Totdeauna, acest parastas al Moşilor de iarnă se face în sâmbăta dinaintea duminicii Lăsatul secului de carne, în timp ce Moşii de vară sunt pomeniţi în sâmbăta dinaintea Rusaliilor (Pogorârea Sfântului Duh). Cu aceste ocazii se fac colive la biserici, se merge la mormintele celor dragi, se fac pomeni pentru toţi morţii, se împart vase cu mâncare, creştinii având grijă să împartă mai ales celor săraci.
Pentru că duminica următoare acestei zile a Moşilor de iarnă se mai numeşte şi a Înfricoşătoarei Judecăţi, Biserica a rânduit să se facă rugăciuni nu numai pentru cei adormiţi în dreapta credinţă, ci şi pentru toţi cei care au trăit înainte de venirea pe pământ a Mântuitorului Iisus Hristos, adică pentru toţi cei care au trăit aşteptându-L pe Mesia.
BISERICA VIILOR ŞI A MORŢILOR
A ne ruga astfel pentru sufletele celor morţi este o datorie dacă ne gândim că Mântuitorul ne-a poruncit să ne rugăm unii pentru alţii, dar întăreşte şi un alt adevăr: Biserica este formată din vii şi din morţi.
În plus, dacă atunci când erau în viaţă ne rugam pentru cei de-un neam cu noi să fie sănătoşi, să le fie bine, după ce au plecat dincolo, nu-i uităm, ci îi iubim în continuare şi ne rugăm să fie mântuiţi.
Atunci când merg la biserică în ziua de pomenire a morţilor, credincioşii aduc pomelnicul cu numele celor adormiţi, cu o prescure şi o lumânare şi le dau preotului la altar pentru ca morţii să fie pomeniţi la acea Liturghie dedicată lor. Fiecare aduce colivă, o sticlă cu vin, colaci şi alte produse alimentare pentru împărţit, după putere. În celelalte sâmbete de peste an în care se ţin parastase, acestea se fac pentru cei care au murit şi cărora li se împlinesc anumite soroace de pomenire. Ca regulă generală, este bine de ştiut că ziua de pomenire a morţilor este sâmbăta, nu duminica.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. Acceptă propunerea unui interviu cu bucuria de-a putea vorbi limba natală.
Comisarul Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, vorbeşte într-un interviu acordat Jurnalului Naţional despre problemele din peisajul rutier românesc. El citează o analiză a Băncii Mondiale, potrivit căreia un mort într-un accident rutier înseamnă pentru statul român o pierdere de 130.000 de dolari, iar pentru un rănit grav, 13.000 de dolari.
Cu bugetul in piuneze fara bani pentru pensii si salariile bugetarilor, Cabinetul Boc alege calea investitiilor publice scumpe, aiuritoare si inutile de genul noului sediul al Serviciului de Protectie si Paza (SPP) pentru care a alocat numai putin de 136 milioane lei (32 milioane euro), scrie cotidianul Financiarul. Licitatia a fost castigata de un amic al ministrului economiei, Adriean Videanu, Raul Doicescu care detine compania de constructii Bog’Art. Ce s-ar fi putut construi atat ca investitie publica care sa serveasca mai bine romanul platitor de taxe si impozite dar si ca investitie privata care sa produca plusvaloare?
Victor Ciutacu ● PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
Lumea relevată de stenogramele publicate de Hotnews (lovitură de presă, deşi intuiesc lesne sursa, orice s-ar spune) e pestilenţialp. Avem în faţa ochilor o amestecatură de politicieni, oameni de afaceri şi judecători care convieţuiesc într-un melanj greţos pe principiul "o mână spală pe alta şi amândouă obrazul".
+ Cătălin Voicu: Resping autenticitatea stenogramelor, au fost făcute decupaje şi adăugiri
19 MAR 10 / Observator
+ Predoiu: Nu comentez stenogramele, nu Ministerul Justiţiei le-a divulgat
19 MAR 10 / Observator
+ Mihai Călinescu, adjunct al şefului Poliţiei, audiat ca martor în dosarul lui Voicu
19 MAR 10 / Observator
+ Greblă: Fragmentele apărute în presă din dosarul Voicu, identice cu probele sosite la comisie
19 MAR 10 / Observator
+ Inspecţia Judiciară a CSM îi va verifica pe magistraţii implicaţi în cazul Voicu
19 MAR 10 / Observator


Bucuresti











