21:26
Marti
9 februarie 2010
Bucuresti
MIN -4°C
MAX -1°C
Cauta
Ilie Sârbu: "Agricultura românească este la nivelul anilor '60"
Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat astăzi, la Timişoara, că România a rămas la nivelul anului 1965 în ceea ce priveşte producţia agricolă pe plan european şi, tocmai de aceea, cercetarea agricolă trebuie să fie susţinută deoarece aceasta este promotorul progresului.
 
18/06/2009 (Actualizat 15:00)
 
239 vizite
'Cercetarea nu poate să ne ducă decât la dezvoltarea şi la nivelul la care trebuie să ajungem. România a rămas în anul 1965. Producţiile noastre sunt la nivelul de atunci şi nu vom putea fi egali cu cei din Uniunea Europeană', a spus ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

Ilie Sârbu a subliniat că agricultorii români oricum nu sunt egali cu cei din spaţiul comunitar, existând diferenţe mari între subvenţii şi multe alte aspecte, care trebuie renegociate, iar toate acestea vin într-un an care nu este deloc unul fericit, nici pentru România, nici pentru Europa, nici pentru restul lumii.

Tocmai de aceea, Sârbu a atras atenţia asupra faptului că în momentele de criză economică, agricultura rămâne singura şansă, iar clasa politică, în totalitate, trebuie să-şi întoarcă privirile, cu toată responsabilitatea, spre agricultură, ca unică alternativă viabilă într-un astfel de context.

'Cred că agricultura poate să vină cu o gură de oxigen pe care să o ofere naţiunii noastre şi nu numai. Dacă vom şti să o administrăm bine, dacă ne vom întoarce spre agricultura românească şi nu o vom mai privi ca pe o Cenuşăreasă, în mod sigur, ne va da satisfacţii', a menţionat ministrul.
Ilie Sârbu a participat joi la deschiderea celei de-a VII-a ediţii a expoziţiei internaţionale de echipamente şi produse din domeniul agriculturii, industriei alimentare şi zootehniei, 'TimAgralim 2009', care va rămâne deschisă până duminică, inclusiv. Sârbu a avut întâlniri cu fermierii şi cu crescătorii de animale din judeţ.

Evenimentul expoziţional de la Timişoara este organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş şi Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă şi reuneşte peste 100 de firme din România, Ungaria, Austria, Serbia, Franţa, Italia şi Slovacia, specializate în agricultură, industrie alimentară, medicină veterinară, maşini agricole, animale de rasă şi de companie şi plante ornamentale.

TimAgralim reprezintă cea mai importantă manifestare de profil din vestul ţării şi reuneşte firme şi organizaţii de nivel regional, naţional şi european. Ediţia de anul acesta a expoziţiei va prezenta o nouă perspectivă europeană pentru agricultură şi industrie alimentară, având o tematică foarte diversificată, structurată pe saloane.

TimAgralim 2009 oferă oportunităţi de dezvoltare, atât pentru agenţii economici interesaţi de ultimele tehnologii, cât şi pentru micii fermieri care caută soluţii tehnice simple şi eficiente. (V.A.)
 
ACUM IN JURNALUL.RO

O nouă afacere înfloreşte pe timp de criză: incendierea caselor, mai ales a celor vechi, aflate în zone centrale ale Bucureştiului. Numai anul trecut au fost în­re­gis­trate 43 de incendii pe zi. Din acestea, 38% la locuinţe particulare, în special case vechi de patrimoniu! Ca şi în cazul de­mo­lă­ri­lor, incendierea monumentelor se produ­ce ade­sea intenţionat. Şi asta pentru că nu mai e ne­voie de avize peste avize pentru eliberarea terenului. Prejudiciile aduse patrimoniului cultural sunt ireparabile. Incendiile au distrus în ţară, parţial sau total, în jur de 550 de lăcaşe de cult. Primăriile de sector nu văd feno­me­nul de flă­cări, iar din raportul pom­pie­rilor, oamenii străzii aciuaţi prin aceste case par să fie veş­ni­cii vinovaţi. În timp ce in­do­lenţa au­to­rităţilor distruge valorile, case vechi de pe Ca­lea Moşilor, Vasile Las­căr sau Pache Proto­po­pescu au dis­părut în incendii cu au­tori ne­cu­nos­cuţi. A apă­rut astfel o nouă specie periculoasă – piro­ma­nul imobiliar.

De ziua copilului tău "lasă grijile deoparte, ne ocupăm noi de tot!", ne asigură pe site o firmă cunoscută de fast-food. Oare tot ei îi duc pe copii la doctor după ce le-au consumat produsele?

Nu ştiu de ce în România orice lucru - de la ceva banal până la unul de importanţă naţională - nu se poate rezolva până nu treci puţin prin furcile Iadului. Oare unde sunt vremurile de altădată, când clientul nostru era, chipurile, şi stăpânul nostru?

Criticul literar şi eseistul Angelo Mitchievici a prefaţat actuala ediţie a "Nopţii de Sânziene", din colecţia Biblioteca pentru toţi. Ne-a răspuns la câteva întrebări legate de opera lui Mircea Eliade.

PE ACEEASI TEMA:
+ Misterul ursitei şi al fatalităţii
08 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi
+ Dincolo de timp, prin păduri interzise...
09 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi

banner_446x120-copy.jpg


vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
-11°C
Senin
752 mmHg
Vant
0 km/h -

Prognoza Meteo
Marti
-4  -1
Pres.
Miercuri
3  3
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif

moftul.jpg
tya_jn.jpglacul-lebedelor.jpgstraini_in_noapte.jpgt_ghe.jpgscrisoridedragoste.jpgdivortul_de_aur.jpgvonda-shepard---jn.jpg
160x200_animat.gif

folk-maraton.jpg

folkblog

logo_eteatru_1.jpg

banner-120x400.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP