Mă trezisem în metrou mergând de la Aviatorilor spre Piaţa Victoriei. Erau ceasurile serii şi de jur-împrejur nu vedeam decât chipuri obosite, apăsate. Reclamele din garnitura de metrou erau toate vesele şi te îmbiau ba la convorbiri nesfârşite pe mobil, ba la o ieşire în gaşcă prin oraş. Nu le lua nimeni în seamă. Veselia luase metroul pe sensul greşit în seara aceea. Se rătăcise.

La Victoriei am coborât. Mergeam alene spre Tronsonul 1. Pe pereţi, alte reclame. Toate vesele. Măi, dar de unde atâta veselie? Mai lipseau doar clovnii cu giumbuşlucurile lor. "Îţi voi oferi o piruetă triplu salt în vânt mortal, dacă cumperi o.... ciocolatăă! Iar eu te voi face să râzi dacă îţi vei lua telefonul cu bluştuuuţ!". Gânduri.

În mijlocul Triunghiului Mirosului, între cele două patiserii şi o covrigărie, sprijinite de un stâlp, stăteau două puştoaice. Erau mignone, drăguţe, păreau curate nu doar pe dinafară, ci şi sufleteşte. Erau frumuşele, iar una dintre ele, cu o husă de instrument muzical în spate, aproape cât ea de mare, ţinea în mână un caiet dictando (a4). Cu un scris tremurat şi repetat scrisese(ră) "Free Hugs" ("Îmbrăţişări gratis").

M-am uitat un pic amuzat. Mi-am adus aminte că fusese anii trecuţi, cred, un soi de campanie în lume cu "Free Hugs". Mă întrebam în timp ce-mi purtam paşii obosiţi şi nervoşi, ca după o zi de muncă, spre Tronsonul 1, dacă a ajuns campania şi la noi în Bucureşti sau e o iniţiativă ori ceva de genul a puştoaicelor în cauză. Erau ca două pete de lumină într-o mare gri.

Ca mine se uitau mulţi. Oamenii treceau apăsaţi. Gri închis. Capetele se roteau fugitiv spre caietul însemnat cu îmbrăţişări gratis ale fetelor. Ele, două moţate, zâmbeau timid. Probabil le luase ceva vreme până să aibă atâta încredere, să nu zic tupeu, pentru a veni acolo, la Piaţa Victoriei, să ofere îmbrăţişări, căldură, un zâmbet.

Mi-a venit în cap imaginea fetiţei cu chibrituri. Desigur, ele nu tremurau de frig, ci de emoţie, nu încercau să vândă ceva, ci luminau ele prin tinereţe şi bunătate, nu încercau să se încălzească cu chibrituri, ci ofereau ele căldură. Zdrenţuite nu erau hainele lor, ci sufletele pasagere care zburau dinspre un tronson spre altul. Şi, totuşi, de mica fată cu chibrituri mi-au adus aminte...

Aş fi trecut şi eu, zdrenţuit, mai departe. Ceva m-a oprit însă... Un bodyguard de la metrou, cu şapca dată şmechereşte un pic într-o parte, cu pulanul la vedere şi mâinile bălăngănindu-se ameninţător pentru oamenii din jur, îi face semn altui mastodont. Dacă primul părea prostuţ, cel spre care plecase semnul din deşte părea "tăticul lor". Erau deja doi şi din depărtare se vedea un al treilea. Ce-i drept, să vezi ce vor două fete de 1,1/2m cu un caiet în mână... cere echipă de intervenţie...

Cu mersul lor de foşti copii căzuţi dintr-un tobogan cu oprire în cer, dar spaţiu gol sub, până pe pământ, s-au dus la fete pufnind ameninţător. Am devenit atent. Cel de-al treilea cavaler al apocalipsei metrorexice sosise şi el. Le-au luat imediat la chestionat. Ce vor? Ce cer? Ce-i mesajul ăla? Cine sunt? De unde? Cine le-a pus?

Fetele se coşcoviseră de parcă le lovise brusc bătrâneţea. Timide, domnişoarele le-au explicat bodyguarzilor că nu este vorba despre nimic dubios. Că nu sunt de la partid, că nu vor bani, nu cerşesc. Vor doar să ofere o îmbrăţişare călduroasă celor care au nevoie. A durat câteva minute până ce vajnicii apărători ai metroului au înţeles că fetele nu reprezintă un pericol. Neîncrezători totuşi, purtătorii de pulane le-au lăsat în pace, unuia i-a scăpat chiar şi un zâmbet...

Mai timorate după controlul neaşteptat, ba chiar un pic nerăbdătoare să primească şi să ofere o îmbrăţişare Free, fetele au început să agite caietul. Au mai trecut vreo două garnituri de metrou şi câteva sute de oameni. Nu s-a oprit nimeni şi nici priviri n-am văzut să zboare spre oferta de căldură umană. Abia pe la al treilea, al patrulea metrou, un tânăr cu celularul la ureche s-a oprit, le-a salutat şi a îmbrăţişat-o pe fata cu caietul. A plecat apoi mai vesel. Fetele s-au luminat dintr-o dată!

N-am văzut vreodată un brad de Crăciun la fel de luminos! Luminau intermitent. Aveau totuşi, cred, şi un sentiment de jenă, şi atunci se aprindeau beculeţele roşii din bradul lor. După încă cinci minute, nu se mai oprise nimeni la fetele cu îmbrăţişări gratis. Într-o clipă, le-am văzut cum s-au decis să ia metroul spre Universitate. Au alergat după el şi l-au prins. De cum au plecat fetele cu îmbrăţişări gratis, între tronsoane, la Victoriei s-a făcut mult mai frig. Plecase de acolo căldura umană.