x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Obama, Lenin şi Hitler, vânători de frică şi naivitate

Obama, Lenin şi Hitler, vânători de frică şi naivitate

de Corina Andriuta    |    14 Iul 2010   •   00:00
Obama, Lenin şi Hitler, vânători de frică şi naivitate
Sursa foto: /inright.ru

În Iowa, SUA, au apărut mai multe panouri stradale care îi înfăţişează pe Barack Obama, Vladimir Ilici Lenin şi Adolf Hitler. Conform gzt.ru, care citează AP, pe cei trei lideri îi leagă aparteneţa la ideile socialiste. Conform surselor citate, cei trei şefi de stat sunt nişte personaje care „vânează frica şi naivitatea”.



Deasupra imaginii preşedintelui american apare mesajul “socialismul democratic”, la Lenin“socialismul marxist” iar  la Hitler “socialismul naţional”. Sub fiecare portret este scris şi mesajul “Change- Schimbare”, iar logo-ul care uneşte toate aceste imagini este “Liderii radicali vînează frica şi naivitatea”.

Ideea creării acestui panou anti-socialist, îi aparţine grupării „Tea Party” care a fost înfiinţată în urma protestelor conservatorilor faţă de unele măsuri luate de guvernul SUA. Localnicii şi unii membri ai grupării au criticat ideea creării acestor panouri. Chiar şi proprietarul acestor spaţii publicitare, un inveterat apărător al dreptului la libera exprimare, a ţinut să precizeze că nu se asociază cu conceptele organizaţiei „Tea Party”. Casa Albă a refuzat să comenteze această situaţie.


Nu este prima dată când membri mişcării „Tea Party”  încearcă  să-l compare pe Obama cu Hitler. Postere, ilustrându-l pe Barack Obama cu mustaţa lui Hitler au apărut chiar din primele zile de protest împotriva reformei sănătăţii. Tea Party SUA a fost înfiinţată în SUA în 2009 şi s-a lansat  prin mai multe proiecte naţionale menite să protesteze împotriva pachetului de măsuri aprobat anul trecut şi a reformei sistemului sanitar. "Tea" reprezintă de fapt un acronim pentru "Taxed enough already" (taxaţi deja îndeajuns).

×
Subiecte în articol: lumea