x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Smartphone pentru 2010

Smartphone pentru 2010

de Alexandru Radescu    |    23 Noi 2009   •   00:00
Smartphone pentru 2010

Dacă acum doi ani se spunea că aplicaţiile mobile sunt mai importante decât detaliile tehnice (hardware) ale celularului, astăzi asistăm la duelul sistemelor de operare. Importante mişcări software pentru prima parte a anului viitor au fost deja anunţate.

Din partea Microsoft, câteva detalii legate de Windows Mobile 7 sunt publice. E adevărat, mai mult sub formă de capturi. Poate părea însă ciudat, aşteptându-ne la o mai multă exploatare a versiunii 6.5, dar presiunea din partea Apple şi Google-Android este prea puternică. Noul brand, Windows phone, trebuie susţinut cu mai multe inovaţii, şi nu doar la nivel de interfaţă. Oricum, este dată ca sigură luna martie din 2010 pentru prezentarea oficială pentru WM 7.

SYMBIAN VS MAEMO
Deşi poate părea paradoxal, la Nokia lucrurile sunt confuze, compania lăsând să se înţeleagă o polemică internă între susţinătorii Symbian şi cei ai platormei Maemo (Linux). După o serie de declaraţii "de viitor" din partea dezvoltatorilor Maemo, oficiali finlandezi au ţinut să vină cu o serie de declaraţii, la sfârşitul săptămânii trecute, arătând că nu a trecut vremea SO Symbian. Mai întâi am aflat că se intenţionează ca, din 2012, toate terminalele din seria N să fie cu platformă Linux. Apoi s-a mai tăiat entuziasmul open-source, compania comunicând faptul că Maemo va fi "dedicat" terminalelor puternice, din seria high-end.

Până una-alta, trebuie să ne raportăm la N900, primul model din această categorie, aşteptat şi pe piaţa din România până la sfârşitul anului. Are stocare internă de 32GB, tastatură glisantă qwerty, procesor ARM la 600MHz şi 256 MB RAM. Funcţionează în reţea HSDPA cu 10Mbps la care se adaugă upload la 2Mbps. Asigură şi conectivitate Wi-Fi şI EDGE, cameră foto la 5MP şi posibilitate de filmare la 25fps, WVGA(848 x 480). Nu lipseşte platforma GPS (posibilitate de localizare a fotografiilor), sunt integrate aplicaţii Skype şi GoogleTalk VoIP.

Dar mai mult ca sigur, congresul telecom de la Barcelona din februarie va fi primul eveniment al pieţei care va scoate în public cele pregătite acum în laboratoare.

Este clar că 2010 va începe din partea platformei Android cu 2.0. Google a anunţat că până la sfârşitul anului va mai furniza un update "minor" la această versiune, care deocamdată are ca "standard" Droidul celor de la Motorola. Dar nu trebuie să uităm şi Xperia X10, cu Android 1.6, anunţat pentru primul trimestru din 2010.

×
Subiecte în articol: IT