Cercetătorii elveţieni au conceput un software prin care celularele care au incorporate camere video pot fi organizate intr-o reţea de supraveghere. Cu ajutorul tehnologiei Bluetooth, programul prezentat de newscientist.com permite telefoanelor mobile să impărtăşească automat informaţiile intre ele şi să facă o analiză colectivă a evenimentelor pe care le inregistrează.
ACURATEŢE 95%. Programul este botezat Facet şi a fost testat prin ataşarea a patru telefoane Nokia 6630 de tavanul unui coridor. Dispozitivele au fost astfel dispuse incăt să acopere o zonă diferită a coridorului. Cănd un terminal detectează un obiect intrănd sau ieşind din raza de acţiune a camerei sale, trimite un mesaj prin Bluetooth celorlalte telefoane. Unul dintre celulare transmite această informaţie şi unui computer printr-o conexiune normală GPRS. Fiecare telefon determină distanţa pănă la cel mai apropiat vecin. In prezent, ele utilizează viteza medie de deplasare a unui om şi timpul necesar trecerii unui individ din vizorul uneia in al alteia pentru a face aceste calcule. In teste, distanţele au fost determinate cu o acurateţe de 95%.
Cunoscăndu-se arhitectura unei astfel de reţele, Facet ar putea indeplini sarcini mai complexe, cum ar fi transmiterea unui mesaj atunci cănd detectează că cineva se deplasează intr-o direcţie anume. Cercetătorii plănuiesc să publice Facet ca un proiect open-source, permiţănd oricui să ii folosească sau să ii modifice codul şi să experimenteze acest concept de reţea. Inainte de lansare insă, echipa lucrează la perfecţionarea programului. Unul dintre aspectele care se doresc imbunătăţite se referă la performanţele analizei imaginilor. In prezent, Facet detectează obiecte care au dimensiuni de aproximativ un metru şi se incearcă reducerea acestui nivel pănă la 10 sau 15 cm. Un cercetător al Universităţii din Cambridge, care lucrează la un proiect de utilizare a celularelor pentru inregistrarea poluării urbane, este de părere că această tehnologie nu şi-a găsit incă cea mai bună aplicaţie.
"MAŞINA" INTERPRETEAZÃ.... Alte reţele similare de supraveghere sunt in lucru, avănd particularitatea că funcţionează ca un sistem de supraveghere CCTV (televiziune cu circuit inchis), dar folosesc un program şi nu un om pentru a interpreta ceea ce se intămplă pe ecran.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.
Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul.
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.


Bucuresti













