
+ Branding cu Ştefan cel Mare chinez
29 IUL 10 / Observator
+ Udrea: Litoralul nu este competitiv pe plan internaţional
29 IUL 10 / Observator

Nemşa este un sat săsesc, din judeţul Sibiu, locuit de ţigani care cresc nişte capre franţuzeşti primite în dar de la o fundaţie americană, prin filiala europeană din Olanda. Saşii şi caprele au schimbat, fiecare în felul lui, viaţa ţiganilor din Nemşa, stabiliţi aici începând de pe la 1900 ca argaţi ai saşilor.

Adio cultură, tradiţie! Adio sat tradiţional! Alături de termopane, pavajul este obligatoriu în satul românesc, fie el transformat la comanda politică în oraş. La Miercurea Sibiului, oraş fără canalizare, blocuri şi magazine, primarul Ioan Troancă a demarat noua revoluţie culturală.

de-ce-2.jpg

Expulzări, amprentări, demolări de tabere - iată reţeta pe care a propus-o miercuri seară Parisul pentru a rezolva problema romilor şi nomazilor de pe teritoriul Franţei. O reţetă cumva cunoscută europenilor, pentru că aceleaşi măsuri le anunţau italienii în 2007, după cazul [...]

WEB CAM

Mamaia Hotel Comandor

Piata Revolutiei

Piata Presei Libere

Mamaia Siutghiol

Azuga - Panorama Bucegi

Braşov - Consiliul Judeţean

Piata Romana

Eforie Nord

Braşov - Strada Republicii

Arieseni

Piata Victoriei

Bacău

Olimp - Popasul Pescarilor

Azuga - Sorica

Piata Universitatii

Caracal

Str. Turda

Craiova

1 Mai - Turda

Constanţa - Piaţa Ovidiu

Gara de Nord

Pipera/Barbu Văcărescu

Busteni - Kalinderu

Iaşi - Palatul Culturii

Galaţi - Faleza Dunării

Ferdinand/Mihai Bravu

Busteni - Kalinderu II

Antena1 - DN1

Buşteni Snowpark

Galaţi - Hotel Mercur

Otopeni - DN 1

Cavnic

Odorheiul Secuiesc

Herastrau

Odorheiul Secuiesc Hotel Târnava

Otopeni - Piata Primariei

Otopeni - Parcul Central

Parang

Reşiţa

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Sighişoara

Piatra Neamţ

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Tulcea

Poiana Braşov - Zapp

Valea Arieşului

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Predeal

Rânca Teleschi M1

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sovata

Straja - Platoul Soarelui



160x400_72.jpg

vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
15°C
Senin
754 mmHg
Vant
2 km/h -

Prognoza Meteo
Vineri
17  30
Pres.
Sambata
17  35
Pres.

banner.gif

banner-shop.gifpierdutejn.gif

rs_sportexpo10v_jn_color_160x160gi

vreaubilet-logo-negru.jpg
moftul.jpg
egoistul-jn.jpg

afis-cavalerii-felinarelor-tarzii.jpg
banner_rockapella_160x220_px_jurnalul_national.jpg

artmainfestivalroj.pg

screenshot115-2.jpg

Speranta pentru Iuliana

www.port.ro
Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP